Florile sunt mici, roze-aprinse, cu aromat plăcut, sesile sau cu peduncul scurt, dispuse câte 200-4000 în ciorchine conice şi lungi de 30 cm. Fructul este o drupă neregulat-ovală, cu o pieliţă netedă, consistentă, galbenă-roşiatică, cu pulpa cărnoasă, suculentă şi cu un sâmbure mare în interior. În diferite zone înfloreşte în timpuri diferite.
Mango a apărut în urma hibridizării între formele sale spontane din Estul Indiei şi cele din Indonezia, Sri-Lanca. A fost introdus în cultură cu mai mult de 4-6 milenii în urmă. Este cultivat în ţările Asiei de Sud-Est. În secolul al XVI-lea portughezii au adus seminţe de mango în Africa de Est, unde planta s-a prins, iar mai târziu s-a răspândit pe tot continentul.
În secolul al XVIII-lea a fost dus în America de Sud şi în cea Centrală. Apoi a apărut în SUA (la început, în Florida), în Mexic, unde îl cultivau spaniolii. În prezent, cultura mango ocupă unul dintre primele locuri între plantele tropicale, fiind întrecut numai de culturile citrice.
Este cultivat în toate ţările tropicale ale Asiei de Sud şi de Sud-Est, ale Americii şi ale Africii. Fructele de mango sunt consumate tot atât de mult după cum merele în ţările cu climă temperată. Ele au forma unui ou de gâscă, dar sunt şi forme mai mici, precum şi mult mai mari (de la 600 g până la 2,5 kg şi chiar 4 kg).
Agrotehnica la mango nu se deosebeşte de cea a altor culturi de fructe din zonele tropicală şi subtropicală. Se înmulţeşte prin seminţe şi prin altoire. Pomii altoiţi dau roadă în al 4-6 an după plantare, iar cei din seminţe - numai peste 7-12 ani sau mai târziu. Arborele are un sistem radicular foarte bine dezvoltat, ajungând în sol până la 6-8 m (unele exemplare ajung până la 18 m adâncime).
În unele zone, unde nu cad ploi mai mult de 4-5 luni, plantaţiile de mango sunt udate numai până la 3-4 ani, mai târziu pomii sunt în stare să se aprovizioneze singuri cu vlagă. Mango este unica cultură de fructe tropicale, care nu cere irigaţii. Abundenţa de apă influenţează asupra recoltei. Arborii de mango au multe flori, însă doar un procent sau două din ele dau fructe. Pricina constă în aceea că florile se deschid numai pe câteva ore şi insectele nu reuşesc să le polenizeze.
O recoltă bună se poate strânge peste un an, iar uneori şi peste 2, 3 sau 4 ani. Recoltarea are loc când fructele încep a cădea şi a-şi schimba culoarea în galben-roşiatic. Fiind foarte fine, fructele nu rezistă mult la păstrare şi transportare, cele mai multe sunt consumate pe loc. Pentru export şi transportare pe timp îndelungat ele se recoltează imature, de aceea pierd mult din calitate.
Pulpa suculentă a fructelor conţine zaharuri (zaharoză şi puţin amidon), pectine, acizi organici, lipide, mult caroten, vitamine din complexul B şi C, D. Carotenul (mai mult decât în portocale) este acumulat în cojiţa fructului. Seminţele sunt bogate în amidon şi ulei gras, foarte aromat.
În ţările tropicale, fructele de mango sunt întrebuinţate în scopuri medicale (ca diuretic, uşor laxativ şi hemostatic). Este întrebuinţat şi extern, pentru cicatrizarea rănilor, precum şi în cazuri de inflamaţii ale pielii.
Fructul de mango este numit pe drept unul dintre cele mai delicioase produse vegetale. Gustul dulce al pulpei şi aromatul său specific aminteşte unor persoane de aromatul de caise, altor persoane - de pepene galben, altora - de lămâie şi trandafir etc., dar în acelaşi timp fructele au un miros uşor de terebentină, la unele soiuri fiind destul de pronunţat. La început el este neplăcut şi chiar respingător, iar mai târziu devine obişnuit. Pulpa este foarte fină, suculentă, dulce-acrişoară.
Cea mai mare parte de recoltă este consumată pe loc, în stare proaspătă. Fructele necoapte sunt folosite în industria alimentară, pentru prepararea pudrei de mango şi pentru produse marinate, foarte apreciate de băştinaşi. Din cele coapte se fac salate, sosuri, produse marinate, dulceţuri, gem, jeleuri, marmeladă, compot, torturi etc.
Miezul sâmburilor este foarte gustos şi se consumă sărat, fiert sau prăjit. Din el se obţine amidon şi ulei preţios care se foloseşte în alimentaţie. Acest ulei seamănă cu cel de cacao, care are consistenţa solidă la temperatura camerei şi un aromat şi gust plăcut.
Lemnul arborelui este un material bun de construcţie şi pentru confecţionarea diferitelor bibelouri. Frunzele servesc ca nutreţ, iar în unele localităţi oamenii le fierb şi le mănâncă.
Transportul modern utilat cu frigorifere puternice permite păstrarea şi transportarea fructelor de mango la mii de km pe cale aeriană sau maritimă.