Florile sunt adunate în racem, care are de la 6 până la 20 flori mari, albe sau purpurii. Fructele sunt bace, mici, sferice, roşii sau roşii-pale, transparente, suculente, cu gust acrişor, cu aromă specifică, foarte plăcută. Înfloreşte în lunile aprilie-mai, destul de devreme, fiind cea mai timpurie specie împreună cu cireşele şi căpşunele.
Coacăzul roşu în stare cultivată apare în Europa prin secolul al XV-lea. Faţă de alţi arbuşti fructiferi coacăzul cultivat are vechime de numai 4-5 secole, iar despre o răspândire mai mare nu se poate vorbi decât din secolul al XlX-lea. Coacăzul roşu este mai puţin pretenţios faţă de condiţiile de sol, crescând chiar în solurile mai grele şi reci.
Cel mai răspândit soi de coacăz roşu, aproape în toate ţările din Europa de Est, este Roşu de Olanda. Nu este pretenţios faţă de climă, fiind unul dintre cele mai rezistente soiuri la ger. Înfloreşte târziu, este atins foarte rar de brumele târzii de primăvară. Coacăzul roşu a fost introdus în cultură ca plantă medicinală. Plantele necesită spaţii reduse şi pot fi îngrijite uşor; singurul neajuns al lor este faptul că recoltarea, fiind mai anevoioasă decât a fructelor mari, necesită un număr mare de braţe de muncă. De aceea probabil el se cultivă cel mai mult în grădinile din jurul caselor.
Înmulţirea se face prin butaşi, în răsadniţe sau chiar în câmp, iar după un an plantele cu 2-3 ramuri se sădesc la loc definitiv, la 0,7-1 m între ele. De la plantare până la rod sunt necesari 3-4 ani de îngrijire.
Prăşitul şi irigarea se face regulat, de 5-6 ori pe vară. Toamna se fac tăierile crengilor mature şi peste 2-3 ani coacăzul începe a rodi. Întinerirea arbustului se face după fiecare 5-6 ani, ceea ce contribuie la ridicarea rodului. Fructele se coc în lunile iulie-august. Arbuştii cresc şi rodesc mai mult de 20 ani.
Fructele de coacăz roşu sunt de 2-6 ori mai bogate în vitamina C decât merele şi perele, ele conţin vitaminele B1, B2, P, PP, K, E, caroten, ceea ce le măreşte valoarea alimentară. Conţinutul de zaharuri nu este prea ridicat, în schimb tot zahărul este alcătuit din glucoză şi fructoză, foarte uşor asimilate de către organismul uman. Conţinutul de proteine este mai mare decât la mere. Fructele mai conţin pectine, tanin, substanţe colorante, săruri minerale: calciu, potasiu, mangan, fosfor, fier. Frunzele conţin vitamina C, substanţe tanante.
În medicina populară sucul de coacăză se recomandă pentru potolirea setei, ca febrifug şi sudorific puternic. Bobiţele de coacăză înlătură senzaţia de vomă. Are acţiune colagogă, diuretică, hemostatică şi contra sclerozei, întăreşte pereţii capilarelor.
Datorită acţiunii acizilor organici, reacţia urinei din acidă trece în alcalină, sucul de coacăză elimină din organism sărurile acide. Coacăza este recomandată în dieta pacienţilor cu colite şi enterocolite.
Având un gust plăcut, bobiţele de coacăză se consumă proaspete. Din ele se prepară compoturi, băuturi răcoritoare, gelatină, dulceţuri, jeleuri, gemuri, sucuri. Fructele se recomandă şi în stare îngheţată sau conservată cu zahăr.
Coacăzul este un melifer timpuriu. Mierea de coacăz, de culoare albă, este plăcută şi aromatică.