Frunzele mature au contur rotund, pentagonal sau sunt reniforme, întregi sau lobate, mari, alterne, caduce. Inflorescenţele sunt mixte, compuse din flori mici, dispuse în raceme sau dicazii aşezate în panicul, adesea cu cârcei, prinse de tulpină din partea opusă a frunzei.
Fructul este o bacă, dispusă în ciorchini de mărimi şi forme variate: cilindrice, conice, conice răsfirate sau cu boabe dese. Bacele sunt de mărime diferită, cu formă sferică, ovală, elipsoidală, obovată, de culoare neagră-albăstruie, neagră-violetă, roşie-închisă, roză, galbenă-aurie, în general brumate, cu miezul cărnos, gelatinos, dulce, acrişor sau aromatizat. Înfloreşte în lunile mai-iunie.
Potrivit datelor paleontologice, primii reprezentanţi ai genului Vitis au apărut acum 6000 de ani în Caucazul de Sud, Asia Mijlocie, Siria, Mesopotamia, Egipt, adică peste tot, unde în prezent se cultivă viţa de vie. Probabil, unele soiuri au apărut în locuri şi timpuri diferite, de la strămoşi diferiţi.
În Mesopotamia şi în Babilonia viţa de vie era cunoscută acum 3500 ani î.e.n. Cel mai mult era cultivată în Egiptul Antic, în Grecia Antică, apoi în Imperiul Roman. Din secolul al XVI-lea viţa de vie se cultivă pe malurile Reinului, iar ceva mai târziu au început a o cultiva şi în ţările de lângă Dunăre.
Viticultura Moldovei îşi are originile în antichitate. După urmele de frunze, seminţe şi liane ale viţei de vie, lăsate pe piatră, s-a dovedit că această plantă creştea pe teritoriul ţării noastre în secolul al Vl-lea î.e.n. La noi, cultura viţei de vie a pătruns din Balcani. De acolo au provenit foarte multe soiuri, dintre care în ţara noastră se cultivă 2000. Viţa de vie este deosebit de apreciată pentru fructul său comestibil şi ca plantă decorativă, pentru înverzirea verticală.
Clasificarea acestei plante s-a făcut după criterii foarte variate (biologice, morfologice, agrobiologice, tehnologice etc.), dar criteriul unanim acceptat este cel al întrebuinţării. Astfel, soiurile se împart după folosinţa lor în procesul de producţie în: soiuri de masă; pentru consum în stare proaspătă; pentru vin (obişnuit, superior, desert, demisec, dulce); pentru distilare (distilate crude şi coniacuri); pentru musturi şi sucuri naturale (de consum curent şi musturi concentrate, utilizate în industrie); pentru stafide (fără seminţe, cu seminţe, aromate); pentru compoturi, dulceţuri, gemuri; de portaltoi (rezistente la filoxeră, ger, secetă); viţă decorativă.
La noi în ţară viţa de vie este una dintre principalele culturi agricole. Avem peste 30 soiuri de viţă de vie, inclusiv 9 de masă (Şasla, Caraburnu, Coarnă neagră, Muscat de Hamburg, Perla de Ceaba, Cardinal, Moldova, Regina viilor etc.) şi peste 20 de soiuri tehnice (Aligote, Cabernet - Sovignon, Muscat alb, Rară neagră, Fetească, Risling, Rcaţiteli etc.).
Este o cultură de zi lungă, necesită temperaturi înalte; datorită rădăcinii puternice, pătrunde adânc în pământ. Se dezvoltă bine pe soluri fertile, uşoare. Se înmulţeşte pe cale vegetativă, prin butăşire şi altoire. Înmulţirea prin butăşire se face primăvara sau toamna, în gropi cu îngrăşăminte şi nisip, pregătite cu irigare suficientă.
Toamna, butaşii se acoperă pentru a fi protejaţi de îngheţurile de iarnă. Începând cu anul 2 de viaţă, în fiecare an se fac tăieri, apoi după anul 3 se înlătură lăstarii care nu rodesc. Viţa de vie este o plantă longevivă, ea dă recoltă până la 60 de ani, dar poate atinge vârsta de 200-300 ani.
Viţa de vie se coace în diferite perioade: soiurile timpurii (la sfârşitul lunii iulie, în august), soiurile semitimpurii (în august-septembrie), soiurile târzii (în septembrie-octombrie).
De regulă, planta începe a rodi la 3-4 ani de la sădire. Soiurile răspândite prin sate şi oraşe în scopuri decorative (Baco, Izabela ş.a.) se deosebesc prin rezistenţă la boli, la îngheţuri, însă au fructe de calitate inferioară. Acestea se ridică sus şi pot ajunge la etajele 10-12, făcând un perete verde.
Unele soiuri, cum ar fi Coarna neagră, Muscat de Chihlimbar, Rannii Magaraci, Cabernet-Sovignon, se pot planta în scopuri decorative (la înălţimea de 3-4 m) pe arcade, mansarde, formând uneori tuneluri.
Butaşii se plantează în gropi adânci şi se udă din abundenţă. O mare importanţă are tăierea corectă a lianei. Se formează un căpşor din 3-4 plete de rod şi 3-4 în plus, pentru schimb. Recolta se reglează prin tăierea inflorescenţei şi a ciorchinilor. Cele mai multe fructe se lasă pe partea de sus a lianei. În perioada de creştere (mai-iulie) plantele se udă, în sol se introduc îngrăşăminte şi numaidecât se face cotorârea, adică înlăturarea rădăcinilor aeriene de pe tulpină.
