Tito (losip Broz) (1892-1980). Conducător revoluţionar iugoslav, aflat la putere din 1954 până la sfârşitul vieţii.

Un comunist inclasabil
Croat de origine, Tito visa la o Iugoslavie fără naţionalităţi. Comunist, a rupt legăturile cu Stalin. Dictator, vroia să promoveze un nou tip de împărţire a puterii: „autogestiuneau.

Născut aproape de Zagreb într-o familie modestă de ţărani, tânărul losip Broz, muncitor metalurgist, este impresionat de propaganda sindicală şi devine socialist cu puţin timp înainte de a fi mobilizat.

Un aventurier
Atunci începe epopeea viitorului Tito; fiind pacifist, este închis, apoi trimis cu forţa în prima linie; este rănit, apoi prins de armata ţarului şi este internat în Urali înainte de a evada şi de a se alătura bolşevicilor din Petrograd. Prins din nou, evadează şi de această dată intră în Armata Roşie, este rănit a doua oară, apoi se angajează mercenar, înainte de a se întoarce în ţara sa care a devenit Iugoslavia prin magia tratatului de la Versailles. Mai târziu, Tito se va servi din plin de acest trecut glorios plin de aventuri revoluţionare încununate de cinci ani de ocnă între 1928 şi 1933 pentru acte de răzvrătire.

Din 1940, pentru a forma o federaţie a organizaţiilor de rezistenţă antinaziste, îşi cultivă imaginea de erou: autoritatea sa se bazează pe imaginea de polivalenţă revoluţionară. Viitorul mareşal iugoslav, şef de stat timp de 35 de ani, scoate în evidenţă, pentru a-şi justifica funcţia de conducător, trecutul de luptător şi capacităţile de organizator şi de gestionar.

Şef de stat
Dăruit cu două calităţi, cea a curajului şi cea a competenţei, considerat dezinteresat în lupta sa, Tito reuşeşte să adune sute de mii de partizani împotriva naziştilor, apoi se slujeşte de armata populară pentru a elimina organizaţiile de rezistenţă naţionaliste ale lui Mihailovici.

După ce a eliberat Iugoslavia fără ajutorul unei debarcări a aliaţilor, Tito încearcă să păstreze independenţa ţării. Reduce la tăcere conflictele etnice şi rupe toate legăturile cu Stalin; câţiva ani mai târziu, continuând să se proclame comunist, creează la Belgrad în 1961, împreună cu Ne hm, Nasser şi Sukarno, mişcarea de nealiniere.

Căutând să păstreze unitatea naţională şi trăsăturile unei economii socialiste, Tito conduce ţara mai mult ca un dictator decât ca un lider. La moartea sa izbucnesc primele tulburări ce anunţau războiul civil din 1991-1995, demonstrând eşecul „excepţiei iugoslave".

Lux
Probabil că după ce a trăit cincizeci de ani în sărăcia şi privaţiunile datorate clandestinităţii, Tito a descoperit deliciile rafinamentului. Amator de vile frumoase şi de femei drăguţe, Tito a început să trăiască ca un monarh. Atunci luptătorul auster, revoluţionarul întreprinzător a pierdut respectul poporului şi s-a complăcut în dictatură.