Salata verde şi somnul liniştit
Adeseori plantele au calităţi pe care le ignorăm pur şi simplu. Aşa se întâmplă, de pildă, cu salata verde, care ar trebui să fie nelipsită din alimentaţia noastră zilnică, ea fiind un excelent liniştitor. Proprietăţile diuretice ale salatei sunt completate fericit de acţiunea calmantă, fiind utilizată contra palpitaţiilor, tusei spasmodice, ca uşor hipnotică.
Terapii alternative impotriva surmenajului
O salată verde, consumată la masa de seară, asigură un somn liniştit, favorizează digestia, fiind uşor laxativă, calmează inflamaţiile dureroase ale ficatului, vezicii biliare şi intestinelor, având şi o bună acţiune coleretic colagogă.

Ţelina consumată ca atare, în preparate culinare sau suc, câte 100 ml, este un excelent stimulent al glandei suprarenale. (În disfuncţionalităţi de acest gen sunt indicate toate fructele şi legumele puternic vitaminizate cum sunt cătina, lămâile, portocalele, coacăza neagră şi altele).

Împotriva asteneiilor şi surmenajului
Parcă niciodată nu ne încearcă astenia mai lesne ca primăvara. Istoviţi, demineralizaţi, fără chef de viaţă, palizi şi cu tenul ofilit suntem, iată, în toiul primăverii. Ce să consumăm ca să ne întremăm aşa încât să ne putem bucura din plin de miresmele şi mirosul reavăn care aduce cu sine celebrarea florilor şi a plantelor? Dr. farm. Ovidiu Bojor, în studiul său "Pledoarie pentru viaţă lungă", ne sugerează: Pătrunjel (atît rădăcini cât şi frunze); Soia (reconstituantă în astenii nervoase şi surmenaj intelectual); Prunele şi Migdalele (acestea din urmă, prin compoziţia lor complexă, fiind reconstituante ale sistemului nervos).

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment