Piersicul (Persica vulgaris Mill.) este un arbore cu o înălţime de 3-5 m şi cu coroana în formă de vas sau de piramidă. Frunzele sunt simple, lanceolate, lucioase, ascuţite la vârf. Florile sunt mari, hermafrodite, cu 5 petale de culoare roză sau roşie.

Fructul este o drupă mare, cu forma sferică, de obicei asimetrică. Sunt soiuri cu fructe ovoidale, alungite sau turtite, cu pulpa albă-gălbuie sau galbenă-portocalie, aderentă sau semiaderentă la sâmbure, suculentă. Sâmburele este foarte tare, având forma ovoid-rotunjită sau alungită. Înfloreşte în luna aprilie.
Piersicul, fructul energic
Piersicul este originar din China, unde creşte şi astăzi în stare sălbatică şi de unde a fost luat pentru prima dată în cultură, cu aproximativ 4000 de ani în urmă.

Din Iran (Persia de altă dată), piersicul a fost adus în Europa de către greci, pe timpul lui Alexandru Macedon. În secolul I î.e.n. piersicul începe să se cultive şi de către romani, care l-au introdus apoi în aproape toate ţările din Vestul Europei (Franţa, Italia, Spania). În zilele noastre această cultură ocupă un loc de frunte (după măr şi păr) printre pomii fructiferi.

Piersicul este o plantă sensibilă la geruri, temperaturile mai joase de 20°C îi afectează mugurii florali. Faţă de apă este mai puţin pretenţios. Având cerinţe mari faţă de căldură şi lumină, plantaţiile de piersici se amplasează pe expoziţii sudice.

Preferă soluri luto-nisipoase, afânate, permeabile, pe care nu stagnează apa. Cultura piersicului e: fertilizare, irigare, combaterea dăunătorilor şi a bolilor, recoltare, transportare şi păstrare. Ultimele două poziţii sunt cele mai importante.

La noi în ţară se cultivă câteva soiuri de piersici cu calităţi superioare (fructe mijlocii şi mari, cu pulpa galbenă, rezistente la transport, cu producţii ridicate).

Piersicul poate fi altoit pe piersic-franc, corcoduş, migdal, zarzăr. Port-altoiul se obţine din sâmburii soiurilor care germinează mai bine. Puieţii altoiţi de un an se plantează la distanţa de 5-6 m între rânduri. Retezarea copăceilor se face peste 2-3 ani după plantare. Rodesc până la 20-30 ani. Fructele se maturizează în iunie-septembrie.

Fructul conţine zaharuri, pectine, acizi organici (formic, acetic, valeric, caprilic), acetaldehidă, vitaminele C, PP, caroten, vitaminele din categoria B, substanţe minerale (fier, potasiu, magneziu, calciu) care stimulează formarea hemoglobinei şi susţine echilibrul acidoalcalin în organism.

Datorită substanţelor biologic active, fructul este foarte energetic, stomahic, diuretic şi uşor laxativ. Fructul se utiliza încă din vechime atât ca aliment, cât şi ca medicament. El reglează funcţia tubului digestiv, se foloseşte la tratamentul sistemului cardiovascular şi al căilor urinare. Fructele uscate sunt folositoare pentru hipertensivi şi pentru bolnavii de tuberculoză.

Fructele se mai recomandă pentru refacerea hemoglobinei şi a globulelor roşii, îndeosebi pentru persoanele anemice. Întrucât o serie de alimente, cum ar fi pâinea, carnea, ouăle au o reacţie acidă, sucul de piersice, având reacţie alcalină, constituie un foarte bun regulator în digestie.

Fructele se întrebuinţează în practica cosmetică, pentru măşti care fac ca tenul să fie elastic, proaspăt şi să aibă tonus.

După cum se ştie, din piersice se prepară dulceţuri, gemuri, sucuri, compoturi. Ele se consumă de asemenea în stare uscată şi congelată.

Fructele piersicului sunt valoroase şi ca produse dietetice. Datorită conţinutului ridicat de potasiu, ele se includ în dieta bolnavilor cu afecţiuni ale sistemului cardiovascular, iar prezenţa în ele a fierului uşor asimilabil le permite să fie recomandate şi anemicilor. Sunt de folos şi ca remediu care stimulează digestia produselor grase, având o acţiune împotriva anemiei.

În medicina populară decoctul din frunze şi flori de piersic se folosea la dureri reumatice, la dureri de cap, la unele afecţiuni ale tubului digestiv. Infuzia din flori se folosea ca diuretic şi laxativ.
Sâmburii de piersice conţin mult ulei gras, puţin ulei volatil, glicozidă amigdalină.

Uleiul din sâmburi de piersice este un valoros produs pentru industria farmaceutică şi parfumerie fiind folosit pentru producerea soluţiilor de vitaminele A,D,E, solubile în grăsimi, din care se prepară creme şi emulsii.

Piersicul este folosit nu numai ca plantă fructiferă. Lemnul său dens, tare, de culoare roşie, se prelucrează uşor, este frumos şi se întrebuinţează pentru confecţionarea unor instrumente pentru strungari şi lăcătuşi.

Piersicul este deosebit de frumos când înfloreşte, el este unul dintre cei mai decorativi pomi, se foloseşte la formarea landşafturilor verzi. Este un deosebit melifer.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment