Chimionul este o plantă erbacee, bianuală sau perenă, înaltă de până la 30-100 cm. În primul an de vegetaţie formează o rozetă din frunze, în al doilea - tulpina, înfloreşte şi rodeşte. Rădăcina este pivotantă, cărnoasă, deschisă la culoare, groasă, puţin ramificată. Tulpina este brăzdată, ramificată şi acoperită cu frunze rare şi adânc divizate, asemănându-se cu cele de morcov. În anul al doilea frunzele inferioare sunt mai lung peţiolate, bipe-nate, cu 6-12 perechi de segmente, iar cele superioare sunt sesile, bipenate.

Florile sunt mici, aşezate în umbele compuse din 5-15 radii inegale, cu umbeluţe având fiecare 10-13 flori, situate pe pedice inegale, lipsite de bractee, de culoare albă sau roză. Petalele în număr de cinci sunt inegale, fiecare fiind crestată în 2 lobi. Fructul este o diachenă formată din două mericarpe libere, ovale, care conţin două seminţe îngustate la ambele capete, de forma secerei, având coaste vizibile, de culoare galbenă-brună. Înfloreşte în lunile mai-iunie, se coace în iulie-august.

Chimionul provine din partea nordică şi cea centrală a Europei şi din Asia. Fructele de chimion au fost descoperite în săpăturile aşezărilor din epoca neolită. În prezent chimionul este cultivat în multe ţări ale Europei şi în America. În flora spontană se întâlneşte în Moldova, Olanda, Belgia, Polonia, Germania, Bielarusi, Rusia, Ucraina, Georgia. Preferă luncile, marginea pădurilor, de la regiunea de câmpie până la cea subalpină. Colectarea chimionului din flora spontană este foarte complicată, de aceea în mai multe ţări chimionul se cultivă pe suprafeţe întinse.

Chimionul nu este pretenţios faţă de căldură, preferă umezeala, soluri nisipoase, fertile. Este rezistent la frig, iernează în sol deschis. Se înmulţeşte uşor, prin seminţe. Seminţele se seamănă primăvara devreme (50 cm între rânduri, adâncimea - 2-3 cm), după plante care lasă terenul curat de buruieni şi refac structura solului. Preferă solul îngrăşat cu gunoi de grajd şi cu alte elemente nutritive. Pe acelaşi teren chimionul se poate cultiva numai peste 5-7 ani.

Primele frunzuliţe apar peste 15-20 zile după semănat. Lucrările de îngrijire constau în menţinerea curată a culturii, în afânarea intervalelor dintre rânduri, prăşit şi udat, pe măsura uscării solului. În al doilea an se înlătură iarba veche şi se afânează solul de câteva ori. Recoltarea începe după formarea rozetelor de frunze, continuă în timpul formării tulpinilor florifere şi la maturizarea seminţelor.

Maturizarea fructelor de chimion se face în mod eşalonat, iar cele coapte se scutură foarte uşor. Chimionul se recoltează în luna iulie, în zile noroase sau numai dimineaţa, seara, noaptea. Mai întâi se aleg şi se taie tulpinile cu umbela uscată, iar apoi toată planta. Plantele tăiate se leagă în snopi şi se pun la uscat, apoi se scutură seminţele.

Iarba proaspătă de chimion se coseşte la 20 cm de la sol, când fructele au ajuns în faza de pârgă.
Conţinutul chimic al fructelor de chimion depinde de specie şi de condiţiile de cultură. Ele conţin o cantitate mare de grăsimi şi uleiuri volatile cu o compoziţie destul de bogată: carvonă, limonen, terpenoizi (pinen, terpinen, micren etc), alcool (carveol, dihidrocarveol, linalool etc), aldehide şi cetone care îi dau uleiului o aromă deosebită. Mai conţin albumine, ulei gras, glucide, proteine, substanţe minerale, tanin, răşinoase, vitamina C şi coloranţi. Părţile aeriene conţin flavonoide, vitamina C, ulei volatil care îi dă plantei o aromă specifică.

Uleiul volatil din fructe variază sub aspectul compoziţiei în funcţie de climă, sol, modul de recoltare etc. El are acţiune carminativă, stimulează secreţiile gastrointestinale, calmează colicile intestinale şi fluidifică secreţiile bronhiilor. Este indicat la tratarea anorexiilor, a dispepsiilor şi ca aromatizator al medicamentelor, a pastelor de dinţi etc.

Infuzia preparată din 1 linguriţă de fructe la o cană de apă se bea câte 2 căni pe zi la tratarea durerilor abdominale la adulţi şi la copii, a meteorismului abdominal însoţit de dureri.
Fructele de chimion se folosesc în industria de panificaţie, la producerea lichiorurilor, la gătirea ciorbelor.

Seminţele şi uleiul volatil are multiple întrebuinţări în alimentaţie, la fabricarea băuturilor aromatizante, în industria parfumului şi cea a medicamentelor.

Uleiul gras are utilizare în tehnică. Turtele care rămân după extragerea uleiurilor constituie un furaj concentrat, bogat în proteine. Chimionul este o bună plantă meliferă.