Florile mascule sunt dispuse în amenţi cilindrici, erecţi, iar cele femele, câte 3 într-un involucru, cu ghimpi lungi, adăpostesc fructele. Fructele sunt achene, câte 1-3, brune-întunecate. Înfloreşte în iunie-iulie.
Originar din Asia Mică, castanul este cunoscut foarte demult, fapt despre care vorbesc descoperirile arheologice înfăptuite în Franţa. În flora spontană este întâlnit în ţările Bazinului Mediteran, unde sunt 8 specii, dintre care 2 se află în proces de întroducere în Moldova.
Castanul rezistă la îngheţuri de până la minus 25°C. Creşte bine şi rodeşte pe soluri acide. Se răspândeşte prin seminţe sau pe cale vegetativă. Însămânţarea se face în pepinieră, iar puieţii se trec apoi în sol deschis.
Seminţele se plantează de obicei toamna, la o adâncime de 2-3 cm. Recolta începe la 12-15 ani, cea maximă se obţine la 60 ani. Castanul trăieşte până la 300 ani, în Italia se cunosc exemplare de 1000 de ani. La maturizarea fructelor învelişul verde plesneşte în 4 segmente şi fructele cad din el.
Fructul castanului (castana) este foarte bogat în zaharuri, amidon, în proteine şi lipide. Fructele tinere, încă verzi, conţin vitamina C, calciu şi fier, iar cele coapte şi coaja au fitosterine, smoală, tanin. În frunze sunt glucozide, substanţe pectice, tanin, vitamina K, vitamina C.
În medicina populară, decoctul din castane uscate şi ceaiul din frunze sunt cunoscute ca diuretice şi antiseptice, sudorifice, stomahice (stimulează hematopoieza).
Fructele şi scoarţa se folosesc pentru tratarea afecţiunilor tractului gastrointestinal, mai cu seamă în cazuri de diaree cronică, de edeme de natură renală. Infuzia din castane cu suc de pepene verde este recomandată în caz de malarie. Sucul din flori cu alcool 1:1 este folosit pentru masare în caz de reumatism.
Castanele se recomandă şi ca hemostatice, în cazuri de tuse cu sânge şi hemoragii nazale. Din frunze se prepară un decoct pentru tuse convulsive.
Castana este un fruct de iarnă, fiind consumată coaptă sau bine prăjită. Este recomandată anemicilor, copiilor, bătrânilor, persoanelor predispuse la varice şi la hemoroizi. Este excelentă în formă de piure pentru dispeptici, convalescenţi şi bătrâni.
Foarte răspândite sunt castanele glasate, cremele de castane (lichioruri), folosite de obicei pentru prepararea curcanilor. Castanele coapte se asociază cu brânza moale. Castana este contraindicată diabeticilor.
Castanele sunt bogate în hidraţi de carbon, fiind consumate şi în formă de pastă, în conserve. Italienii prepară din ele mămăligă, numită polentă. Făina de castane se foloseşte ca adaos la coacerea unor soiuri de pâine, la prepararea unor surogate de cafea şi alcool.
Din scoarţa copacului se prepară un extract de valoare, bogat în tanin şi folosit în industria de prelucrare a pieilor.
Lemnul castanului este foarte dur, aproape ca cel de stejar, nu putrezeşte, de aceea este foarte apreciat ca material pentru construcţii; se mai întrebuinţează în lemnărie, pentru butoaie. Datorită sistemului radicular puternic, această plantă se foloseşte pentru combaterea eroziunii solurilor. Ea este un bun melifer, mierea de castan este preţuită de popor şi considerată ca fiind medicală.