Toamna, în octombrie, lianele care au fructificat se înlătură.
Fructele viţei de vie sunt suculente şi au un gust armonios, aromat. Ele pot fi lăsate pe liane până la îngheţuri sau colectate şi congelate, ceea ce permite să le consumăm mult timp în stare proaspătă. Bobiţele sunt foarte bogate în principiile active.
Unele soiuri conţin o cantitate mare de zaharuri (până la 20 % glucoză), în dependenţă de mediu, mulţi acizi organici, vitaminele B1, B2, C (mai puţină), săruri minerale (calciu, potasiu, fier, fosfor, magneziu, cobalt şi siliciu). În bobiţele negre, mai ales în Isabela, există un element foarte rar şi valoros pentru formarea sângelui - rubidiu. În cojiţa bobiţei se găsesc taninuri şi substanţe colorante, în seminţe - ulei gras, taninuri, lecitină, vanilie, iar frunzele conţin zahăr inozit, substanţe fenolice, acizi organici.
Strugurii sunt un produs tonifiant general, stimulând eliminarea din organism a uraţilor, prevenind litiaza renală, de aceea sunt recomandaţi în cazuri de boli de ficat şi rinichi. Fructele proaspete şi decoctul preparat din cele uscate acţionează ca expectorant.
De aceea se recomandă bolnavilor cu inflamaţii ale căilor respiratorii şi în faza iniţială a tuberculozei pulmonare, în cazul unor inflamaţii cronice ale căilor respiratorii superioare. Ele sunt folositoare în caz de constipaţie, pelagră şi inflamaţii ale tubului digestiv.
Frunzele au un efect antiseptic, antiinflamatoriu, hemostatic şi cicatrizant. Infuzia din frunze uscate este indicată în cazurile de dereglare a metabolismului sau de hipertonie. Infuzia se pregăteşte dintr-o lingură de frunze mărunţite la un pahar de apă clocotită, se lasă într-un vas închis pe 30 minute, se filtrează şi se bea câte 1/2 de pahar de 3 de ori pe zi.
Este confirmat ştiinţific că bobiţele şi sucul sunt foarte indicate în cazurile dereglărilor funcţionale ale sistemului cardiovascular. Ele normalizează tensiunea arterială, scad oboseala, fiind în plus şi foarte nutritive (un kg de boabe conţine 700 calorii).
Sucul din struguri proaspeţi menţine balanţa acido-alcalină din organism, participă la formarea oaselor la copii, normalizează aciditatea sucului gastric, împiedică formarea calculozei în rinichi, stimulează circuitul sangvin, diminuează nivelul colesterolului din sânge, stimulează funcţia sistemului nervos, a glandelor endocrine, tonifică miocardul, îmbunătăţeşte calitatea laptelui la mamele cu sugari.
Proprietatea de tonifiant a sucului creşte dacă în el a fiert timp de 5 minute miezul din 10-15 nuci. Se iau câte 1/2-1 pahar de 3 ori pe zi cu o oră înainte de mese.
Strugurii pot împiedica sau corecta încărunţirea părului. Se fierb 4 g de sulfat de fier în 250 ml de vin roşu; cu o perie umectată în această soluţie se piaptănă părul timp de 15-20 minute pe zi, în mai multe reprize. Tratamentul iniţial durează 15-20 zile, apoi continuă de două ori pe săptămână.
Strugurii sunt consumaţi atât proaspeţi, cât şi prelucraţi. În condiţii casnice, din ei se prepară suc, dulceaţă, gem, jeleuri, produse marinate, sirop ş.a. Lăstarii tineri, frunzele şi peţiolurile sunt folosite pentru ciorbe, cvas, sarmale.
În industria alimentară, din soiurile de struguri de masă se produc mai mult de 100 de preparate: sucuri pentru potolirea setei, sucuri ca produs de desert, struguri marinaţi. Din soiurile de vin se produc vinuri, iar din rămăşiţe - alcool, coloranţi alimentari, acid tartic, oţet. Din drojdiile de vin se obţine un concentrat valoros, numit ammivit.
Din seminţele bobiţelor se obţine ulei gras inoxidabil, cu proprietăţi anticoiesterolice, anticanceroase, întrebuinţat în alimentare şi în tehnică. Seminţele prăjite se folosesc ca surogat de cafea.
Notă: strugurii sunt contraindicaţi persoanelor bolnave de diabet zaharat, obezitate, celor cu ulcer gastric, cu insuficienţă cardiacă şi hipertensiune, cu procese cronice purulente în plămâni, cu colite cronice, însoţite de diaree.
Nimerind în dinţii cu cavităţi, strugurii măresc distrugerea lor, de aceea înainte de a începe cura cu struguri este necesar a se trata dinţii. Pentru a proteja dinţii, este bine ca de fiecare dată să se clătească gura cu o soluţie de bicarbonat de sodiu.
Viţa de vie are o însemnătate mare ca plantă decorativă. Sub frunzişul ei des, chiar în zilele de arşiţă, aerul este mai răcoros, mai îmbogăţit cu oxigen şi mai curat. Dar cât de frumoase sunt pavilioanele, casele mari şi cele mici, împodobite cu pereţi verzi şi cu struguri negri!