Caperul este o plantă erbacee, perenă, cu lungimea de până la 150 cm, cu tulpini multe în formă de liane lungi, spinoase, dese, întinse larg. Frunzele sunt alterne, rotunjite, cu lobi inegali, peţiolate, cu stipulă ghimpoasă. Florile sunt mari, monoice, albe-gălbui, roz-pal, cu pedunculi lungi. Fructul este o bacă cărnoasă, amintind prin formă pepenele verde, de culoare verde, cu pulpa roşie, în care sunt multe seminţe negre. Înfloreşte în lunile mai-octombrie.

Este originar din regiunile Mării Mediterane. Prima dată a fost introdus în cultură în Sudul Franţei, la începutul secolului al XVI-lea. În prezent este cultivat în ţările Europei de Sud şi în Sudul Americii de Nord. În Zona Mediterană, în Iran, în Caucaz, în Asia Mijlocie caperul se întâlneşte şi în flora spontană, pe malurile râurilor, a lacurilor, pe păşuni, la gunoişte.

Lăstarii şi mugurii sunt folosiţi în scopuri medicinale. Ei sunt bogaţi în pectine, vitaminele C, P, E, caroten, ulei volatil şi ulei gras, săruri minerale şi glicozidul stahidrina. Conţin şi puţini aminoacizi, saponine. Fructele conţin multe zaharuri, saponine, fermenţi, vitaminele C şi P, iod. În seminţe sunt albumine şi ulei gras.

Caperul este cunoscut de foarte multă vreme ca plantă medicinală şi condimentară. Rădăcinile tinere provoacă arsuri şi iritaţii ale mucoaselor, de aceea trebuie întrebuinţate cu măsură. Pulberea din scoarţă, infuzia sau decoctul se administrează intern pentru tratarea afecţiunilor hepatice, hepatitei, dereglărilor nervoase, a reumatismului.

Fructele sunt folosite în caz de dureri în articulaţii, lumbago, nevroze. Se consideră că fructele de caper întăresc ficatul, cordul, splina, plămînii, ajută în cazuri de guşă, diabet şi anghină. Pulberea din muguri măreşte apetitul, este folositoare în tratarea afecţiunilor hepatice şi ale splinei.

Decoctul din lăstari este un remediu pentru dereglările funcţiei glandei tiroide, fiind de folos în cazuri de diabet zaharat, hepatite, alergii, reumatism şi răceală. Sucul florilor este bun în cazuri de diaree şi ca cicatrizant. Decoctul din rădăcini se foloseşte la nevroze, dureri de dinţi, iar cel din seminţe - la migrene.

Sucul este stors din boboci închişi, fiind folosit în cazuri de diateză şi dureri de dinţi. El întăreşte gingiile şi este bun ca cicatrizant al rănilor. Sucul conservat, ca şi cel proaspăt, se foloseşte pentru tratamentul afecţiunilor glandei tiroide, hepatice, ale tractului gastrointestinal, al hemoroizilor. Se administrează câte 1/4-1/3 de pahar cu o lingură de miere, înainte de mese, de 3-4 ori pe zi. Sucul din frunze este folosit ca antihelmintic.

Fructele şi lăstarii tineri cu boboci sunt comestibili. Graţie cantităţii mari de zahăr pe care îl conţin, cândva era folosit în loc de zahăr. Se consumă şi în stare marinată, fiind foarte delicioase cu mâncăruri din carne rece sau peşte, foarte răspândite în Caucaz şi denumite capere. Caperul este foarte decorativ, melifer, fiind şi o bună hrană pentru capre, cămile.