Frunzele sunt oval-alungite, sinuat-dinţate, opuse, trilobate, cu lobii ascuţiţi şi cu peţiolul scurt. Florile sunt de culoare albă-verzuie sau albă-rozacee, dispuse în inflorescenţe terminale umbeliforme. Cele marginale sunt mai mari şi sterile, iar cele centrale - mai mici şi fertile. Fructul este o drupă suculentă, sferică, de culoare roşie-purpurie. Înfloreşte în lunile mai-iunie.
În popor, călinul simboliza frumuseţea şi gingăşia fetelor. Nunţile din toamnă nu se puteau petrece fără călin: cu crenguţe de călin, cu fructele roşii şi frunzele galbene se înfrumuseţau cozonacii de nuntă, se făceau coroniţe ş.a.
În Europa de Vest, în Asia Mică şi cea Mijlocie, în Răsăritul Depărtat, în China de Nord-Est şi la Nordul Coreei cresc diferite specii de călin. În prezent sunt cunoscute vreo 8 specii spontane şi aproximativ 40 cultivate. Acestea din urmă cresc în grădini şi parcuri ca plante fructifere sau decorative. Scoarţa recoltată în lunile aprilie-mai de pe ramurile şi tulpinile tinere se utilizează în scopuri medicale; după uscare, are gust amărui, astringent.
Fructele de călin conţin zaharuri, acizi organici, etere compuse, vitaminele C, K, P, caroten. După conţinutul de vitamine, călinul întrece chiar şi lămâia. În scoarţa călinului se află principalele substanţe biologic active: glicizidul vibumină, tanin, acizi organici, rezine, flavonoide şi fitosterine.
Călinul era întrebuinţat demult ca plantă medicinală. Toate părţile plantei sunt de folos. Fructele proaspete se consumă puţin din cauza gustului amar şi astringent, dar după primele brume se fac mai puţin amare. După fierbere şi înăbuşire într-un vas închis, amărăciunea dispare de tot. Fructele îngheţate ajută la ulcer gastric şi duodenal, la colite.
Sunt întrebuinţate şi ca tonifiant general cu un conţinut mare de vitamine, mai cu seamă sub formă de decoct cu miere. Sucul din călin este recomandat bolnavilor de ulcer gastric şi duodenal, de polipi gastrici şi intestinali, în scopuri de profilaxie împotriva tumorilor maligne, constipaţiilor atonice, afecţiunilor hepatice. Este efectiv pentru tratamentul hipertensiunii, al stărilor astenice, al epilepsiei, stărilor de nevroze în perioada de climax.
Prepararea sucului
1. Fructele de soiuri dulci, recoltate până la îngheţuri, se zdrobesc, se fierb în apă 5-10 minute, se separă de apă (decoct), se dau la presă şi se filtrează. Sucul şi decoctul obţinut se unesc, se adaugă zahăr (la 1 kg de fructe se iau 200 g zahăr şi 200 g de apă).
2. Fructele de soiuri acre, recoltate după primele îngheţuri, se pun în apă (la 1 kg de fructe se iau 600 g de zahăr şi 500 g de apă), se încălzeşte până la fierbere (dar nu se fierbe) şi se stoarce sucul care se bea cu miere (1:2) câte 1/4 sau 1/3 de pahar de 3-4 ori pe zi, până la mesele principale.
Sucul de călin este întrebuinţat şi extern, sub formă de aplicaţii, în caz de acnee, diateză, pecingini.
Infuzia din căline
Fructele se zdrobesc, peste ele se toarnă apă clocotită (la 1-2 linguri de fructe - un pahar de apă clocotită) şi se lasă pe 4 ore. Se administrează câte o lingură de 3 ori pe zi în cazuri de gastrite, ulcer gastric, pentru profilaxia cancerului gastric, ca sudorific şi laxativ.
Se iau câte 2 ceaiuri pe zi în cazuri de dismenoree, iminenţă de avort şi accidente nervoase ale sarcinii. Este recomandat în stări de nervozitate şi insomnii. Infuzia cu miere sau fructele ţinute 6-7 ore în miere fierbinte acţionează favorabil în cazuri de răceală, bronşite, pneumonii şi afecţiuni hepatice.
Sucul din flori de călin cu miere se administrează câte o linguriţă de 3- 4 ori pe zi până la mesele principale, în cazuri de gastrită, dureri menstruale, acnee, urticarii.
Decoctul din scoarţă se foloseşte ca hemostatic, mai cu seamă în cazuri de hemoragii interne, hemoroizi. Decoctul din crenguţe cu fructe este recomandat în cazuri de tumori maligne. El se prepară din 5 linguri de crenguţe zdrobite la un pahar de apă, se fierbe 30 minute la foc slab, se filtrează şi se bea câte o lingură de 3 ori pe zi, până la masă.
Industria farmaceutică foloseşte călinele ca materie primă pentru preparatele hemostatice. Ele se deosebesc prin acţiunea lor lentă, fără fenomene secundare. Coaja de călin se foloseşte la prepararea unor extracte cu acţiune calmantă şi hemostatică.
Fructele intră în dieta bolnavilor cu afecţiuni hepatice şi ale tractului gastrointestinal, cu hipertensiune şi arterioscleroză, reumatism etc. Fructele stimulează funcţia miocardului şi este un uşor diuretic.
Călinele se folosesc şi ca umplutură pentru pateuri şi plăcinte. În industria alimentară, din căline se produc marmeladă, jeleu, băuturi răcoritoare. Fructele se păstrează bine în stare uscată (în cutii sau lăzi, îngropate în zăpadă, sau în încăperi reci).
În parcuri şi pe străzi cresc unele specii cu inflorescenţe mari şi sferice, fiind de o frumuseţe rară mai ales primăvara şi toamna. Călinul elimină fitoncide, care curăţă aerul de microorganisme şi de praf. Arborele este un bun melifer.