Cimbrul (cimbrişorul de grădină) este o plantă erbacee, anuală, cu rădăcina subţire şi ramificată, cu perişori fini. Tulpină este de 20-35 cm (unele forme ajungând până la 60 cm), foarte ramificată; unele ramuri se lasă la pământ, dând rădăcini pe care cresc numeroase tulpini cu înălţimea de 7-10 cm.

Tulpinile sunt cilindrice, cu perişori de culoare verde-roşiatică. La vârful tulpinii se formează buchete de flori. Frunzele sunt mici, opuse, glabre, înguste, de formă ovală, liniar-lanceolate, sesile, cu marginile întregi, având la bază glande cu ulei volatil.

Florile sunt mici, grupate câte 3-6 în verticile dispuse la subsuoara frunzelor de la nodurile superioare ale ramurilor. Corola lor este formată din două buze de culoare roz, violacee sau alburie, cu macule roşii. Fructul este alcătuit din 4 nucule ovoidale, brune sau cenuşii-verzui. Înfloreşte din luna mai până în septembrie.

Creşte prin grădini şi, uneori spontan, prin fâneţele de pe dealuri, la marginea pădurilor. Originar din Europa de Sud şi din Asia Mică, cimbrul a fost adus în Europa Centrală în secolul al IX-lea. Este cultivat în calitate de condiment în Asia Mijlocie, Europa de Sud. Creşte pe soluri diferite, însă nu pe cele umede şi reci; mai bine - pe soluri fertile, cu textură mijlocie, afânate şi drenate, calde, cu expoziţie sudică.

Productivitatea este mai înaltă, dacă îi administrăm îngrăşăminte minerale. Seminţele se seamănă primăvara devreme sau toamna târziu acoperindu-se cu un strat subţire de nisip sau mraniţă. De obicei, plantele răsar peste 12 zile după semănat. Seminţele semănate toamna iernează bine sub zăpadă.

Cerinţele faţă de apă sunt mai mari în prima jumătate a vegetaţiei. îngrijirea plantelor constă în nimicirea buruienilor, răritul plantelor pe rânduri, afânarea solului şi irigarea sistematică. Masa verde se recoltează până la începutul înfloririi. Tulpinile se taie la 5-7 cm de la pământ, apoi se leagă în snopi şi se usucă la umbră sau în încăperi bine aerisite.

Cimbrul conţine o cantitate mare de ulei volatil, care îi dă plantei o aromă şi gust deosebit de ardei şi mentă împreună. Principalele componente ale uleiului volatil sunt carvacrolul, cineolul şi timolul, acizii triterpenici liberi, taninul, mucilagiile şi gumele. În frunze şi tulpini se mai găsesc substanţe minerale şi amare, fitoncide, vitaminele C, P şi caroten.

Particularităţile cimbrului sunt cunoscute demult. În Azerbaigean se bea ceai din cimbru uscat (câteva căni pe zi) în cazuri de diaree sau dureri de stomac. Decoctul se foloseşte ca gargară pentru tratarea rănilor ulceroase ale cavităţii bucale şi ale mucoaselor. Infuziile de cimbru se folosesc şi la tratarea afecţiunilor rinichilor şi ale vezicii urinare. În Caucaz, frunzele de cimbru se întrebuinţează şi ca sudorific şi antihelmintic.

Din frunzele uscate se fac cataplasme şi băi. În medicina tradiţională cimbrul se recomandă sub formă de infuzie, în cazuri de catar intestinal, diaree, digestie slabă, vomitări. Cimbrul are acţiune astringentă, carminativă, expectorantă, diuretică şi antihelmintică. Poate fi folosit ca stomahic pentru stimularea apetitului, pentru tratarea tulburărilor gastrice, anorexiei, ca expectorant în cazuri de bronşite cronice etc.

Cimbrul de cultură, datorită conţinutului ridicat de timol, are o acţiune remarcabilă în tratamentul helmintiazelor. Se administrează sub formă de infuzie preparată din 2 linguriţe de plantă la o cană de apă; se beau 2 căni pe zi. În acest scop se mai foloseşte şi uleiul volatil de cimbru (10 ml cu 40 ml alcool concentrat de 90%). Se administrează la adulţi câte 2-5 picături de 3 ori pe zi, timp de 6 zile. In tratamentul uretritelor se recomandă cimbrul şi cimbrişorul, sub formă de infuzie, pentru spectrul larg de cicatrizator şi antibacterian. Cimbrişorul se foloseşte ca expectorant şi antiseptic pulmonar.

Cimbrul se recomandă şi pentru tratamentul crizelor de epilepsie, dar nu în timpul crizei, ci pe tot parcursul anului. Ceaiul se bea câte 2 ceşti pe zi, timp de 2-3 săptămâni, cu întrerupere de câte 10 zile. Planta este un remediu contra patimei beţiei. Peste un pumn de cimbru se toarnă un litru de apă clocotită, se acoperă şi se lasă 2 minute. Ceaiul se pune într-un termos şi se dă pacientului câte o lingură peste fiecare sfert de oră. Urmează greţuri, vomitări, purgaţie şi urinări puternice, valuri de sudoare, poftă de mâncare şi sete. În cazuri de recidive, cura se repetă.

Cimbrul are o aromă rafinată şi plăcută, este picant la gust. Întrebuinţat proaspăt sau uscat, el îmbunătăţeşte calitatea bucatelor. Se adaugă în murături, produse marinate şi de panificaţie. Unele popoare îl folosesc în bucatele din fasole, în ciorbe etc. Poate servi ca ingredient în diferite condimente. Însă el trebuie folosit cu atenţie, deoarece bucatele pot deveni prea iuţi.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment