Frunzele pornesc chiar din rizom, formând o rozetă bazală, sunt lung peţiolate, cu foliole cu marginea dinţată. Foliolele laterale sunt ovate sau obovate, sesile sau scurt peţiolate. Frunzele sunt verzi-surii, fără miros, cu gust astringent.
Florile sunt albe, cu codiţe lungi. Fructele sunt roşii-aprinse, cărnoase, cu gust dulce-acrişor. Seminţele sunt foarte mărunte, uscate, fiind aşezate pe partea exterioară a fructului. Fragul înfloreşte în mai-iunie, iar fructele se coc în iunie-iulie.
Patria fragului ar fi povârnişurile înpădurite ale Alpilor. Fragul este una din primele poame, pe care a început a le consuma omul. Este răspândit în toată Europa, în Siberia, se întâlneşte în Caucaz, în munţii Teani-Şani. Creşte prin poieniţele din păduri şi pe coline, la margini de păduri.
Fragul de pădure a început se fie cultivat în evul mediu. În urma selecţiei şi hibridizării, au fost obţinute o mulţime de soiuri cu fructele mari, de diferite forme. Prima dată asemenea soiuri au apărut în anul 1720, în Olanda. De atunci fragul a început a se cultiva pe suprafeţe mari, numindu-se căpşună de grădină. Datorită hibridizării naturale şi artificiale, în Europa şi America au apărut o mulţime de soiuri de diferite forme, culori şi gusturi.
Fragul este o cultură care preferă lumina, căldura şi umiditatea, însă nu suportă umiditatea prea mare. Creşte bine pe soluri uşoare şi cernoziomuri.
Pentru sădirea plantelor este ales un teren pe care ele vor fi bine adăpostite, iarna cu multă zăpadă, iar vara cu mai puţin vânt şi soare. În solul pregătit din timp, adică săpat adânc şi bine udat, sunt introduse îngrăşăminte organice.
Fragul se înmulţeşte pe cale vegetativă, adică prin despărţirea tufelor, ori se rup stoloni cu rădăcini şi frunze şi se sădesc în cuiburi pregătite din timp. Stolonii apar după ce se termină înflorirea; ei cresc foarte intens începând cu sfârşitul lunii iunie şi până ce solul este îngheţat. O plantă de frag bine dezvoltată poate genera într-o vară până la 80-100 de rozete bune de sădit. Fragii pot fi sădiţi primăvara şi toamna.
Plantele iernează bine împreună cu rozeta de frunze. Sub acoperişul de frunze fragul nu îngheaţă, suportând o temperatură de până la minus 18 grade. Dacă iarna zăpada lipseşte, tufele de fragi se acoperă cu alte frunze, pentru a proteja rizomii de ger.
Primăvara fragul înfloreşte, iar peste 25-30 zile fructele sunt gata de cules. Vara se fac mai multe praşile printre rânduri, se afânează solul, se stârpesc buruienile, se îndepărtează stolonii, se udă. Dacă solul este udat la timp, răsadul se prinde mai bine, fructele se fac frumoase, strălucitoare.
Fragii de pădure de asemenea pot creşte pe lângă casă; solul trebuie să fie fertil, amestecat cu sol de pădure, de aceea tufele de fragi se aduc din pădure cu puţin sol. Tufa adusă din pădure primăvara, dă rod în acelaşi an. Peste 4-5 ani tufele trebuie întinerite, pentru că, în caz contrar, rodul se micşorează.
Fragii de pădure se înmulţesc şi prin seminţe. Se strâng seminţele din cele mai mari fructe, aduse din pădure, zdrobite şi puse să se usuce la soare. Seminţele încolţesc peste 2-3 săptămâni, tot atunci se ivesc şi tulpinile cu flori, însă ele trebuie înlăturate, deoarece slăbesc planta. Fructele se culeg în anul următor.
Cultivarea fragilor cere multe eforturi, însă ele sunt răsplătite darnic prin fructe delicioase, frumoase şi atât de necesare. Consumul fragilor în toată perioada de vară satisface necesităţile de vitamine ale organismului pe tot anul viitor. Avantajele fragului de casă faţă de cel de pădure sunt evidente: cantitatea mai mare de fructe culese; începe a rodi mai devreme, când alte fructe încă nu sunt coapte; conţinutul de substanţe active la unele soiuri este mai mare.
