Florile sunt regulate, gamopetale, reunite în ciorchine terminale, aplecate, de forma unor clopoţei de culoare albă sau uşor roză. Fructele sunt bace, sferice, cărnoase, la maturitate sunt roşii, lucioase, cu multe seminţe în interior, Înfloreşte în lunile mai-iunie.
Merişorul creşte în zonele înalte ale Carpaţilor, ajungând până în zona alpină superioară. Se întâlneşte peste tot, în pădurile de conifere şi în cele amestecate, câteodată şi pe soluri mlăştinoase, în Europa, Mongolia, China, În ultimii ani merişorul a devenit o plantă cu perspectivă, el poate fi introdus în cultură, ca zmeurul şi fragul.
Merişorul este foarte rezistent la geruri, el poate înfrunta chiar şi gerurile din tundră, unde creşte ca nişte covoare pe suprafeţe imense. Preferă solurile nisipoase sau seminisipoase. Se înmulţeşte prin seminţe sau prin lăstarii crescuţi din rădăcină. Rodeşte începând cu anul al treilea de vegetaţie şi trăieşte până la 300 ani. Fructele sunt comestibile şi se numesc în popor coacăze de munte. În scopuri terapeutice, sunt colectate şi frunzele, toamna, din august până în septembrie. Ele se usucă la umbră, în straturi subţiri.
Fructele de merişor conţin substanţe biologic active: arbutozid, metil- arbutozid, vaccinină, vitamina C, flavonoide, ericolină, taninuri, acid chinic şi ursolic. Dintre flavonolii glicozidici mai conţine: cvercetol, cianidină etc. Gustul amar-astringent se datorează glicozidelor (vaccininei, licopinei şi catehinei), iar cel acru - complexului de acizi organici (citric, malic, benzoat ş.a.).
Frunzele conţin aceleaşi substanţe active, ca şi fructele, plus glicozidul arbutin.
Merişorul este folosit de mult timp pentru tratarea afecţiunilor gastrointestinale, mai ales a gastritelor cu aciditate redusă. El acţionează ca un remediu antiseptic şi un bun diuretic. Se recomandă în cazuri de diaree, edeme, reumatism şi pelagră. Decoctul din fructele uscate este un remediu contra răcelii. Merişorul cu miere tratează bronşitele şi tuberculoza pulmonară.
Sucul de merişor se prepară din fructe coapte, prin câteva metode.
1. Fructele se pun în apă clocotită şi răcită (la 1 kg de fructe - 2 I de apă) şi se lasă 10-12 zile, apoi se scurge sucul. Din fructe se mai prepară compot, jeleuri. Înainte de macerat se poate adăuga 1 kg de zahăr şi o linguriţă de cuişoare măcinate.
2. Fructele se zdrobesc şi se amestecă cu un pahar de apă călduţă, conţinutul se încălzeşte până la 60°C timp de 10 minute, se trece prin sită şi se toarnă în stare fierbinte, în borcane sterile.
3. Se foloseşte storcătorul electric.
Sucul este un tonic şi se recomandă la răceli, febre, cori, malarie, diabet. Poate fi indicat în cazuri de gastrite cu aciditate redusă, artrite de natură metabolică, reumatism şi pelagră. Sucul are o puternică acţiune diuretică şi poate fi indicat pentru tratarea afecţiunilor căilor urinare, hipertensiunii, intoxicaţiilor şi diatezei. Se foloseşte ca tratament simptomatic pentru cancerul pielii şi tumori gastrice. Sucul şi fructele sunt recomandate pentru a restabili sau a îmbunătăţi vederea.
Frunzele merişorului se administrează ca diuretic şi antiseptic la tratamentul bolilor căilor urinare şi în special al stărilor inflamatorii purulente (catar vezical, cistite, pielite, uretrite). Datorită taninului, ele pot fi folosite şi pentru tratamentul diareei şi hemoragiilor. Preparatele din merişor se inactivează în mediul acid, de aceea se recomandă ca în ele să se adauge puţin bicarbonat de sodiu. Nu se vor folosi mai mult de 1-2 ceşti de ceai pe zi şi nu se va administra în timpul sarcinii.
Din cauza cantităţii ridicate de hidrochinonă, frunzele de merişor se vor administra cu prudenţă. Planta este recomandată pentru tratarea tuturor bolilor renale, în special a stărilor inflamatorii. Se pregăteşte o infuzie din 2 linguriţe de frunze la o cană de apă; se beau 1-2 căni pe zi. Decoctul preparat dintr-o linguriţă de frunze la o cană de apă, fiert Ia foc domol timp de 15 minute, se bea câte 2 căni pe zi. După un tratament de 7 zile, este indicată o pauză de 3-4 zile, după care tratamentul continuă.
A fost demonstrat că extractele apoase din frunzele de merişor au efect bacteriostatic şi bactericid asupra stafilococului auriu. 2 linguriţe de frunze se macerează timp de 2 ore în 100 ml de apă rece. Conţinutul se filtrează şi în el se adaugă 150 ml de apă. Totul se fierbe timp de 15 minute la foc domol. După 5 minute se filtrează şi se amestecă cu cei 100 ml la rece. Se bea câte 2 linguri la intervale de 3 ore.
Fructele de merişor seamănă la gust cu cele de răchiţele. Se consumă crude sau prelucrate. Din ele se prepară dulceaţă, gem, produse marinate, suc, siropuri, cvasuri; fructele se conservă sau se usucă. Merişorul conţine acid benzoic care duce la autoconservare: în apă fructele nu mucegăiesc, nu putrezesc, nu se înăcresc, nu-şi schimbă culoarea şi gustul.