Migdalul (Amygdalus communis L.) este un arbore cu înălţimea de 5-6 m (iar uneori este pitic), cu tulpina foarte ramificată, cu lăstari alungiţi, vegetativi sau scurţi-generativi, şi cu un sistem radicular bine dezvoltat, care pătrunde adânc în sol. Frunzele sunt alterne, întregi, lanceolate, la vârf acuminate, pe mărgini dinţate.

Florile sunt solitare, albe sau roze, pedunculate, dispuse în vârful lăstarilor scurţi; apar înaintea frunzelor. Fructul este o drupă ovoidă, comprimată, protejată de un epicarp verde, catifelat, care împreună cu mezocarpul se usucă la maturitate şi cade de pe ramură, rămânând sâmburele oblong, protejat de endocarpul lemnos, cu suprafaţa poroasă. În interiorul endocarpului dur se găseşte o sămânţă comestibilă (migdala). Înfloreşte în lunile martie-aprilie.
Migdalul, un arbore cu inaltimea de 5-6 m
Originar din Asia Mică şi Africa de Nord, migdalul se întâlneşte şi acum acolo, în flora spontană. A fost cunoscut ca plantă de cultură cu câteva secole î.e.n., iar prin secolele VIll-IX a fost adus în Europa. Acum se cultivă în regiunile cu climă caldă. Ţările cu o producţie mare de migdal sunt Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Turcia. Există două forme de migdal: cu seminţe dulci şi cu seminţe amare.

În ţara noastră creşte spontan migdalul cu seminţe amare. Se cultivă însă şi soiuri de migdal dulce, rezistente la frig, mai mult pe terenuri mici, în grădinile unor amatori. În condiţiile Moldovei, soiurile de migdal trebuie să fie, în primul rând, rezistente la ger iarna şi primăvara, să înflorească târziu şi abundent, ceea ce ar asigura recolte anuale înalte. Fructul acestor soiuri trebuie să corespundă cerinţelor comerciale: să fie mari, cu coaja fragilă sau semifragilă, miezul plin, bogat în albumine şi în alte substanţe nutritive.

Migdalul se înmulţeşte prin seminţe, la vârsta de doi ani se face altoirea. Ca portaltoi se întrebuinţează puieţii de migdal (dulce sau amar), iar câte odată de piersic sau de prune. Copăceii se plantează în sol primăvara sau toamna.

Pentru a asigura polenizarea, se seamănă 2-3 soiuri. Recolta apare peste 3-4 ani, care la 10-12 ani este deplină. Longevitatea pomului este de 40-50 ani. Fructele sunt coapte în luna iulie. Ele se curăţă de mezocarpul crăpat şi se usucă la soare. Seminţele se consumă proaspete sau uscate.

Conţinutul în substanţe biologic active din seminţele de migdal este foarte bogat: 30-60% de ulei gras (gliceride ale acizilor oleic şi linoleic, cantităţi mici de gliceride ale acizilor palmitic şi stearic), proteine şi zaharuri, fermenţi, vitaminele B, C, E.

În seminţele amare de migdal există un procent înalt de glicozidă amigdalină, o substanţă otrăvitoare, datorită căreia ele sunt amare şi au aromă, care în organism se descompune şi eliberează glucoza şi acidul cianic, de aceea seminţele amare de migdal nu sunt consumate nici de oameni, nici de animale.

În medicina populară această plantă este folosită larg ca emolient, antiinflamator, cicatrizant şi uşor laxativ.

Migdalele dulci au o acţiune favorabilă în tratarea gastritelor cu secreţia ridicată. Uleiul gras pe care îl conţin migdalele formează o peliculă protectoare a mucoasei gastrice, iar protidele tamponează acidul clorhidric din tubul digestiv, reducând secreţia de pepsină şi înlăturând durerile gastrice. Se utilizează sâmburii zdrobiţi (30-35 g) de două ori pe zi.

Migdalele prăjite cu zahăr sunt recomandate pentru tratarea anemiei, insomniei, tuselor. În caz de tahicardie se iau 3 migdale, fără seminţe, sau 6-7 picături de ulei de migdal.

Uleiul gras, obţinut din cotiledoanele speciei prin presarea lor la rece sau prin alte metode mecanice, se întrebuinţează în industria farmaceutică şi în cea cosmetică pentru obţinerea unor emulsii, soluţii uleioase injectabile, solvenţi pentru vitaminele liposolubile, preparate hormonale, unguente utilizate în dermatologie şi cosmetică, laxative pentru copii. Uleiul se poate folosi pentru masaj răcoritor, în calitate de calmant şi analgezic la dureri de cap, boli de urechi, răni.

Din ulei sau seminţe frecate cu apă se prepară lapte de migdale (folosit în cosmetică), care acţionează ca antiinflamator şi tonifică pielea feţei. Uleiul din seminţele amare de migdal este folosit în industria de fabricare a săpunului de calitate superioară, fiind mai târziu curăţat de amigdalină.

Migdalele sunt un produs alimentar foarte preţios. Pot fi consumate crude sau prăjite, sunt folosite pe larg în industria alimentară (prăjituri, turte, ciocolată, bomboane, lapte de migdale).

Migdalele amare se pot utiliza numai după călire, când amigdalina se descompune fără a forma acid cianic şi îşi pierde proprietăţile otrăvitoare.

Turtele degresate, rămase de la presare, sunt folosite pentru hrana animalelor, după ce din ele se extrage uleiul volatil, care este folosit în parfumerie. Endocarpul serveşte ca materie primă pentru cărbune activat. Lemnul de migdal este tare, frumos, bun pentru lemnărie.

Migdalul poate fi întâlnit în multe parcuri din Sudul Europei, el este foarte decorativ, mai ales primăvara, când are flori mari, albe-roze. Este un melifer care înfloreşte devreme.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment