Lămâiul (Citrus limon Burm.) este un arbust subtropical, de talie mică, cu coroana rămuroasă, cu crengile ghimpate. Frunzele sunt mereu de culoare verde-deschisă, epidermice, lucioase pe o parte şi mate pe alta. Florile sunt mici, izolate sau în perechi, albe, pe partea inferioară - roze. Fructele sunt ovoide, subţiate, cu sfârcuri la ambele capete, coaja este galbenă, cu aromă specifică. Înfloreşte şi rodeşte mereu, începând primăvara.

Originar din Asia, lămâiul se cultivă în Regiunea Mediterană pentru fructele bogate în acid citric şi vitamina C. Creşte mai ales în Spania şi Portugalia. În prezent există foarte multe soiuri ale căror fructe diferă unul de altul după formă, mărime, coajă, suculenţă şi aromă. În flora spontană nu se întâlneşte.
Lămâiul - un arbust subtropical
La noi în ţară, se cultivă în sere şi apartamente, atât pentru fructe, cât şi ca plantă decorativă. Cel mai simplu mijloc de înmulţire a lămâiului este butăşirea, prin care se obţin plante care intră în rod în anul al patrulea sau al cincilea de la înrădăcinare. Ea se poate practica în tot cursul anului, dar cele mai bune rezultate se obţin primăvara, în lunile aprilie - mai.

Se folosesc lăstarii cilindrici din anul precedent, cu grosimea de 4-6 mm. Se fasonează la 3-4 muguri, adică vreo 8-12 cm, tăindu-se la bază imediat sub mugure, iar la vârf cu 2-3 mm deasupra ultimului mugure. Primele 2 frunze de la bază se îndepărtează, iar celelalte frunze se reduc la jumătate pentru micşorarea suprafeţei de evaporare.

Butaşii astfel pregătiţi se pun la înrădăcinare în ghivece sau lădiţe cu un amestec de pământ, mraniţă şi nisip. Se udă zilnic, iar temperatura nu trebuie să coboare sub 18°C. În timpul înrădăcinării e bine ca butaşii să fie feriţi de razele directe ale soarelui, iar temperatura să se menţină la 18-20°C.

Pentru grăbirea înrădăcinării, butaşii se pot acoperi cu un borcan de sticlă sau cu o folie de polietilenă. În condiţii normale, ei dau rădăcini în 30-40 zile, apoi se descoperă, pentru a se obişnui cu aerul mai uscat, cu lumina mai puternică şi cu temperatura mai ridicată. După 10-15 zile butaşii se mută din ghiveci, sădindu-se într-un amestec format din două părţi de pământ de ţelină, o parte de mraniţă şi o parte de nisip sau turbă, se udă bine şi se aşază la umbră pe 10-12 zile.

În perioada de creştere, plantele se transplantează anual sau la 2 ani în ghivece mai mari. Florile apar la subsuoara frunzelor şi sunt hermafrodite. Polenul este lipicios, fiind necesare în perioada înfloritului condiţii pentru pătrunderea albinelor la plante. În primul an de rodire e bine să se lase doar 1-3 fructe, în al doilea an 3-8 fructe etc.

După intrarea în rod, transplantarea se face o dată la 3-4 ani, iar când plantele au 10-12 ani, se scoate stratul de sol de la suprafaţă şi de la margini şi se înlocuieşte cu pământ proaspăt.
Lămâiul de apartament trebuie să aibă un trunchi mic, de 25-30 cm şi 3-4 ramuri de bază, repartizate uniform în jurul axului. Fructele se obţin începând cu ramificaţii de ordinul 4.

Formarea coroanei constă din ciupirea tulpinii (axului) la 35-40 cm de la bază, lucru ce favorizează o lăstărire puternică. Se aleg apoi 3-4 lăstari bine dezvoltaţi şi distribuiţi cât mai uniform în jurul axului, restul se îndepărtează. Ramificaţiile de ordinul 4, purtătoare de formaţiuni fructifere, sunt cu atât mai numeroase, cu cât au o poziţie mai orizontală sau chiar aplecată în jos.

În fiecare an, înaintea fiecărei reprize de creştere, se execută tăierea cu scopul dirijării creşterii. Plantele de lămâi se ţin în perioada caldă a anului sub cerul liber, pe terase, balcoane, în curte sau în grădină.

Odată cu răcirea timpului, plantele se mută în apartamente sau în încăperi destinate special acestui scop. Cu cât temperatura aerului din cameră este mai ridicată, cu atât planta are nevoie de mai multă lumină. Lămâiul iernează bine la o temperatură de 12-14°C. Aerul uscat nu-l poate suporta.

În toată perioada de iarnă lămâiul creşte foarte puţin şi se udă foarte rar. Odată cu venirea primăverii şi cu pornirea vegetaţiei, plantele se mută în locuri mai luminoase şi mai călduroase, solul se îngraşă şi se udă normal, apoi se fac tăierile de formare a coroanei şi de fructificare.

Fructul lămâiului este extrem de folositor, conţine cantităţi mici de zahăr, este bogat în acid citric şi foarte bogat în vitamina C, caroten, pectine şi vitaminele B1, B2, P.

În coaja fructelor mature, coapte, se află de trei ori mai multă vitamină C decât în pulpă. Frunzele tinere conţin această substanţă de 5-7 ori mai mult decât fructul. Acizii organici se acumulează mai mult în sucul fructului, pulpa serveşte pentru prepararea acidului citric.

Culoarea galbenă se datorează unei substanţe colorante, numită hesperedină, iar aroma - uleiului eteric din coajă. Uleiul eteric este compus din două substanţe foarte importante: limonenul şi citralul.

Lămâia a fost preferată din antichitate. Ca un remediu antiscorbutic, ea a fost cunoscută în China încă cu mult mai înainte de descoperirea vitaminei C. Vestitul medic Avicenna recomanda lămâia pentru bolnavii de inimă, cu hepatite, pentru femei gravide. În evul mediu anume această plantă a învins epidemiile de ciumă.

În medicina de astăzi lămâile sunt: clasice, de uz antiscorbutic, bactericide, antiseptice, antireumatice, antitoxice. Complexul de vitamine, acizii organici, uleiul volatil şi zaharurile din sucul lămâiei sunt garanţia sănătăţii omului în diverse cazuri.

Lămâia tăiată mărunt şi opărită cu apă clocotită este un decoct antibacterial care ajută la tuse, ridică apetitul, împiedică procesele inflamatorii la reumatism, gută.

Din coaja de lămâie se produce ulei volatil, iar din rămăşiţe - un preparat numit citrin, foarte curativ la hipo- şi avitaminoza P, care împiedică distrugerea vaselor sangvine.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment