S-ar putea ca numele lui William Thomas Green Morton (1819-1868) să nu spună nimic majorităţii cititorilor. Totuşi, influenţa exercitată de el a fost mult mai mare în raport cu alte personalităţi, mai vestite, pentru că Morton a contribuit la introducerea în uzul medical a anesteziei chirurgicale.

Puţine invenţii din întreaga istorie sunt atât de mult apreciate de fiinţele umane luate individual pe cât este anestezia şi puţine au determinat o schimbare atât de profundă a condiţiei umane. Amintirea vremurilor când chirurgia se făcea pe viu, este mai mult decât sumbră. Curmarea acestor dureri este, fără îndoială, unul din cele mai mari daruri pe care un om le putea face semenilor săi.

Morton s-a născut în 1819, la Charlton, Massachusetts. În tinereţe, a studiat la Colegiul de chirurgie dentară din Baltimore. În 1842, a început să practice stomatologia. Un timp, în 1842 şi 1843, a fost partenerul lui Horace Wells, un dentist mai bătrân, interesat şi el de anestezie. Se pare, totuşi, că parteneriatul lor nu s-a dovedit profitabil, căci s-a încheiat spre sfârşitul lui 1843.

Un an mai târziu, Wells a început experimentele cu protoxidul de azot („gazul ilariant") pe post de anestezic. El a folosit acest gaz în practica stomatologică la Hartford, Connecticut. Din nefericire, demonstraţia publică efectuată la Boston s-a încheiat cu un eşec.

În practica sa stomatologică, Morton s-a specializat în punerea dinţilor artificiali. Aceasta presupunea extragerea în prealabil a rădăcinilor dinţilor vechi. Operaţia era extrem de dureroasă pe vremea aceea, când anestezia încă nu fusese descoperită. Morton a considerat - corect - că protoxidul de azot avea un efect prea slab în atenuarea durerii, aşa că a căutat un agent mai puternic.

Charles T. Jackson, un doctor pe care îl cunoştea Morton, i-a sugerat să folosească eterul. Acesta avea proprietăţi anestezice, după cum descoperise cu peste trei sute de ani în urmă Paracelsus, faimosul doctor şi alchimist elveţian; în prima jumătate a secolului al XIX-lea fuseseră publicate unul sau două rapoarte similare. Dar nici Jackson, nici altcineva dintre cei care scriseseră despre eter nu folosiseră această substanţă în operaţii chirurgicale.

Văzând în eter o posibilitate promiţătoare, Morton a experimentat-o mai întâi pe animale (inclusiv pe câinele lui favorit), apoi pe el însuşi. În cele din urmă, în ziua de 30 septembrie 1846, a apărut o ocazie ideală pentru testarea acestuia pe un pacient. În cabinetul lui Morton a intrat un om pe nume Eben Frost, care avea o durere îngrozitoare de dinţi şi care ar fi fost dispus să încerce orice i-ar fi atenuat chinul unei extracţii. Morton i-a administrat eterul, apoi i-a scos dintele. Când Frost şi-a recăpătat cunoştinţa, a declarat că nu simte nici o durere. Încântat de reuşită, Morton nu se mai gândea decât la faimă şi bogăţie.

Deşi operaţia se desfăşurase în prezenţa unor martori şi fusese menţionată de ziarele din Boston din ziua următoare, ştirea nu a făcut vâlvă. Era limpede că se impunea o demonstraţie mult mai spectaculoasă. Prin urmare, Morton i-a cerut doctorului John C. Warren, chirurg şef la Massachusetts General Hospital din Boston să-i permită să facă o demonstraţie practică - în faţa unui grup de doctori - a metodei sale de prevenire a durerii. Doctorul Warren şi-a dat consimţământul, astfel că demonstraţia a fost programată la spital.

Acolo, pe 16 octombrie 1846, în faţa unei asistenţe alcătuite din doctori şi studenţi în medicină, Morton a administrat eter unui pacient care urma să fie operat, Gilbert Abbott. Doctorul Warren a îndepărtat o tumoră de la gâtul lui Abbott. Anestezicul şi-a făcut efectul, iar demonstraţia a fost încununată de succes. Experimentul, prompt relatat în ziare, a contribuit la extinderea în următorii ani a folosirii anestezicului în operaţii chirurgicale.

La câteva zile după operaţia lui Abbott, Morton şi Jackson au depus o cerere de brevet. Deşi l-au primit chiar în luna următoare, aceasta nu a împiedicat apariţia unor dispute pentru recunoaşterea priorităţii. Afirmaţia lui Morton că el ar avea cel mai mare merit în introducerea anesteziei a fost contestată de câteva alte persoane, în special de Jackson. Mai mult, speranţa lui Morton că inovaţia lui îl va face bogat nu s-a împlinit.

