Piperul este o liană cu lungimea de până la 12 m., cu tulpina subţire, de 1-2 cm şi cu foarte multe frunze. Din nodozităţi cresc nu numai frunze, dar şi rădăcini aeriene, cu care liana se agaţă de alţi arbori sau de suporturi. Frunzele sunt alterne, lungi-ovale, acuminate, peţiolate, lucitoare, coriace, cu partea superioară mai întunecată decât cea inferioară.
Piperul negru, o liana cu lungimea de pana la 12 m
Florile sunt mici, galbene-albicioase, adunate în spice amentiforme cu lungimea de circa 8-15 cm. O parte din flori sunt femele, iar alta - hermafrodite. Fructele sunt drupe globuloase, de mărimea mazărei, la început verzi, în pârgă - roşii. Seminţele sunt albe-cenuşii. Înfloreşte de două ori pe an.

Este originar din coasta de sud-vest a Indiei, unde creşte spontan şi în forme cultivate. Piperul se cultivă în ţările cu climatul tropical. Primii europeni care au cunoscut piperul au fost ostaşii lui Alexandru Macedon, care au ajuns în India în anul 327, până la era noastră. În ţările europene, în Grecia, la Roma piperul negru era foarte vestit din antichitate.

Era foarte preţios şi valoarea lui se compara cu a aurului. În prezent, piperul se aduce din Indonezia şi mai puţin din India şi Ţările Indochineze. La noi se creşte în sere şi apartamente, în ghivece, planta fiind şi decorativă prin frunze, flori şi fructe.

Piperul negru este o plantă tipic tropicală. El creşte în zonele temperate, unde temperatura în cursul iernii nu cade mai jos de 10°C, iar vara se ridică peste 25-27°C. Mai necesită şi o umiditate ridicată. Cele mai preferate soluri sunt cele fertile, umede, însă fără drenaj. Se înmulţeşte prin seminţe şi prin butaşi (segmente de tulpini cu 2 rădăcini aeriene), câteodată sunt plantate vârfurile tulpinilor. Prima recoltă se poate strânge în anul 3-5 de vegetaţie.

Cantitatea de recoltă creşte în fiecare an şi ajunge la maximum la 12-15 ani, apoi scade şi la 35 de ani planta nu mai rodeşte. Piperul este cultivat pe plantaţii speciale, dotate cu suporturi de 4 m, pe care plantele se agaţă cu rădăcinile aeriene. Cel mai mult timp şi muncă cere recoltarea manuală a fructelor imature. Ele se coc pe rând, de aceea sunt recoltate numai cele bune. Imediat sunt rupţi pedunculii, apoi se pun la uscat la soare timp de 7-10 zile. După uscare, pulpa fructelor se înnegreşte şi se încreţeşte; cu cât fructele sunt mai negre, cu atât e mai înaltă calitatea condimentului. Fructele uscate se curăţă de impurităţi şi se împachetează în saci.

Din fructele de piper se mai produce un condiment, mai puţin cunoscut la noi - piperul alb. El se obţine din fructele maturizate, ţinute câteva zile în apă de var sau de mare. După aceasta seminţele sunt curăţate de pulpă şi uscate la soare. Printr-o altă metodă, fructele sunt lăsate la soare 7-10 zile pentru fermentare, până când pulpa cade de pe seminţe. Seminţele uscate se numesc piper alb, cu toate că el este de culoare cenuşie. La gust este mai puţin arzător decât cel negru, în schimb aroma este mai accentuată.

Fructele de piper se utilizează la condimentarea alimentelor, ele ocupând primul loc în bucătăriile multor gospodine. Aroma plăcută a piperului se datorează uleiului volatil, în compoziţia căruia intră terpeni, iar gustul lui arzător - alcaloizilor (piperină şi metilpirolină). În bobite se mai găsesc substanţe azotice, amidon, ulei gras, substanţe minerale, răşini, vitamina C.

Din vremuri îndepărtate oamenii foloseau piperul negru pentru întărirea nervilor şi a memoriei. Acum este folosit în medicina tradiţională contra răcelilor şi astmei. Piperul negru măcinat, amestecat cu miere, acţionează ca expectorant şi curăţă bine plămânii şi bronhiile. În medicina oficială piperul negru este rar întrebuinţat, câteodată este folosit pentru stimularea apetitului, a digestiei şi pentru tratarea meteorismului.

Piperul negru este un condiment universal. Boabele de piper se întrebuinţează întregi sau măcinate pentru felul întâi de bucate şi pentru mâncăruri din legume, carne, peşte. Se mai pune în răcituri din carne, peşte, în produse marinate şi sosuri. Piperul alb are o aromă mai fină şi valoarea lui este mult mai mare. Este folosit în special pentru carnea de vită.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment