Psihologia a apărut ca disciplină separată de filozofie abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Ea s-a ocupat de la bun început atât de procesele gândirii superioare, cât şi de elementele de bază ale percepţiei. Personaje importante ca William James au efectuat explorări perceptive asupra psihicului uman, fără ca filozofia să emită prea multe pretenţii în această privinţă în vreme ce studiile lui Hermann Helmoltz şi psiho-fizica lui Gustav Fechner au pus bazele unei noi ştiinţe experimentale.

În acest context s-a impus Wilhelm Wundt ca fondator al psihologiei academice. Acest german celebru şi prolific „nu a fost un geniu spectaculos", scrie Paul Fraisse, „dar activitatea lui prodigioasă, erudiţia, eficienţa şi influenţa pe care a exercitat-o au făcut din el creatorul psihologiei experimentale".

Wilhelm Max Wundt s-a născut pe 16 august 1832 în Neckarau, lângă Mannheim, care pe atunci aparţinea de Baden, în cadrul Confederaţiei Germanice. Tatăl lui, Maximillian Wundt, a fost un părinte iubitor, dar un pastor nu prea eficient, care a dus mai departe - fără tragere de inimă, potrivit spuselor fiului său - tradiţia pastorală a familiei. Mama lui, Maria Friederike Arnold, provenea dintr-o familie burgheză cultivată.

Wundt a manifestat de timpuriu interes faţă de cărţi, viaţa lui interioară fiind dominată de visuri şi fantezii. În anul 1848, a devenit unul dintre tinerii susţinători ai revoluţiei pe străzile Vienei şi a fost alături de camarazii săi, martor la acţiunile în forţă ale armatei prusace care a sugrumat Republica de la Baden. Mai târziu, Wundt avea să descrie activităţile sale revoluţionare din adolescenţă ca pe una din experienţele majore ale vieţii lui.

Wundt a studiat la universităţile din Tubingen şi Heidelberg; la aceasta din urmă şi-a luat licenţa în medicină în 1855. Nu a practicat medicina; în schimb, în 1857 a început să predea fiziologia la Universitatea Heidelberg, devenind asistent în laboratorul lui Hermann Helmholtz. După o boală misterioasă, care s-ar putea să fi fost accentuată de o depresie, Wundt şi-a revenit animat de dorinţa de a realiza ceva concret.

Prima lui carte, apărută în 1858, aborda problema mecanismelor mişcării musculare. Dar ulterior atenţia lui s-a îndreptat spre probleme care aveau să devină într-o zi elementele de bază ale psihologiei academice.

Ca şi alţi psihologi din perioada de început a acestei ştiinţe, Wundt a fost influenţat în mare măsură de pregătirea sa fiziologică. Cartea lui Beitrage zur Theorie der Sinneswahrnelmung („Contribuţii la o teorie a percepţiei senzoriale"), publicată în 1862, este considerată lucrarea de căpătâi a psihologiei experimentale. În 1863 apare Vorlesungen uber die Menschen und Thierseele („Lecturi pe tema psihologiei umane şi animale"). Apoi, Wundt a publicat în 1865 prima ediţie a Manualului de psihologie umană.

Iar una din cele mai preţioase şi reuşite contribuţii a fost seria de prelegeri ţinute în 1873 şi 1874, care aveau să stea la baza lucrării Grundzuge der physiologischen psychologie („Principiile fiziologiei psihice"). Această carte, conform unei recenzii contemporane, reprezenta „o tratare ştiinţifică specializată a relaţiilor dintre corp şi conştiinţă", În 1875, Wundt a devenit titularul catedrei de filozofie la Universitatea din Leipzig, post ce i-a fost oferit datorită pregătirii sale în domeniul ştiinţelor naturale.

Savantul s-a acomodat exemplar cu cerinţele postului academic, astfel că a rămas la Leipzig vreme de 45 de ani. Universitatea a devenit un laborator, o instituţie prolifică, o Mecca pentru studenţii veniţi din Statele Unite şi alte ţări, inclusiv Rusia. Într-adevăr, impactul exercitat de Wundt se datorează în mare măsură activităţii lui de profesor.

Se spune că ar fi supervizat vreo două sute de disertaţii doctorale şi că a influenţat o întreagă generaţie de iluştri psihologi din Statele Unite, printre care G. Stanley Hali, James Cattell şi Edward Titchener.

Dar cea mai importantă contribuţie pe termen lung a lui Wundt a constituit-o ponderea pe care a acordat-o experimentului. În 1879 a înfiinţat oficial Institutul de Psihologie Experimentală, foarte asemănător cu Laboratorul de Antropometrie fondat de Francis Galton cam în aceeaşi perioadă. Wundt şi studenţii lui publicau rezultatele experimentale în revista Philosophische Studieri („Studii de filozofie"). Lucrând cu subiecţi reali, ei măsurau şi înregistrau, punând în aplicare o tendinţă statistică rămasă şi astăzi valabilă în psihologie.

Deşi Wundt se baza parţial pe introspecţie, care avea să fie abandonată mai târziu de psihologi, multe din investigaţiile lui asupra diverselor aspecte ale percepţiei, expresiei etc. au ţinut seama de mecanismele de control care generează rezultate obiective.

Wundt era conştient de limitele metodei experimentale. El a elaborat şi o a doua metodă de abordare psihologică, examinând procesele gândirii superioare; această abordare reprezintă un alt aspect al uriaşei moşteniri lăsate de el. Wundt a întrunit calităţile de psiholog social, antropolog cultural, filozof şi sociolog, prin sublinierea contextului social, prin analiza culturală, ca şi prin studiul limbajului. El a scris în 1886 o carte pe tema eticii, Ethik, iar în 1889 System der Philosophie.

În 1900, la vârsta de 68 de ani, a publicat primul volum din Volkerpsychologie, căruia, în următorii 20 de ani, aveau să i se adauge alte nouă volume. Titlul, în traducere literală Psihologia populară, poate să inducă în eroare; de fapt, Wundt îşi propunea să introducă miturile, obiceiurile şi utilizarea limbajului în contextul cultural şi istoric. Deşi Herman K. Haeberlin consideră seria drept „o abordare ingenioasă", el scrie că schema lui Wundt „se prăbuşeşte atunci când o pui în aplicare". Seria nu s-a bucurat de aprecierea psihologilor experimentatori, care au considerat-o mult prea metafizică.

Influenţa lui Wundt în domeniul psihologiei este într-o oarecare măsură mai mult simbolică decât reală, dar ea nu poate fi ignorată. Numele lui „rămâne indisolubil legat de originile psihologiei experimentale", susţine Kurt Danziger într-un articol documentat, în care mai adaugă: „Acest lucru este adevărat, deşi lui nu i se poate atribui nici măcar o singură descoperire ştiinţifică, vreo remarcabilă generalizare teoretică".

Faptul că Wundt a exercitat o puternică influenţă în ciuda unei contribuţii ştiinţifice nule nu este unic în istoria psihologiei. Aceeaşi soartă au avut-o membrii unei întregi cohorte de psihologi care au intrat în uitare o dată cu sfârşitul carierei. B. F. Skinner, al cărui prestigiu era enorm acum doar 20 de ani, reprezintă un exemplu elocvent în acest sens.

Printre aparatele experimentale ale lui Wilhelm Wundt se numără şi un „măsurător de gânduri", cu care a încercat să testeze percepţia trecerii timpului. Wundt se simţea tulburat în faţa a ceea ce considera înrobirea tot mai puternică a omului de către ceas. Ceasul, scria el, este „primul poliţist" care „a atras după sine îngrădirea libertăţii personale". În continuare, el a adăugat: „Un instinct natural îi face pe oameni să se răzvrătească împotriva puterilor care au tendinţa să le reprime independenţa.

Putem iubi orice, oameni, animale, flori, pietre, dar nimeni nu iubeşte poliţia! De asemenea, ne-am angajat cu toţii, unii mai mult, alţii mai puţin, într-un conflict permanent cu ceasul... Uneori zbor, alteori mă târăsc ca melcul, iar când mă gândesc că stau şi omor timpul, mă sinucid de-a binelea". Wilhelm Wundt a murit pe 31 august 1920.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment