William Harvey (1578-1657), marele chirurg englez care a descoperit circulaţia sângelui şi funcţia inimii, s-a născut în 1578, în oraşul Folkestone, din Anglia. Lucrarea lui Harvey, „Tratat anatomic despre mişcarea inimii şi sângelui la animale”, publicată în 1628, a fost pe drept numită cea mai importantă carte din întreaga istorie a fiziologiei.

În fapt, stă la temelia ştiinţei moderne a fiziologiei. Principala importanţă a cărţii constă nu în aplicaţiile ei directe, ci în înţelegerea principiilor fundamentale pe care se bazează funcţionarea corpului omenesc.

Din perspectiva generaţiilor contemporane pentru care circulaţia sângelui e ceva obişnuit, teoria lui Harvey pare evidentă. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre primii biologi. Aceştia expuneau teorii de tipul:
a)        în inimă mâncarea se transformă în sânge;
b)        inima încălzeşte sângele;
c)        arterele sunt umplute cu aer;
d)        inima fabrică „spiritul vital";
e)        sângele, atât din artere, cât şi din vene, curge când încolo, când încoace, uneori mergând spre inimă, alteori dinspre inimă.

Galenus, marele medic al lumii antice, care a efectuat multe disecţii ale inimii şi ale vaselor sanguine, nu a bănuit niciodată că sângele ar circula. Nici Aristotel nu a intuit acest lucru, deşi biologia era unul din domeniile lui predilecte. Chiar şi după publicarea cărţii lui Harvey, mulţi doctori respingeau ideea că sângele din corpul uman este constant recirculat printr-un sistem închis de vase de sânge, inima reprezentând forţa motrice a organismului.

Harvey a recurs la un simplu calcul aritmetic înainte de a elabora noţiunea de circulaţie a sângelui. El a estimat cantitatea de sânge pompată de inimă la fiecare bătaie cam la un litru. În condiţiile în care inima bate de şaptezeci şi două de ori pe minut, o simplă înmulţire conduce la concluzia că în fiecare oră inima trimite în aortă o cantitate de 270 litri de sânge. Dar această cantitate depăşeşte de multe ori greutatea corpului omenesc normal, iar pe cea a sângelui din acest corp de şi mai multe ori.

Prin urmare, lui Harvey i s-a părut evident că acelaşi sânge era recirculat şi ajungea din nou la inimă. După formularea ipotezei, el a petrecut nouă ani făcând experienţe şi observaţii atente pe marginea circulaţiei sângelui.

În cartea sa, Harvey arată clar că arterele poartă sângele care pleacă de la inimă, iar venele pe cel care intră în inimă. În lipsa unui microscop, Harvey nu a putut vedea capilarele, acele vase minuscule care transportă sângele de la cele mai mici artere la vene, dar a dedus, corect, existenţa lor. (Capilarele au fost descoperite de biologul italian Malpighi, la câţiva ani după moartea lui Harvey.)

De asemenea, el a afirmat că inima are rolul de a pompa sângele în artere. În această privinţă, teoria lui Harvey era corectă în esenţă. Mai mult, el a prezentat foarte multe dovezi experimentale, cu argumente foarte pertinente în sprijinul teoriei sale. Deşi la început aceasta a întâmpinat o puternică opoziţie, spre sfârşitul vieţii lui, ea era deja acceptată pe scară largă.
Harvey a lucrat şi în domeniul embriologiei. Deşi mai puţin importante decât cercetările legate de circulaţia sângelui, nici acestea din urmă nu s-au dovedit lipsite de însemnătate.

A fost un observator atent, a cărui carte „Despre naşterea animalelor”, publicată în 1651, a marcat începutul studiului modern al embriologiei. Ca şi Aristotel, de care a fost puternic influenţat, Harvey s-a opus teoriei preformării - ipoteză potrivit căreia embrionul, chiar în cele mai timpurii faze, prezintă structura exterioară a animalului adult, doar la o scară redusă. Harvey a presupus, corect, că structura finală a embrionului se dezvoltă treptat.

Harvey a avut o viaţă lungă, interesantă şi plină de succese. Nici nu împlinise douăzeci de ani, când a intrat la Caius College al Universităţii din Cambridge. În 1600 s-a dus în Italia să studieze medicina la Universitatea din Padova, la vremea aceea probabil cea mai bună şcoală medicală din lume. (De remarcat că, în timpul studiilor lui Harvey, la Padova era profesor Galilei, dar nu se ştie dacă cei doi s-au întâlnit vreodată.) Harvey şi-a luat diploma în medicină la Padova, în 1602. Apoi s-a întors în Anglia, unde a făcut o lungă şi foarte apreciată carieră de doctor. Printre pacienţii lui s-au numărat doi regi ai Angliei (Iacob I şi Carol I), precum şi eminentul filozof Francis Bacon.

Harvey a predat anatomia la Colegiul Medicilor din Londra, iar la un moment dat a fost chiar ales preşedinte al colegiului; dar a refuzat postul. Pe lângă practica sa privată, timp de mulţi ani a fost medic-şef al spitalului Sfântul Bartolomeu din Londra. Publicarea cărţii sale despre circulaţia sângelui, în 1628, l-a făcut celebru în întreaga Europă. Harvey a fost căsătorit, dar nu a avut copii. A murit în 1657, la Londra, în vârstă de şaptezeci şi nouă de ani.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment