Constructor de avioane şi motoare, inventatorul român, pionier al aviaţiei mondiale, Traian Vuia s-a născut la 29 august 1872, în comuna Surducul Mic din judeţul Timiş. După absolvirea liceului la Lugoj, a plecat la Budapesta, unde a urmat o vreme cursurile Şcolii Politehnice, apoi s-a transferat la Facultatea de Drept. Şi-a luat doctoratul în ştiinţe juridice în anul 1910, cu disertaţia „Militarism şi industrialism, regimul de stat şi de contract".

Dar marea lui pasiune a fost tehnica, prima iubire la care s-a şi întors imediat după obţinerea titlului de doctor. In ziua de 1 iulie 1902, el sosea la Paris, aducînd în bagaje proiectul unui original „aeroplan-automobil, conceput în perioada studenţiei, şi macheta aferentă, realizată pe parcursul ultimelor douăsprezece luni. Deoarece Parisul era considerat pe vremea aceea centrul aeronauticii mondiale, tînărul Vuia spera că acolo îşi va putea construi şi testa inedita maşină de zburat.

Entuziast, încrezător în capacitatea sa creatoare, satisfăcut de rezultatele primelor sale experienţe, el a depus la Academia de Ştiinţe a Franţei un memoriu intitulat „proiect de aeroplan-automobil", în care îşi prezenta invenţia. Acest memoriu este menţionat în darea de seamă nr.7 a şedinţei Academiei din 16 februarie 1903. In pofida avizului nefavorabil al acestui înalt for ştiinţific, Vuia a obţinut brevetul de invenţie francez nr. 332106 din 17 august 1903, iar din toamna aceluiaşi an a început construcţia aeroplanului-automobil.

Lucrările s-au încheiat în decembrie 1905, dar, din cauza vremii proaste, măreaţa zi a primei testări reuşite a fost cea de 18 martie 1906. O zi memorabilă, rămasă în istoria aeronauticii ca simbol al începutului unei noi ere, în care aparatele mai grele decît aerul puteau decola şi zbura prin mijloace proprii de bord.

Aparatul, numit Vuia I şi poreclit din cauza formei sale Liliacul, era un monoplan uşor, cu cadru din ţevi de oţel, aripi pliabile de pînză de in impermeabilizată, întinsă pe un schelet metalic, o singură elice, tren de aterizare alcătuit dintr-un cărucior cu patru roţi dotate cu pneuri şi motor care funcţiona cu anhidridă carbonică. Nu se mai folosiseră niciodată pneuri în construcţia de avioane, iar motorul, destinat antrenării elicei de tip Tatin, era de concepţie proprie. El s-a păstrat pînă în zilele noastre, montat pe primul avion al lui Vuia, expus la Muzeul Aerului din Paris.

Primul zbor integral mecanic s-a efectuat pe o distanţă de circa 12 metri, la o înălţime de aproape un metru deasupra terenului viran de la Montesson. Apoi au apărut avioanele Vuia I bis, modificat, cu care inventatorul a reuşit să se desprindă ceva mai mult de sol, dar fără să depăşească înălţimea de 12 m, şi Vuia II, echipat cu motor Antoinette de 25 CP, cu 9 cilindri dispuşi în V, cu care a parcurs în zbor distanţa de 70 in.

A urmat o pauză, impusă genialului român de lipsa mijloacelor financiare şi de izbucnirea războiului. El a reuşit să-şi reia activitatea aeronautică abia în 1918, concepînd şi construind, în numai patru ani, două tipuri originale de elicopter, prevăzute cu rotor portant cu ax înclinat spre direcţia de zbor - o mare noutate pentru acea vreme -, cîrmă de direcţie şi stabilizator orizontal, pe care le-a testat pe aerodroamele de la Juvissy şi Issyles-Moulineaux.

Numele lui Traian Vuia mai este legat şi de o altă mare invenţie, realizată în anul 1925: generatorul cu abur cu randament termic ridicat, brevetat nu numai în Franţa, ci şi în alte ţări, care a fost folosit ulterior în construcţia centralelor termice.

In anii războiului de reîntregire naţională, Traian Vuia a militat pentru desăvîrşirea statului naţional unitar român, organizînd, la Paris, Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania, iar în timpul celui de-al doilea război mondial a participat la mişcarea de rezistenţă ca preşedinte al Frontului Naţional Român din Franţa al luptătorilor antifascişti.

In ziua de 27 mai 1946 a devenit membru de onoare al Academiei Române. S-a stins din viaţă pe 3 septembrie 1950, în Bucureşti, lăsîndu-şi numele înscris pe lista personalităţilor care au revoluţionat societatea umană.