Nucşorul este un arbore tropical dioic, mereu verde, cu înălţimea de până la 9-12 m, cu tulpina dreaptă, ramificată, cu o coroană piramidală mare. Frunzele sunt lanceolate sau ovate, coriacee, cărnoase, scurt peţiolate, verzi-închise. Florile sunt mici, galbene-deschise, nearătoase, aromate, adunate în inflorescenţe mici, dispuse la subsuoara frunzelor.
Fructul este o drupă de mărimea unui ou de găină, cu un înveliş tare, de culoare portocalie (asemănător cu piersica), având în interior o sămânţă lucioasă cu o coajă tare, de culoare închisă. Seminţele sunt acoperite cu un înveliş cărnos, roşu-aprins, în formă de plasă, numit arilus. Înfloreşte în tot cursul anului.
Este originar din Insulele Moluce, unde creşte spontan până în prezent. Cu mult înaintea erei noastre, aborigenii de pe insule foloseau fructele în alimentaţie şi ca medicament. De la ei au aflat despre nucşoară induşii, chinezii, arabii. În secolul al Vl-lea au fost aduse în Europa de către comercianţii arabi. În evul mediu ele au intrat în întrebuinţare la europenii bogaţi.
Cu ele aromatizau bucatele şi berea, preparau medicamente pentru afecţiunile gastrointestinale. În secolul al XVII-lea, când insulele au fost cucerite de olandezi, ei au interzis exportul acestor nucşoare, care constituiau un produs foarte preţios. Dar totuşi, cultura acestui arbore a fost răspândită departe de locurile lui de origine. În zilele noastre, nucşorul se cultivă în toate ţările tropicale.
Nucşorul este o plantă tipic tropicală, care creşte în zonele cu temperatura medie anuală de 20-22°C şi cu umiditatea ridicată. Se înmulţeşte prin seminţe, în pepiniere, apoi puieţii se plantează pe teren. Având în vedere că planta este dioică, la 20 de exemplare feminine se sădeşte un exemplar masculin. Arborii încep a da roadă la 5-6 ani de vegetaţie, cel mai mult la 15-25 ani, iar după 40 de ani nu mai rodesc.
De la înflorire şi până la maturizarea fructului trec 8-10 luni. Recoltarea se face în măsura maturizării. Fructul nucşorului la plina sa coacere crapă, iar sămânţa, acoperită cu pieliţă subţire, se eliberează de endoscopul roz şi de coaja lui brună-închisă. Fructul turtit bine, în formă de placă, şi uscat este produsul cel mai scump (maţis), care se caracterizează printr-o aromă puternică şi un gust iute.
Nucşoarele sunt obţinute printr-o metodă foarte complicată: se eliberează de pulpa suculentă, se usucă deasupra focului din cărbune de lemn timp de 40-50 zile până căpătă culoarea maro. După ce sunt sparte şi miezul este scos, se introduc în apă de mare sau apă de var şi după aceea se usucă la umbră timp de trei săptămâni. Învelişul alb, subţire, de var apără seminţele de mucegai şi insecte. Producerea seminţelor de nucşor ocupă uneori patru luni şi mai mult.
Seminţele de nucşor şi maţisul sunt aromatizatoare. Se folosesc aparte şi numai câte odată - împreună. Şi compoziţia lor chimică este diferită. Nucşoarele conţin ulei volatil, în compoziţia căruia intră terpeni, alcooli terpenici (linalool, borneol, geraniol), miristicină, safrol şi alte substanţe aromatice. În miez mai este ulei gras, care conţine o substanţă cu acţiune narcotică şi amidon. Maţisul nu conţine ulei gras şi amidon, dar numai ulei volatil, care are altă componenţă, deci şi altă aromă.
Uleiul volatil din nucşoare este un remediu stimulator şi tonifiant.
Decoctul de fructe este folosit în cazuri de afecţiuni gastrointestinale şi diaree. Uleiul gras se utilizează în industria farmaceutică şi parfumerie.
Nucşoarele sunt întrebuinţate foarte larg în calitate de condiment. Ele sunt un adaos plăcut în dulceaţă, compot, în brânzeturi, produse de panificaţie. Nucşoarele îmbunătăţesc gustul unor mâncăruri din carne, peşte, legume, ciuperci, aluat. Sunt foarte răspândite mai ales în bucătăria franceză, în diferite sosuri. Maţisul de asemenea se întrebuinţează la toate, dar mai ales pentru băuturi şi cocteiluri, pentru îmbunătăţirea gustului unor sucuri, lactate etc.
Notă: Prezenţa în nucşoară şi maţis a unui component otrăvitor cere folosirea lor doar în doze mici.