Anasonul este o plantă erbacee, anuală, cu rădăcina pivotantă, subţire, albă, relativ slab dezvoltată. Tulpina erectă, de 40-75 cm, este glabră, cilindrică, goală în interior, ramificată în partea superioară. Frunzele sunt diferenţiate după etaj. Cele inferioare (2-3) sunt întregi, lungi peţiolate, ovate, cu marginea dinţată, dispuse altern, iar cele superioare - profund divizate în segmente liniare. Înfloreşte din luna iunie până în august. Florile sunt mici, albe, regulate, grupate câte 7-15 în umbele, compuse din 5-15 flori. Corola este formată din 5 petale albe.

Fructul este pubescent, oval, acoperit cu perişori aspri, foarte scurţi, subcordat la bază, lung de 3-5 mm şi lat de 2-3 mm, format din două mericarpe (achene), de obicei unite între ele. În partea superioară a fructului se observă stilopodul în formă de disc, de culoare cenuşie-verzuie sau galbenă-cenuşie, cu miros plăcut şi gust dulceag, slab-arzător. Înfloreşte din luna iunie până în august.

Originar din Orientul Apropriat şi din ţările din jurul Mării Mediterane, anasonul este una dintre cele mai vechi plante aromatice, fapt demonstrat de seminţele găsite în timpul săpăturilor arheologice în construcţiile epocii neolite. Anasonul era cultivat în Roma şi Grecia Antică, în Egipt, de unde a fost răspândit în Europa de Est şi în alte ţări.

Anasonul este foarte rezistent la frig. Seminţele sale germinează începând de la 3-5°C şi rezistă uşor la îngheţurile de primăvară. Cultura preferă soluri fertile, bine afânate, îngrăşăminte minerale şi organice. Lipsa de lumină şi căldură încetineşte creşterea plantelor, de aceea pentru anason sunt necesare suprafeţe însorite, ferite de vânturile de primăvară.

Planta premergătoare influenţează mult producţia şi calitatea anasonului. Având creşterea înceată în prima perioadă a vegetaţiei, el merge bine numai după plante care lasă terenul curat de buruieni, dar se poate cultiva şi după grâu, pe teren îngrăşat. Nu se seamănă după orice plantă aromatică şi după el însuşi. Pe acelaşi sol se poate cultiva numai după şase ani. Anasonul se seamănă primăvara devreme, direct în solul umed.

Înainte de semănat, seminţele se supun „fermentaţiei", adică se înmoaie în apă, apoi se scurg şi se ţin grămadă cca 3 zile, la 20°C, pentru a grăbi încolţi rea. Se seamănă la o adâncime de 2-3,5 cm în rânduri, la distanţa între plante de 25 cm. Întreţinerea culturii constă din câteva praşile, afânarea solului printre rânduri, plivitul pe rând, irigări şi îngrăşăminte la timp.

Seminţele se strâng când umbelele superioare au culoare cafenie. Plantele cosite se leagă în snopi, se pun la uscat, apoi se bat seminţele. Maturizarea fructelor de anason are loc în mod eşalonat, ele se scutură uşor, de aceea, pentru a evita pierderile, uneori se face uscarea artificială. Seminţele sunt curăţate de gunoi şi de alte amestecuri, se mai usucă, se împachetează în săculeţe de pânză sau hârtie şi se pun la păstrare în încăperi bine aerisite.

Fructele de anason conţin o cantitate importantă de lipide, proteine, vitamina C, substanţe minerale, diferite zaharuri, acizi organici (cofeic şi clorogen) ş.a. Cele mai importante componente ale fructului sunt uleiul volatil (care conţine anetol şi mici cantităţi de aldehidă anisică), substanţele minerale, substanţele proteice, amidonul. Anetolul îi transmite plantei un miros specific, dulciu, de anic. Celelalte componente (estragol, aldehidă anisică, ţis-anetol, alcool anisic, vanilină, hidrochinonă, crezol etc.) sunt în cantităţi mici. Fructele mai conţin ulei gras, celuloză brută, glucide simple, recoltându-se la maturitate şi utilizându-se în scopuri farmaceutice.

Anasonul era folosit ca plantă medicinală din vremuri străvechi (ca remediu ce uşurează digestia şi măreşte apetitul). Fructele de anason, datorită uleiului volatil, sunt aromatice, au o acţiune expectorantă, carminativă, stimulează peristaltismul intestinal, uşurând evacuarea gazelor intestinale şi stomacale. Mai au o acţiune excitantă asupra sistemului respirator, stimulează secreţia salivară, pancreatică şi intestinală. Are de asemenea efect stimulator asupra sistemului nervos central, îndeosebi asupra centrului de respiraţie şi celui de circulaţie.

Se administrează sugarilor, sub formă de infuzie, pentru a înlătura colicile produse de acumularea de gaze în intestine. Se folosesc 5-6 fructe la o ceşcuţă de apă. Fructele de anason se recomandă la dureri abdominale la adulţi şi copii, în cazuri de meteorism abdominal sau helmintiaze.

Uleiul volatil stimulează secreţiile gastrice şi intestinale, are acţiune antispastică, antiinflamatorie şi expectorantă, dă un efect bun în tratamentul afecţiunilor căilor respiratorii, se întrebuinţează în cazuri de dispepsii, de lipsă a poftei de mâncare, în cazuri de constipaţii şi ca expectorant, carminativ şi corector al gustului unor medicamente. În calitate de expectorant, se administrează câte 1-3 picături la o cană de apă. Cu ulei volatil se prelucrează cavitatea bucală în caz de parodontoză.

Notă: Nu se recomandă persoanelor cu gastrite cu secreţia mărită, cu ulcer gastric şi duodenal, enterocolite cronice şi acute. Datorită anetolului, fructele luate în doze mari produc stări de excitaţie asupra sistemului nervos central (insomnii, excitaţii motorii şi psihice, tulburări de vorbire, euforie sau depresii ale sistemului nervos central). Utilizarea îndelungată produce iritarea mucoaselor digestive.

Lăstarii tineri, recoltaţi până la înflorirea plantei, se întrebuinţează în scopuri alimentare în stare proaspătă.

Uleiul de anason are o largă întrebuinţare la prepararea şi aromatizarea diferitelor medicamente, precum şi la fabricarea băuturilor spirtoase, răcoritoare şi aromatice. El intră în compoziţia spirtului de amoniac anisat, a ceaiului gastric 2 şi a ceaiului contra colicilor la copii.

Fructele şi uleiul volatil mai sunt folosite în industria alimentară, la prepararea produselor de panificaţie, a bomboanelor, precum şi ca ingrediente pentru murături, produse marinate, băuturi răcoritoare.

Uleiul gras se obţine prin presarea seminţelor şi se foloseşte în industria materialelor de construcţie, la fabricarea lacurilor şi vopselelor, iar în industria cosmetică - pentru producerea săpunului, pastei de dinţi, loţiunilor etc. Turtele rămase după stoarcerea uleiului sunt folosite ca hrană pentru animale.
Anasonul este o plantă meliferă. 2-3 stupi la un hectar de plantaţie realizează o polenizare mai bună, obţinându-se o cantitate de miere destul de mare.