Pelinul este unul din cele mai vestite şi eficiente remedii pentru stimularea poftei de mâncare. Pentru administrare se practică atât tincturile comercializate în farmacii, cât şi pulberea de pelin uscat.

Este suficient un vârf de cuţit de asemenea praf colectat şi uscat în condiţii casnice, presărat pe carne sau pe alte bucate, ca să resimţiţi imediat efectul. Pelinul este absolut benefic la restabilirea apetitului în cazul în care disfuncţia este asociată cu maladii gastrointestinale şi biliare, dat fiind că el contribuie la asimilarea hranei grele.
Pelinul, planta amara, eficienta in stimularea poftei de mancare
Utilizând pelinul, nu face să adăugaţi zahăr, deoarece amăreala în asociere cu dulcele nu este atât de bună, cum s-ar crede, mai cu seamă că amestecul dat scade acţiunea benefică a fitopreparatului.

Atenţie! Pelinul nu se utilizează în sarcină, deoarece poate provoca avortarea fătului!

O linguriţă de pulbere de pelin se infuzează într-un pahar de uncrop, se strecoară şi se bea câte 1/3 pahar de 3 ori în zi, cu 20 minute înainte de mese. Dacă n-aţi reuşit să colectaţi vara pelin, utilizaţi tinctură farmaceutică: câte 20 picături la 1/2 pahar de apă, 1-3 ori în zi, înainte de mese. Se administrează cu înghiţituri mici, în special, la inapetenţă cauzată de stresuri,

Frunzele de pelin sunt destul de eficiente şi în compoziţie cu coada-şoricelului sau trifoiştea. La 1 pahar de uncrop - 1 lingură de amestec, se infuzează 20 minute, se strecoară, se bea câte 1 lingură de tinctură de 2-3 ori în zi, cu 15 minute până la mese.

Se amestecă, în proporţii egale, pelin, frunze de mentă şi fierea-pământului, din care se ia 1 linguriţă la un sfert de litru de uncrop, se infuzează 10 minute, se lasă să se răcorească şi se bea sistematic, după mese, câte 1 ceaşcă de ceai obţinut.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment