Lăstarii tineri sunt glabri, cafenii, formând o coroană bogată. Frunzele sunt mari, lanceolate, glabre, cu marginea mărunt dinţată, cu peţiolul scurt, verde-închis. Florile sunt mici, albe, dispuse în ciorchine, cu un aromat foarte plăcut şi puternic. Fructul este o drupă sferică, mică, lucioasă, suculentă, roşie sau neagră, în interior conţine un sâmbure ovoidal de culoare neagră. Înfloreşte în lunile mai-iunie.
În săpăturile arheologice din munţii Alpi, în rămăşiţele construcţiilor din epoca de piatră şi cea de bronz s-au găsit sâmburi de măline. Prin urmare, fructele acestei plante erau consumate din vremuri străvechi.
Mălinul creşte spontan în păduri, pe tot teritoriul Europei şi Asiei, mai ales în Siberia, pătrunzând la nord până în Ţările Scandinave şi la est până la Enisei. Creşte pe malurile râurilor, lacurilor şi altor ape, în luminişuri şi margini de păduri. Preferă soluri umede, fertile, bogate în azot. Se înmulţeşte prin sâmburi, prin drajoni sau prin butaşi.
Înfloreşte abundent, aproape în fiecare an, însă nu întotdeauna face fructe din cauza îngheţurilor de primăvară, care împiedică polenizarea sau ofilesc florile. Fructele se maturizează în lunile august-septembrie şi se recoltează manual, împreună cu codiţe.
Pulpa fructului este bogată în substanţe tanante, zaharuri, acizi organici (mai mult, malic şi citric), ulei volatil cu aromat de migdal, săruri minerale (fier, mangan, cupru, magneziu, cobalt, zinc); miezul sâmburelui conţine ulei gras. Toate organele plantei conţin fitoncide şi glicozida amigdalina.
Fructele proaspete, florile, frunzele, scoarţa şi mugurii conţin o aldehidă benzoică, cu acţiune fitoncidă, care omoară nu numai microbii, dar şi insectele. Conţinutul de fitoncide din plantă este atât de mare, încît pe lângă locurile în care creşte mălinul nu sunt insecte. În frunze se găseşte până la 200 mg de acid ascorbic.
Mălinul este o plantă medicinală, cunoscută şi utilizată în medicina populară din cele mai vechi timpuri. Fructele erau folosite în cazuri de diaree la copii, furunculoză şi ca depurativ al sângelui. Datorită proprietăţilor lor fitoncide, în timpul războiului, în multe lazarete rănile purulente erau prelucrate cu suc din măline.
În prezent toate părţile plantei sunt folosite în medicină. Decoctul şi infuzia din fructe uscate sunt folosite ca antidiareic, iar fructele intră în componenţa ceaiului gastric. Din florile proaspete ale mălinului se prepară apa de mălin, care se aplică sub formă de cataplasme pentru vindecarea bolilor de ochi. Infuzia din frunzele mălinului este folosită ca dezinfectant, analgezic şi astringent.
Scoarţa arborelui este foarte eficace ca diuretic şi sudorific. Decoctul se bea în cazuri de reumatism şi podagră.
Sucul din fructe este folosit la tuse, respiraţie grea, colite infecţioase. Mai este indicat ca sudorific, antiscorbutic, diuretic şi contra tuberculozei pulmonare. Intern, sucul din fructe se administrează câte 1/2 de pahar cu o lingură de miere, de 3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de mese.
În asociere cu sucul de afin, este folosit contra afecţiunilor gastrointestinale, însoţite de diaree. Asociat cu sucul din flori de mălin, este un bun remediu antivomic pentru tratamentul copiilor. Sucul din flori este indicat contra frigurilor, în cazuri de dereglări ale metabolismului, de tuberculoză pulmonară, pentru prelucrarea rănilor.
Sucul din frunze, flori şi fructe este bun pentru spălături vaginale în caz de colpite, iar sub formă de cataplasme se foloseşte pentru depuraţia şi cicatrizarea rănilor.
Tinctura din scoarţa mălinului (cu rachiu) se foloseşte pentru masaje în caz de reumatism şi lumbago.
Sucul din fructe se foloseşte în calitate de colorant natural alimentar.
Mălinul este consumat în alimentaţie. Fructele lui se păstrează în stare proaspătă mult timp, dacă sunt împachetate cu frunze. Însă cel mai bun mod de păstrare este uscatul: fructele proaspete se usucă la soare, în încăperi bine aerisite sau în dulapuri de uscare, în cuptoare cu temperatura de până la 40-50°C, pe urmă se împachetează în pungi de pânză sau în lădiţe de lemn. Împachetată curat şi uscată bine, mălina poate fi consumată mai mult de 5 ani.
Din fructele uscate şi măcinate se obţine făină care se foloseşte pentru produse de panificaţie, jeleuri, băuturi răcoritoare.
Din scoarţă se obţin coloranţi (verde şi roşu închis) pentru vopsirea pielii, lânii şi a ţesăturilor.
Plantele sunt foarte decorative, mai ales cele cu crengile plecate, cu flori dese, cu aromat fin, apoi, toamna - cu frunze colorate în diverse nuanţe. Mălinul este un bun melifer.
Notă: Buchetele din flori de mălin sunt foarte frumoase şi aromate, însă fiind lăsate în încăperi închise, unde lucrează sau doarme cineva, pot face dureri de cap.