Fructul este o bacă falsă, rotundă, roşie-închisă (la unele soiuri ajungând până la 1 kg), cu înveliş tare. Seminţele sunt mărunte, 200-300 la număr, înconjurate cu pulpă suculentă, roşie. Înfloreşte din luna mai până toamna.
Este originar din Vechea Persie (Iran). Sunt dovezi că a fost cultivat cu 5000 ani î.e.n. în Babilonia. Desenele rodiului se întâlnesc pe pereţii piramidelor egiptene. În flora spontană din ţările Asiei Mijlocii şi astăzi se întâlnesc tufişuri de rodiu.
El este foarte rezistent la arşiţă şi secetă, uneori creşte în crăpăturile stâncilor din munţi şi pe malurile nisipoase ale pâraielor din munţi. Fructele de rodiu sălbatic sunt mici, amare şi neplăcute. În zilele noastre se cultivă în ţările tropicale şi subtropicale ca plantă fructiferă şi decorativă. Principalii exportatori de rodii sunt ţările din Bazinul Mării Mediterane, Africa şi America de Sud.
Rodiul este un arbore iubitor de căldură, nu rezistă la temperaturi mai joase de minus 15°C, de aceea în multe regiuni plantele sunt acoperite peste iarnă.
Ca regulă, planta începe să rodească de la 3-4 ani de la plantare. Cea mai mare recoltă se obţine de la vârsta la 7-8 şi până la 30-40 de ani. Arborele trăieşte până la 300 de ani, dar la vârsta de 50-60 ani rodul se micşorează substanţial. Perioada de înflorire durează câteva luni, de aceea pe un arbore putem întâlni în acelaşi timp şi flori, şi fructe mature. Cele mai multe fructe se coc în septembrie-octombrie.
Rodiul se cultivă pentru fructele sale comestibile. Ele sunt plăcute, dulci-acrii. Mai mult de jumătate de pulpă o constituie sucul (75%), care conţine o cantitate mare de zaharuri, acizi organici, lipide, fitoncide, vitaminele complexului B, C şi PP, substanţe tanante şi pectice, cumarine, săruri minerale (potasiu, fier, calciu, fosfor). Deşi sucul are o cantitate mare de acizi organici, el nu este totuşi arzător datorită prezenţei zaharurilor.
Despre rodie ca plantă medicinală universală se ştie încă din Antichitate. În literatura indiană foarte veche există informaţii despre tratamentul hemofiliei cu suc de rodii. Mai târziu, apar comunicări despre un sirop de minune, care ajută în caz de malarie, despre decoctul din rădăcinile rodiului, care este bun la contuzii şi fracturi ale oaselor.
În medicina populară rodiile se folosesc ca medicament pentru scorbut, tuse, arsuri; sucul din soiurile dulci este un bun remediu pentru colici renale; cel din soiuri acre - pentru litiaza renală şi hepatică. Sucul de rodii are acţiune febrifugă, potoleşte setea, stimulează digestia, are efect curativ în caz de astmă şi hipertensiune, este un tonifiant şi un depurativ pentru sânge. Decoctul din învelişul fructului are acţiune astringentă şi antihelmintică. Cu el se clăteşte gura în cazul inflamaţiilor mucoasei şi a gingiilor.
Pulberea din seminţele uscate şi măcinate este bună pentru ridicarea apetitului, ea reglează digestia, este un excelent antiscorbutic.
Fructele sunt consumate proaspete sau din ele se stoarce sucul, care este un produs dietetic şi nutritiv. Este de dorit ca sucul să se bea cu apă 1:1, deoarece el conţine mulţi acizi, care distrug emailul dinţilor. În industria culinară rodia se foloseşte în calitate de condiment în mâncărurile naţionale ale unor popoare (şaşlâc, pilaf), se adaugă la prăjirea cărnii. Sucul concentrat este folosit în industria culinară. Din el se prepară sirop, băuturi răcoritoare, tincturi, punş, sosuri.
Această plantă îşi găseşte întrebuinţare şi în alte domenii. Din seminţe se obţine ulei gras, iar rămăşiţele sunt un furaj bun; coaja fructului se foloseşte pentru tăbăcărie şi industria vopselelor. Din fructele necondiţionate se fabrică acid citric, extract de tanin, substanţe pectice, oţet. Rodiul cu florile sale roşii este foarte decorativ şi în afară de aceasta el poate întări malurile nisipoase. Unii amatori cresc rodiul în case, ca plantă ce înfloreşte mereu.