Originar din Europa de Sud-Est, a fost cunoscut foarte demult de greci şi romani, ca plantă alimentară. În flora spontană creşte şi acum mai des în locuri deluroase. Se găseşte în Caucaz. În cultură este răspândită forma de asmăţui cu frunze bogate, netede, despicate şi crispate. Fiind de origine sudică, asmăţuiul este pretenţios faţă de căldură. Suportă iernile din zonele sudice ale Europei.
Temperatura minimă de germinare a seminţelor este de 5-8°C. Cerinţele faţă de apă sunt reduse. Cea mai bună perioadă pentru semănat în câmp este în pragul iernii sau primăvara devreme (în sere, ceva mai devreme).
Creşte bine pe soluri fertile, cu o umiditate ridicată, pe locuri semiumbrite (ca frunzele să nu se ofilească la soare). Pe solurile uşoare, bogate în mraniţă, recolta e mai mare şi frunzele sunt mai fine. Pe acelaşi sol se poate cultiva numai după şapte ani. Înainte de semănat, seminţele sunt supuse „fermentaţiei", înmuindu-se în apă la temperatura de 16-18°C şi ţinându-se grămadă la 20°C câteva zile. După ce încolţesc, se usucă într-un strat subţire de cca 10 cm lopătându-se periodic. Semănatul se face eşalonat, în 15-20 zile, până în luna iulie, ca să se culeagă frunze proaspete cât mai îndelungat. În cursul vegetaţiei se fac 3-4 praşile printre rânduri, 3 pliviri în rând şi udări sistematice.
Sunt folosite frunzele proaspete şi seminţele. Frunzele tinere se recoltează mai înainte de a creşte tulpinile florale, prin tăierea la bază. Se taie numai o singură dată, deoarece lăstarii asmăţuiului cresc încet şi calitatea lor este joasă. Seminţele se coc în mijlocul verii. Când majoritatea seminţelor sunt maturizate, plantele se taie, se leagă în snopi şi se usucă la umbră.
Frunzele de asmăţui conţin vitamina C, B1, B2, PP, caroten, rutină, fitoncide, săruri minerale (mai ales, magneziu), glicozide, ulei volatil. În fructe se găsesc substanţe proteice şi cel mai mult ulei volatil. Principalul component al uleiului volatil din iarba de asmăţui este anetolul, datorită căruia planta are miros de anason.
În medicina populară asmaţuiul se foloseşte ca expectorant şi carminativ. Intensifică secreţia salivară, gastrică, intestinală şi pancreatică. Sucul stors din frunze este un bun remediu pentru tratarea hepatitelor, la friguri şi ameţeli. Este foarte eficient ca intensificator de secreţie salivară la bolnavii de tuberculoză.
Frunzele de asmăţui se mai folosesc în calitate de condiment în salate, ciorbe, bucate din carne, peşte şi legume. Fructele şi uleiul volatil sunt folosite şi în industria alimentară. Asmaţuiul este un aliment indispensabil la masă, împreună cu pătrunjelul, tarhonul, mărarul şi busuiocul.