Economistul american Merton Miller s-a născut în anul 1923, în or. Boston, statul Massachusetts. După terminarea învăţământului mediu, el s-a înscris la Facultatea de Economie a Universităţii de la Harward, pe care a absolvit-o la vârsta de 20 de ani.

Miller, deşi era atât de tânăr, s-a evidenţiat prin erudiţia bogată şi capacitatea pentru activitate ştiinţifică. De aceea a fost invitat să ţină prelegeri în domeniul economiei şi să se preocupe de cercetări ştiinţifice. Miller este şi un “răsfăţat al zeilor”. Activitatea sa ştiinţifică a fost dirijată şi tutelată de un alt laureat al Premiului Nobel, economistul de performanţă Franco Modigliani. Sub îndrumarea acestuia, Miller a studiat cu succes pieţele financiare ale hârtiilor de valoare, elaborând teoria finanţării corporaţiilor şi estimării valorice a companiilor pe piaţă.

Fondul de idei ale lui M. Miller gravitează în jurul problemei capitalului financiar şi a derivatelor acestuia. E cazul de menţionat că, în anul 1956, Miller şi Modigliani au publicat un articol cu titlul “Valoarea capitalului, finanţarea corporaţiilor şi teoria investiţiilor”, în care au pus bazele teoriei elaborate de ei, intrată în analele ştiinţifice drept “teorema Miller-Modigliani”. Teorema dată scoate în lumină relaţiile dintre structura fondurilor fixe ale companiilor şi strategia repartiţiei

dividendelor, în funcţie de valoarea de piaţă a hârtiilor de valoare şi valoarea capitalului. Esenţa teoremei constă în afirmaţia: "Investiţiile unei companii industriale în hârtiile de valoare sunt mai importante decât investiţiile directe în fondurile proprii de producţie”, întrucât operaţiile cu hârtiile de valoare, de obicei, aproape întotdeauna sunt mai profitabile.

Teorema lui Miller-Modigliani a demonstrat că:
1. Valoarea întreprinderii (o categorie nouă şi dispersată) depinde nu de structura capitalului, dar, cu precădere, de capacitatea ei de a genera venituri mai mari;
2. A fost corectată metoda tradiţională de distribuire a profitului (o parte - la investiţii, iar o altă parte - Ia plata dividendelor acţionarilor) şi în locul ei au introdus o categorie nouă (cunoscută şi până la ei, dar nesesizată de ştiinţă) - situaţia financiară a întreprinderii şi capacitatea acesteia de a aduce venit. Faptul, în concepţia acestor savanţi, este confirmat de psihologia comportamentului acţionarilor, care nu acordă profitului cea mai mare atenţie şi importanţă, fiindcă activitatea economică reală a dovedit că un venit mai mare poate fi obţinut de la creşterea cursului acţiunilor, în situaţie când procesul de producţie se desfăşoară ritmic.

În anul 1977, Miller, împreună cu profesoral său Modigliani, a publicat articolul fundamental “Moneda (banii) şi impozitul (fiscalitatea)”, consacrat nu numai problemelor formării veniturilor în condiţiile de risc, dar tuturor principiilor fundamentale ale economiei financiare modeme. Cu ajutorai unei categorii (create de ei - proporţionalitatea dintre hârtiile de valoare şi venitul stabil sau instabil al întreprinderii -, ei au căpătat posibilitatea să analizeze cele mai grele probleme ale finanţelor corporative, cum ar fi condiţiile de cumpărare ale unei părţi sau a întregului pachet de hârtii de valoare.

Sprijinindu-se pe acest concept, Miller a continuat cercetările sale în domeniul determinării “tendinţei autoreglării proporţionalităţii dintre hârtiile de valoare cu venit stabil şi instabil, venit ce se află în portofoliul corporaţiei’'. Miller a ajuns la concluzia că piaţa hârtiilor de valoare poate aduce nu numai succes, dar şi ruinarea acţionarilor şi investitorilor, în cazul când tot capitalul unui investitor este amplasat într-o singură întreprindere de risc.

Acest capital a fost numit capital de risc (sau capital “venciur”). Acum, capitalul “venciur” a devenit o parte alienabilă a pieţelor capitalelor creditare. Piaţa capitalelor creditare are rolul de distribuire şi de redistribuire a capitalurilor dintr-o branşă economică în alta, cu o anumită dobândă, a cărei rată creşte în mod haotic la piaţa de fonduri (la bursele de valori). Practica a demonstrat că capitalul ereditar se identifică cu capitalul “venciur” din cauza riscului de pionierat.