Majoritatea doctorilor şi spitalelor care au folosit eterul nu s-au obosit să-i plătească drepturile de autor. Costurile proceselor şi ale luptei pentru recunoaşterea supremaţiei s-au dovedit mai mari decât veniturile aduse de invenţia sa. Frustrat şi sărăcit, Morton a murit în 1868, la New York, înainte de a împlini patruzeci şi nouă de ani.

Utilitatea anesteziei în stomatologie şi în operaţiile chirurgicale este evidentă. În estimarea importanţei globale a lui Morton, se pune problema în ce măsură trebuie să-i atribuim lui introducerea anesteziei şi în ce măsură altor persoane. Celelalte persoane ar fi, în principal, Horace Wells, Charles Jackson şi Crawford W. Long, un doctor din Georgia. Dacă ţinem seama de fapte, contribuţia lui Morton pare a fi mult mai importantă decât a celorlalţi.

Este adevărat că Horace Wells a început să folosească anestezia în practica sa stomatologică cu aproape doi ani înainte ca Morton să utilizeze cu succes eterul. Dar anestezicul aplicat de Wells, protoxidul de azot, nu putea şi nici nu a revoluţionat chirurgia. În ciuda unor calităţi, protoxidul de azot nu era un anestezic destul de puternic spre a fi folosit în marea chirurgie. (Deşi în combinaţii sofisticate cu alte anestezice, el se utilizează şi astăzi în unele intervenţii stomatologice.) Pe de altă parte, eterul este o substanţă chimică uimitor de eficientă şi de multifuncţională, iar folosirea sa a revoluţionat chirurgia.

În cele mai multe cazuri, astăzi se mai aplică o substanţă, sau o combinaţie de substanţe; dar eterul a fost anestezicul cel mai frecvent folosit timp de aproximativ un secol de la introducerea sa. În ciuda unor dezavantaje (este inflamabil, induce starea de greaţă postoperatorie), eterul rămâne probabil cel mai multilateral anestezic simplu descoperit vreodată. Este uşor de transportat şi de administrat. Şi, ceea ce atârnă mai greu în balanţă, combină siguranţa cu eficienţa.

Doctorul Crawford W. Long (născut în 1815, mort în 1878) a folosit eterul în operaţii chirurgicale încă din 1842, adică cu patru ani înainte de demonstraţia lui Morton. Totuşi, Long nu şi-a publicat rezultatele decât în 1849, la câţiva ani după ce demonstraţia lui Morton făcuse cunoscută lumii medicale utilitatea eterului în chirurgie. În consecinţă, de pe urma lui Long au tras foloase o mână de
pacienţi, în timp ce de munca lui Morton a beneficiat o întreagă lume.

Charles Jackson i-a sugerat lui Morton folosirea eterului şi i-a dat sfaturi practice în legătură cu administrarea eterului pe pacienţi. Pe de altă parte, Jackson însuşi nu a făcut niciodată uz de eter într-o operaţie; nici nu a încercat vreodată, înainte de demonstraţia reuşită a lui Morton, să informeze lumea medicală despre ce ştia cu privire la eter. Morton, şi nu Jackson, a fost acela care şi-a riscat reputaţia făcând o demonstraţie publică. Dacă Gilbert Abbott ar fi murit pe masa de operaţie, mai mult ca sigur că Charles T. Jackson nu şi-ar fi recunoscut nici un fel de responsabilitate cu privire la demonstraţie.

Care este importanţa lui William Morton în istoria ştiinţelor medicale? Comparaţia cu Joseph Lister se impune de la sine. Amândoi au fost medici; amândoi au devenit celebri prin introducerea unui procedeu modern care a revoluţionat chirurgia şi naşterea; amândouă inovaţiile par, acum, când le avem, foarte simple; nici unul dintre ei nu a fost primul care a folosit tehnica sau procedura pe care a facut-o publică şi a popularizat-o prin eforturile proprii; şi fiecare trebuie să împartă cu alţii meritul pentru inovaţia sa.

Contribuţia lui Morton mi se pare, totuşi, mai însemnată decât cea a lui Lister, în principal deoarece cred că pe termen lung introducerea anesteziei este mai importantă decât aplicarea chirurgiei antiseptice. La urma urmei, antibioticele moderne se pot substitui întrucâtva lipsei măsurilor antiseptice din timpul operaţiei. Dar fără anestezie, operaţiile delicate şi lungi ar fi putut fi imposibile şi chiar şi operaţiile simple ar fi fost adesea evitate până în ultima clipă, când s-ar fi dovedit inutile.

Demonstraţia publică a unei metode practice de anestezie, pe care a facut-o Morton în dimineaţa aceea de octombrie a anului 1846, a reprezentat unul din marile puncte de cotitură din istoria omenirii.

Poate că nimic nu rezumă mai bine această realizare decât inscripţia de pe monumentul său funerar:
William T.G. Morton
Inovator şi descoperitor al inhalaţiei anestezice,
Prin care durerea a fost evitată şi anulată în chirurgie;
Înaintea căreia chirurgia însemna întotdeauna agonie,
După aplicarea căreia ştiinţa a preluat controlul asupra durerii.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment