Apar înaintea frunzelor. Cele mascule sunt sesile, grupate în racem, iar cele femele sunt scurt pediculate, grupate în inflorescenţe globuloase. Fructele coapte (pseudoachenă suculentă) sunt ovoide sau globuloase şi grupate mai multe la un loc. Au culoare verde la început şi gal benă-portocalie la completa lor maturitate. înfloreşte în lunile aprilie-mai.
Arbustul creşte spontan în Europa, Asia, este cultivat în unele ţări europene (Germania) şi în SUA. În Siberia este cultivat pentru producerea uleiului de cătină şi a altor preparate vitaminoase. La noi se cultivă mai mult prin grădini şi în păduri.
Cătina este o plantă iubitoare de lumină şi de umiditate, creşte bine pe soluri nisipoase, mai bine pe cernoziomuri fertile. Se răspândeşte prin seminţe sau pe cale vegetativă. În grădini se înmulţeşte prin butăşire. Florile sunt unisexuat-dioice, de aceea la fiecare patru-cinci copăcei-femele se plantează un copăcel-mascul. Genul pomilor se poate determina după muguri: mugurii-masculi sunt mari, acoperiţi cu multe bractee, iar cei femele sunt mici.
Planta creşte destul de încet, în fiecare an se retează crengile uscate şi puieţii de la rădăcina copăceilor tineri. Rădăcinile puieţilor nu se adâncesc prea mult în sol, de aceea prăşitul se face atent, superficial. Copăceii crescuţi din seminţe intră în rod la 7-10 ani, iar cei înmulţiţi pe cale vegetativă încep să rodească peste 4-6 ani.
Pomii reacţionează bine la introducerea îngrăşămintelor organice. Se udă rar, dar abundent. Un arbust creşte şi rodeşte 14-15 ani. Puieţii care apar în jurul pomilor maturi se folosesc pentru reînnoirea plantaţiei (peste fiecare 4-5 ani).
Fructele încep a se coace din luna august până în octombrie, în funcţie de soi. Recoltarea se efectuează manual, din august până la îngheţuri. Este recomandabil a se recolta după ce încep îngheţurile, când fructele îşi pierd gustul amar şi astringenţa, devenind dulci-acrişoare, cu aromat de ananas. Sub pom se aşterne o pânză şi se bate cu un băţ peste crengi. Fructele căzute se strâng, se vântură şi se pun la uscat. Se usucă artificial, la temperatura de 50-60°C. Se consumă numai fructele mature, atât în stare proaspătă, cât şi uscată.
Importanţa cătinii albe ca plantă medicinală este determinată de conţinutul de substanţe biologic active din fructe, frunze şi chiar din scoarţă. Fructele de cătină prezintă un concentrat natural de vitamine (C, P, B1,B2, E, K), caroten, acid folic, izoramnetol, acizi graşi nesaturaţi şi fitosteroli, acid nicotinic, ulei volatil etc.
Datorită carotenoidelor, fructele au culoarea portocalie, cantitatea lor în cătină este cu mult mai mare decât în morcov şi dovlecel. După conţinutul vitaminei K, cătina ocupă locul doi din toate fructele, după murul comun spontan. Seminţele de asemenea conţin ulei gras, caroten, vitaminele B1, B2 şi E. Pe măsura coacerii fructelor, conţinutul de ulei, de caroten şi vitamina E creşte, iar cantitatea de vitamine C şi P scade treptat.
În scoarţă s-au identificat substanţe tanante şi alcaloizi. Vitaminele C, P şi provitamina A contribuie la menţinerea normală a permeabilităţii şi elasticităţii capilarelor şi, deci, la normalizarea circulaţiei sangvine. Infuzia din fructe coapte se recomandă pentru tratamentul eczemelor.
În trecut, cătina era folosită la tratarea multor maladii: diaree, reumatism, urtică. În zilele noastre, importanţa cătinii albe ca plantă medicinală a fost studiată profund. Ea are proprietăţi antiscorbutice, antiinflamatorii (prin triterpene), antioxidante (prin vitaminele C, E, P), cicatrizante şi antiulceroase (prin uleiul gras şi carotenoide).
Se întrebuinţează în cazuri de scorbut şi alte avitaminoze, gastrite şi ulcer gastric şi duodenal, extern - în cazuri de arsuri şi degerături, dermatoze şi micoze, în ginecologie şi oftalmologie. Se administrează sub forme de suc proaspăt, infuzie de 5%, siropuri, extract lipofil (ulei de cătină standardizat în carotenoide şi flavonoide). Cătina albă este şi un tonifiant general, datorită complexului vitaminic ce-l conţine. Consumul sistematic de fructe şi decoctul din frunzele tinere contribuie la creşterea părului. Este vermifug.
Sucul din cătină stimulează funcţia inimii, acţionează pozitiv asupra sângelui, măreşte imunitatea organismului, are acţiuni antimicrobiene. Este recomandat în cazuri de secreţie limitată a sucului gastric, se foloseşte pentru tratarea arteriosclerozei, deoarece are proprietatea de a elimina colesterolul din organism şi stimulează metabolismul.
Uleiul de cătină are de asemenea importante calităţi curative. El sporeşte epitelizarea ţesuturilor şi cicatrizarea rănilor, are acţiune analgezică, de aceea se recomandă în cazuri de ulcer stomacal şi duodenal, arsuri, degeraturi, colpite şi eroziuni ale vaginului.
Se foloseşte pentru tratarea avitaminozelor, unor boli de ochi, urechi, nas şi gât. Un mare interes prezintă alcaloidul hippofaina, care a fost obţinut din scoarţa pomului de cătină şi manifestă diferite acţiuni, inclusiv acea de stopare a dezvoltării celulelor cancerului.
Fructul de cătină are o însemnătate mare şi în alimentaţie, fiind numit pe drept polivitamină naturală. În ţările nordice fructele sunt utilizate pentru hipo- şi avitaminoze, anemie şi convalescenţă, în scopuri alimentare, sub formă de sucuri, marmeladă, băuturi răcoritoare, dulceaţă, gem, vin, lichioruri etc. Foarte răspândită este dulceaţa nefiartă, obţinută din fructe proaspete, zdrobite şi amestecate cu zahăr (1:1 sau 1:2), în care vitaminele se păstrează timp îndelungat.
Metodă de conservare: într-un vas emailat se pun cantităţi egale de fructe şi zahăr, conţinutul se amestecă bine şi se pune în borcane de 1/2 l, iar deasupra se acoperă cu zahăr, apoi se leagă cu hârtie tare. Un asemenea mod de conservare permite fructelor să-şi păstreze până la alt an toate vitaminele şi aromatul nemaipomenit de ananas.
Metodă de preparare a uleiului de cătină: fructele se spală în apă fiartă şi se usucă. Pe urmă din ele se stoarce sucul (cu storcătorul), care se prepară cu zahăr, iar tescovina se usucă bine, apoi se zdrobeşte cât mai mărunt cu maşina de cafea. Masa se împarte în 3-4 părţi. Prima parte se pune într-un vas emailat şi se toarnă în ea untdelemn (mai bine de măsline) încălzit la 50°C astfel încît suprafaţa să fie acoperită cu un strat de 1-1,5 cm. Se acoperă cu un capac şi se pune pe baie de apă la temperatura de 45- 50°C.
Din când în când se amestecă timp de 12-15 ore. În a doua zi masa se încălzeşte din nou şi se stoarce uleiul printr-un săculeţ de capron. Uleiul stors se toarnă peste a doua porţie, iar în prima se toarnă untdelemn nou şi aşa se repetă până la porţia a patra. Uleiul obţinut se uneşte într-un borcan care se lasă pe o săptămână la loc întunecos. Pe măsură ce se limpezeşte, tot uleiul se scurge în sticle, care se închid bine şi se păstrează în frigider. Termenul de păstrare este de 2 ani.
Din lemnul de cătină se confecţionează bibelouri. Din scoarţă se obţine tanin, care este utilizat la tăbăcirea pieilor.
Cătina este utilizată pentru crearea spaţiilor verzi, a gardurilor vii, precum şi pentru combaterea eroziunii solurilor. Zonele împădurite cu cătină devin peste un anumit timp fertile.