Despre Miller se poate spune că a creat o ramură specială - “managementul riscului”, care include sute şi mii de instituţii financiare, instrumente, modele şi metode economico-matematice, precum şi un “munte” de experienţă negativă. De altfel, o experienţă negativă, studiată şi apreciată la justa ei valoare, are o importanţă egală cu cea a unei experienţe pozitive.

M. Miller, împreună cu E. Fama, au publicat, în anul 1972, o lucrare de mare valoare teoretică şi empirică cu titlul “Teoria finanţelor”, în care au argumentat ideea principală referitoare la “un deficit financiar ca politică constantă". Un loc deosebit în această carte îl ocupă analiza minuţioasă a tuturor tipurilor de pieţe financiare: 1) piaţa capitalului financiar, inclusiv piaţa acţiunilor, obligaţiilor; 2) piaţa monedei (banilor); 3) piaţa valutară; 4) piaţa operaţiilor de “futures” (de exemplu, operaţii de creditare sau cumpărare în rate, având drept gaj recolta anului, sau încheierea contractelor de cumpărare-vînzare a recoltei anului curent; 5) piaţa operaţiilor de “option” (tranzacţii privind dreptul de cumpărare sau vânzare a unui număr de contracte urgente în termeni stabiliţi).

Autorii au indicat în lucrarea lor faptul că intermediarii financiari ai acestor pieţe - băncile, instituţiile financiare, companiile de asigurare etc. - acumulează capitaluri considerabile pe calea atragerii mijloacelor băneşti ale diferiţilor acţionari, contribuie la diminuarea cheltuielilor suportate atât de creditori, cât şi de debitori, garantează consultaţii financiare şi servicii de asigurare.

E semnificativ faptul că, spre deosebire de piaţa acţiunilor, unde cumpărătorul devine deţinător al unei cote-părţi de capital al companiei, Miller scoate în vileag piaţa “pachetului de datorii”, unde mijloacele băneşti se acordă sub formă de împrumut debitorilor în schimbul datoriilor acestora, împrumut care nu presupune deţinerea capitalului respectiv de către creditor.

Piaţa “pachetului de datorii”, la rândul său, se divizează în două părţi:
- piaţa obligaţiilor, cu ajutorul cărora se efectuează creditarea pe termen de scurtă şi lungă durată, menite pentru investiţii;
- piaţa banilor lichizi, cu ajutorul cărora se satisfac necesităţile creditare în mijloacele monetare lichide.

Miller a studiat evoluţia pieţelor financiare a mai multor ţări şi a ajuns la o concluzie surprinzătoare: activitatea economică s-a internaţionalizat, condiţionând şi internaţionalizarea pieţei financiare. Adică s-a creat în mod obiectiv o piaţă financiară internaţională, cu un asortiment copios de hârtii de valoare, care pot fi vândute simultan, 24 din 24 de ore, de către diverse centre financiare, în orice colţ geografic al globului.

La aceasta pot contribui şi instrumentele noi, apărute în ultimele decenii în interiorul pieţelor financiare: diferite scrisori de garanţie şi datorii; “acceptele” bancare (operaţiile cu poliţe); operaţiile valutare de tip “forward” (urgente); datoriile “standbay” (obligaţiunea-promisiune, dată creditorului de către debitor, cum că el va întoarce suma creditului la momentul adresării lui la bancă); tranzacţiile urgente - procurarea valutei străine în locul celei naţionale; operaţiile “fincers” - credite în baza garanţiei cu recolta anului curent şi operaţiile “option”, care au la bază cumpărarea şi vânzarea contractelor urgente în termenii limitaţi de un acord mai vechi. La acestea se mai adaugă diferite garanţii şi servicii ale lumii financiare ca atare.

Opera economică a lui Merton Miller a fost apreciată de către Fondul Nobel şi Comitetul Nobel, decernându-i-se Premiul Nobel în domeniul economiei pe anul 1990, pentru cercetări în domeniul managementului resurselor financiare ale întreprinderilor.

Aportul ştiinţific deosebit la teoria economică şi practica economică rezidă în faptul că Miller a creat instrumente practice, de care nu se poate lipsi astăzi nici o instituţie financiară a lumii.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment