Din cele mai vechi timpuri oamenii au observat că anumite plante au proprietatea de a vindeca anumite boli. Este și cazul plantei medicinale numită popular "sunătoare" (lat. Hyperium perforatum L.) sau buruiana-de-năduf, buruiana-de-pe-rozor, crucea-voinicului, drobișor, floarea-lui-loan, hemei-de-pamtnt, lemnie, inchegatoare, osul-iepurelui, pojarnița, sburatoare, sunaica, sovirvarita.
Virtuțile terapeutice ale sunătoarei sunt bine cunoscute încă din cele mai vechi timpuri, de-a lungul veacurilor ea făcându-și un renume aparte printre plantele medicinale. În manuscrisele lui Galenus (unul din părintii farmaciei), care sunt păstrate în arhivele din Vatican, această plantă medicinală este descrisă ca fiind utilă într-o largă varietate de afecțiuni. Numele popular de sunătoare provine de la faptul ca în fructele mature semințele desprinse sună la cea mai mică atingere.
Încadrarea sistematică
Hypericum perforatum L.;
Familia: Hyperaceae;
Ordin: Theales;
Clasa: Magnolidae;
Încrengătură: Angiospermatophyta
Regn: Vegetal
Răspândirea geografica
Sunătoarea (Hypericum perforatum L.) este o plantă indigenă în Europa, Africa (zona de nord și de sud), Asia, Australia, America de Sud și este naturalizată și în America de Nord. La noi este întâlnită în toată țara, de la câmpie până în regiunea subalpină, dar cu precădere în regiunea deluroasă în fânețe, locuri necultivate, ochiuri de pădure.
Sunătoarea este o plantă erbacee, perenă. Are tulpina dreaptă, lemnoasă, în partea inferioară, cu doua muchii longitudinale echidistante, crește până la 20 - 100 cm înălțime și prezintă numeroase ramuri sterile (fără flori). Frunzele sunt sesile, ovat-eliptice cu marginea limbului întreagă, câte doua opuse și privite în transparență (înspre lumină) se observă prezența unor puncte negre situate predominant spre marginea frunzelor ce dau impresia de perforare (sunt aglomerații de celule secretorii).
Florile de 2 cm în diametru sunt dispuse în corimb, în vârful tulpinii și a ramurilor nesterile. Florile au caliciul și corola pentamere, sepale lanceolate, petale galben aurii cu puncte negre. Floare prezintă gineceu superior, sincarp, trilocular și androceu superior numeros. Fructul este capsulă ovală. Planta emană un miros balsamic și are gust aromatic-amar, astringent.
Principii active ale plantei
- hipericina (0,1 - 0,2%) (este o naftodiantronă), de culoare roșie-violetă, cu fluorescenta în UV;
- ulei eteric (0,05 - 0,1% în tulpină și 0,40 - 0,50% în flori);
- flavonoide (rutina, cvercetina, hiperozid;
- rezine;
- tanin (12%);
- hiperforin;
- acid cafeic, ascorbic, nicotinic,valerianic și clorogenic;
- carotenoide;
- saponine;
Calități curative și acțiune farmaceutică
Utilizări terapeutice: Se utilizează ca balsamic antiinflamator al căilor bronhice și genito-urinare, ca antihemoragic, antihemoroidal, antinevralgic, cicatrizant și antiulceros. Posedă acțiune hipotensivă și vasodilatatoare. De asemenea o acțiune diuretică. A fost pusă în evidență și este folosită, pentru acțiunea coleretică și colagogă, administrându-se sub formă de infuzie sau decoct. Mai are și unele proprietăți antibiotice, nefiind cunoscut principiul responsabil de această acțiune, iar hipericina îi conferă proprietăți fotosensibilisatoare, datorită unui efect fotodinamic.
Ca macerat uleios, Oleum Hyperici coctum sau untul de sunătoare este folosit, îndeosebi în medicina populară, ca cicatrizant, în tratamentul arsurilor iar intern în tratamentul ulcerului gastric. Acțiunea hipericinei este asemănătoare hematoporfirinei, produs de degradare al hemoglobinei, cu proprietăți antidepresive.
