Florile unisexuate, cele mascule sunt cilindrice, iar cele femele - oblonge. Fructul (duda) este compus din numeroase drupe false, mici, dispuse pe axul inflorescenţei, care devine cărnos. Înfloreşte în luna mai.
Două specii ale dudului, denumite agud alb şi agud negru, sunt cele mai răspândite şi cunoscute peste tot. Primul este originar din Japonia şi China, iar al doilea - din Persia. În Europa au fost aduse în secolul al Xll-lea.
În ţara noastră creşte în stare sălbatică în zonele de câmpie şi pe dealuri joase. Se mai întâlneşte pe marginea drumurilor, în grădini, livezi, vii. Se mai cunosc încă vreo 15 specii de dud, aclimatizate la noi în al doilea mileniu al erei noastre, la început pentru fructele comestibile, apoi pentru frunzele fine, utilizate ca hrană pentru viermii de mătase.
Dudul este o plantă iubitoare de căldură, dar suportă uşor atât îngheţurile, cât şi seceta, se dezvoltă bine pe soluri uşoare, umede. Se răspândeşte prin seminţe şi prin lăstarii răsăriţi din rădăcini. Seminţele se seamănă în pepiniere. Primăvara copăceii de 2-3 ani se plantează în sol. Îngrijirea constă din praşile şi irigări la timp. Tulpinile copăceilor tineri trebuie învelite cu iarbă, hârtie etc. pentru a fi protejate de şoarecii de câmp şi de iepuri.
Dudul este o plantă dioică, ca şi cătina albă, de aceea pentru 5-6 exemplare de femele se plantează un mascul. Se poate şi astfel: vom altoi o creangă masculină pe o coroană feminină. Planta rodeşte numai de la vârsta de 7-9 ani. În timpul coacerii fructelor, în sol se introduc substanţe minerale. Se recoltează în iunie, însă deseori fructele rămân nerecoltate, pentru că nu se coc toate odată, iar cele coapte cad. Toamna lăstarii tineri se retează până la 20 cm.
Fructele mature şi frunzele fără peţiol, recoltate în lunile mai şi iulie, se folosesc în scopuri curative.
Dudele conţin: zaharoză, glucoză, albumine, pectine, lipide, tanin, pigmenţi antocianici, vitaminele A, B1, B2, PP, caroten, acid succinic. Mai conţin vitamina C şi acid citric, însă doar în cantităţi neînsemnate. În schimb, conţin foarte multe săruri minerale, mai ales potasiu (ca şi coacăzul negru), fiind sub acest aspect printre primele dintre plantele fructifere. În fructele negre, şi mai ales în tulpină, se mai găsesc pigmenţi şi tanin (35%).
În frunze se găsesc taninuri, cauciuc, carbonat de calciu, acid folic, glucozide şi ulei volatil. În seminţe se găseşte mult ulei gras (până la 30%).
În popor această plantă este apreciată demult, mai ales fructele uscate şi frunzele ei. Decoctul este un bun remediu tonic, răcoritor şi foarte folositor pentru tratarea afecţiunilor cardiace şi a celor pulmonare. Decoctul din rădăcină şi din scoarţă este folositor în cazuri de hipertensiune, bronşite şi astmă.
Cercetările ştiinţifice demonstrează că decoctul din fructe are acţiune antimicrobiană, de aceea este utilizat ca un bun expectorant, contra tusei. Decoctul şi sucul de fructe, diluat cu miere, este bun pentru spălături ale cavităţii bucale şi ale gâtului, pentru tratarea anghinelor şi stomatitelor.
Datorită taninului şi pectinelor, frunzele au acţiune astringentă şi se recomandă în cazuri de dizenterie şi disbacterioze. Acţiunea lor scade în anumită măsură temperatura corpului. Scoarţa tulpinilor se foloseşte ca cicatrizant al rănilor.
Sucul şi fructele proaspete sunt indicate în cazul unor afecţiuni ale sistemului cardiovascular, precum şi pentru tratarea anemiei, scarlatinei, ulcerului gastric şi duodenal, tumorilor maligne, inflamaţiilor gâtului, dispepsiilor.
Se mai recomandă ca înlocuitor al zahărului în cazuri de diabet, ca remediu care întăreşte stomacul, stimulează digestia, ca laxativ în cazuri de colite spastice (dimineaţa, pe stomacul gol), ca febrifug şi sudorific la răceli şi pentru revigorare. Pentru distrofia miocardului sau insuficienţă cardiacă se administrează câte 1-2 pahare de suc cu o lingură de miere pe zi, după mese. Cura durează 3-4 săptămâni.
Sucul fiert cu miere, sub formă de unguent, se foloseşte pentru tratarea cancerului gâtului. Infuzia din frunze se administrează pentru tratamentul enteritelor acute, gastritelor, ulcerului gastric şi duodenal. Infuzia obţinută din dude, asociate cu frunze de afin, cu terci de fasole şi cu frunze tinere de nuc şi de urzică, se utilizează la tratamentul diabetului zaharat.
Fructele proaspete, sub formă de sirop, au efect laxativ şi uşor diuretic. Din ele se prepară suc, sirop, dulceaţă, gem, miere artificială, oţet pentru salate etc. Cele negre sunt folosite şi pentru prepararea unui vin foarte folositor. Siropul este un concentrat de substanţe nutritive şi biologic active. Fructele uscate se întrebuinţează ca stafidele, adăugându-se la coacerea pâinii şi prăjiturilor.
Frunzele de dud servesc în calitate de hrană pentru viermii de mătase. Din lemnul tare al dudului se confecţionează instrumente muzicale, mobilă, butoaie etc.
Pomul este decorativ, suportă uşor retezarea crengilor, este un component frumos pentru amenajarea străzilor. Sunt foarte frumoase formele speciale, ornamentale, cu frunze mari şi crenguţe atârnate, cu coroana rotundă sau în formă de umbrelă.