Fructele maturizate conţin mult zahăr (mai ales, zaharoză), acizi organici, pectine, tanin şi coloranţi, săruri de azot, o cantitate considerabilă de fier, fosfor, calciu, cobalt, magneziu, cupru, crom, vitaminele din categoria B, C, caroten, acid folic. Frunzele conţin cantităţi mari de tanin, fragarină, flavonoide, vitamina C, substanţe minerale etc. Datorită taninului, ele au proprietăţi astringente, iar datorită fragarinei - proprietăţi dezinfectante.
În scopuri medicale, se recoltează numai frunzele, fără peţiolul principal şi fără tulpinile târâtoare. Frunzele sunt culese din timp, se ofilesc la umbră, pe urmă se freacă în mâini până când se iveşte sucul, apoi se pun într-o lădiţă sau pe tavă, se acoperă cu o pânză udă şi se lasă să fermenteze 6-10 ore la o temperatură de 26 grade C. Pe urmă se usucă repede.
Rizomii se sapă toamna, se curăţă de sol şi se usucă până când se sfărâmă. Uscarea se face în aer liber, în şoproane, în uscătorii. Se foloseşte ca astringent, în cazuri de diaree.
Fragul este o plantă foarte necesară. Fructele potolesc setea, măresc apetitul, acţionează la digestie. Sucul, infuzia şi decoctul de fructe, dar mai ales fructele proaspete, sunt recomandate în cazuri de arterioscleroză, hipertensiune, în cazuri de gută, anemii. Cel mai bun suc se obţine din fructele roşii-închise.
Se foloseşte sucul din fructe şi frunze proaspete (1-2 l pe zi), în cazuri de anemii, nevrastenii, boală reumatică, avitaminoza C, rahitism, arterioscleroze, gingivite ulceroase, stomatite, parodontoză, eczeme, precum şi în calitate de tonic, antiinflamator, astringent, diuretic.
Sucul din fructe se recomandă în cazuri de hipertensiune, boală ulceroasă, lipsă de apetit, hemoragii intrauterine, hemoroizi, ca antiseptic şi vermifug.
Ceaiul preparat din partea aeriană, din flori şi cel din fructe este de folos în cazuri de insomnii, răceală, diabet zaharat, tuberculoză pulmonară, astmă bronhială, litiază a rinichilor, gută. Sucul din frunze este de folos în cazuri de nevrastenii, leucoză, enureză, tumori ale gâtului, luându-se câte o cană încălzită înainte de masă, de 3-4 ori pe zi. Cu decoctul din frunze se fac gargare la inflamarea gingiilor şi la tonzilită.
Decoctul şi infuzia din fructe şi frunze uscate se consumă ca diuretic în cazuri de afecţiuni ale rinichilor, ficatului, ale vezicii urinare, în cazuri de gută, inflamaţii ale aparatului digestiv, arterioscleroză. Două căni de infuzie din frunze de fragi asigură necesitatea organismului unui adult de vitamina C pe zi în perioada de iarnă. De obicei, se bea ca ceaiul, câte 2-3 căni pe zi.
Sucul din fructe de fragi ajută la degerături, la îndepărtarea pietrei de pe dinţi, iar cel din frunze şi cel din rizomi se foloseşte la hemoroizi. Se administrează câte o jumătate de cană cu o lingură de miere de 3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de mese.
Decoctul din rizomi, cel din frunze, precum şi cel din fructe de fragi se bea în cazul acumulării de nisip în vezica urinară, în rinichi sau în vezica biliară, precum şi în cazuri de reumatism.
Nu se recomandă a se consuma fragi în cazuri de gastrite, apendicită cronică, sarcină, precum şi persoanelor predispuse la alergie.
În medicina tradiţională fragii sunt incluşi în dieta bolnavilor de diabet. S-a constatat că infuzia din fructe are calităţi fitocide, de aceea este folosită pentru gargară în cazurile inflamaţiilor cavităţii bucale, iar extern - pentru tratamentul rănilor mici, pentru eczeme, pigmentaţii pe piele, pistrui şi acnee. Măştile din fragi, aplicate pe faţă, sunt folositoare.
Fructele de fragi se folosesc proaspete; cu lapte, cu frişcă, cu smântână. Din ele se prepară torturi, cocteiluri, dulceaţă, compoturi, gemuri. Ele se păstrează puţin timp, de aceea se freacă cu zahăr şi se pun în frigider. Fructele uscate se folosesc în loc de ceai. În industria alimentară fragul este folosit la prepararea bomboanelor, pastilelor, marmeladei, ceaiului aromat.