Este, de asemenea importantă, acțiunea de vitamina P a sunătoarei determinată de glicozidele cvercetolului și în primul rând de hiperozida. Acesteia catena glucidica constituită din galactoză, îi conferă o mai bună solubilitate, difuziune și permeabilitate, ceea ce explică și acțiunea sa vasodilatatoare. Hyperici herba intră în compoziția ceaiului anticolitic, gastric nr.2, hepatic nr.2, preparate farmaceutice precum Fitogastrin.
Perioada de recoltare
Se consideră perioada de recoltare întreaga perioada de înflorire, respectiv din lunile iunie până în septembrie. Se culege vârful tulpinilor înflorite, prin tăiere, în zilele uscate și însorite. Uscarea se face la umbră, în locuri foarte bine aerisite, în strat gros de maximum un centimetru și jumătate. După uscare, iarba de sunătoare se păstrează în pungi de hârtie, în locuri lipsite de umiditate și fără lumină.
Modalități de folosire
- ulei din sunătoare împotriva alergiilor, eczemelor, iritațiilor; fierii leneșe, a pietrelor la vezică, durerilor de cap. Când este gata, va avea un gust astringent și culoare roșiatică. Acest ulei se aplică pe piele în caz de alergie, arsuri (inclusiv solare), eczeme, iritații etc. O lingură luata pe stomacul gol din acest ulei este utilă în cazurile de fiere leneșă, de pietre la vezica biliară, precum și în cazul durerilor de cap care apar la persoanele care au probleme biliare.
- unguent din flori împotriva afecțiunilor pielii. Dacă alte plante au asupra pielii doar efecte vindecătoare, sunătoarea are un rol important și în combaterea senzațiilor de durere, usturime sau mâncărime. Ea este prin excelență o plantă calmantă, fiind extrem de utilă în diminuarea suferințelor, dar și pentru vindecarea arsurilor de gravitate mica și medie (inclusiv cele solare), a alergiilor și a altor afecțiuni dermatologice însoțite de mâncărime puternică și usturimi. Pentru combaterea mâncărimilor pielii și a usturimii se adaugă în unguentul de sunătoare zece picături de ulei volatil de mentă (se găsește în magazinele și farmaciile naturiste). Efectul este excepțional.
- infuzie din flori împotriva gastritei. Se bea infuzie neîndulcită.
- infuzie din plantă pentru gargara în caz de gingivite, abcese dentare (eventual în amestec cu pătlagină, în proporții egale), afte, răni. Se fac mai multe gargare pe zi, dintre care obligatoriu una seara, înainte de culcare.
- infuzie din plantă pentru cataplasme pentru tratarea rănilor și a nevralgiilor. Amestecul se lasă acoperit 20 minute, după care se strecoară și se aplică comprese.
- tinctura din iarbă de sunătoare în tratamentul care favorizează stabilitatea emoțională, diminuează intensitatea acceselor de panică sau manie. Este recomandată contra depresiilor, stărilor de anxietate și neliniște care apar în preajma menopauzei. Se administrează sub formă de tinctură, din care se iau zilnic 4 lingurițe, ce se administrează pe stomacul gol, diluate în apă.
- pulbere din iarba de sunătoare în cazul în care tulburările emoționale sunt mai puternice. Efecte foarte bune se obțin prin administrarea pulberii. Se ia o linguriță rasă la intervale de aproximativ patru ore, pe parcursul zilei.
Preparare
Infuzia
Se prepară dintr-o linguriță de plantă mărunțită peste care se adaugă o cană de apă clocotită (200 ml), se acoperă, iar după 15 - 20 minute se strecoară. Se beau două - trei căni pe zi (neîndulcit) pentru tratarea diskineziei biliară (fiere leneșă, enterocolite cronice).
Pentru persoanele care prezintă tendință de a reține apa în organism, infuzia se prepară în același mod, dar folosind o lingură de sunătoare la o cană de apă clocotită, și vor bea o lingură de ceai după fiecare masă. Tot cu acest mod de preparare, dar cu consumul a 2 - 3 căni pe zi, se recomandă și pentru tratarea de gastrite hiper-acide, ulcer gastric, hepatite, hepatite cronice evolutive, colite cronice, colecistite.
Infuzie împotriva gastritei
Se prepară din 1 - 2 linguri de plantă uscată, mărunțită, la o cană (200 ml) cu apă clocotită.
Infuzie împotriva problemelor dentare
Se face o infuzie din două linguri de plantă uscată și mărunțită la o cană de apă clocotită.
Infuzie împotriva rănilor și nevralgiilor
Se face o infuzie din 30 g plantă la un litru de apă clocotită.
Măceratul în ulei
Se prepară din 20 g de sunătoare bine mărunțită care se umectează cu 20 ml alcool de cel puțin 70 %, timp de 12 ore, după care se adaugă 200 ml de ulei de floarea-soarelui. Se încălzește pe abur timp de 3 ore, amestecând din când în când. Se mai lasă la macerat 2 - 3 zile, după care se filtrează în sticle de culoare închisă, se astupă bine cu dop și se păstrează la loc răcoros. Se ia câte o linguriță de ulei de sunătoare după fiecare masă pentru diskinezie biliară, stimularea funcției hepatice, gastrite hiperacide și ulcer gastric.
Tinctura
Se prepară din: sunătoare - 40 g, roiniță - 30 g, valeriană - 15 g și levănțică - 15 g, prin macerarea acestora timp de 5 - 7 zile, în 700 ml de alcool de 60%, urmată de filtrare. Este recomandată în hipertensiunea arterială pe fond nervos, distonie neurovegetativă, menopauză, stări de irascibilitate, agitație psihomotorie. Tinctura, la fel ca și maceratul în ulei, se păstrează în sticle de culoare închisă, bine închise, la loc răcoros.
Modul de utilizare și dozarea: după masă se iau picături cu ajutorul unei pipete, dozajul stabilindu-se în funcție de vârstă, după cum urmează: 2 - 5 ani - de 3 ori pe zi, câte 4 - 7 picături; 5 - 12 ani - de 3 ori pe zi, câte 7 - 10 picături; peste 13 ani - de 3 ori pe zi, câte 10 - 20 picături.
Plămădeală în ulei
Se prepară dintr-un pumn de flori proaspete de sunătoare puse într-un vas de sticlă, și peste care se adaugă ulei atât cât să acopere florile. Se acoperă vasul și se lasă să stea la soare 6-7 zile, după care se strecoară, se pune în vase de sticlă de culoare închisă care se astupă cu dop și se păstrează la loc răcoros. Cu acest preparat se ung rănile, eczemele, arsurile, zonele articulare cu dureri reumatismale.
Sunătoarea este un remediu deosebit de valoros, utilizat în combinație cu alte plante pentru tratarea unor afecțiuni ca: balonări abdominale, colici intestinale, hemoroizi, dismenoree, menopauză, bronșite, gută, tulburări nervoase, hipertensiune arterială.
Ulei volatil
Planta crudă sau uscată se toacă mărunt și se umple cu ea o sticlă, în care se adaugă apoi ulei de floarea-soarelui. Sticla se pune lângă sobă sau o altă sursă de căldură și se lasă la macerat. Dacă s-a folosit plantă crudă, ne dăm seama când este gata preparatul după faptul că face floare. Dacă s-a folosit planta uscată, uleiul trebuie gustat din când în când.
Unguent
Inflorescențele uscate de sunătoare se mărunțesc în piuă sau cu râșniță electrică de cafea. Se pun patru linguri de sunătoare mărunțită într-un vas și se toarnă deasupra unt clarifiat încins (cantitatea obținută dintr-un pachet), amestecându-se apoi bine, până ce compoziția se răcește, după care se lasă vreme de 7-8 ore. Se pune apoi vasul în care s-a făcut amestecul la foc mic și se așteaptă până își recapătă consistența lichidă, după care se filtrează totul prin tifon, obținându-se un unguent cu tentă roșiatică, care se va păstra la frigider.
Pulbere
Se obține prin măcinarea cu râșniță electrică de cafea.
Precauții
În general, este bine ca tratamentul cu sunătoare să nu dureze mai mult de două luni, urmat de două săptămâni de pauză, întrucât favorizează apariția unor simptome cum ar fi nevralgia, sensibilitatea exagerată la lumină, durerile ușoare de cap. La utilizarea oricărui preparat pe bază de sunătoare, este recomandată evitarea expunerii la soare (plajă), deoarece pot apărea reacții de fotosensibilizare.