James Meade (1907-1995) s-a născut pe 23 iunie 1907 în familia lui Charles Hippsly şi Catleen Meade, în orăşelul Sownidje, provincia Dorset (Anglia). Nu deţinem date despre studiile primare ale lui Meade. Dar ştim că, din anul 1917 până-n 1921, el şi-a făcut studiile la şcoala din Lambruk, unde a studiat latina şi greaca. Apoi a învăţat la Colegiul din Malevern (1921-1926), la Colegiul din Oxford (1926-1928), iar din 1928 până-n 1930, la acelaşi colegiu, a studiat filosofia, politica şi teoria economică.

Meade a ales economia, deoarece pe atunci erau solicitaţi îndeosebi economiştii, care ar fi fost capabili să soluţioneze problema şomajului. Pe acele timpuri, era frecventă opinia economistului englez de mâna a doua - Douglas, conform căreia toate metehnele economice ale societăţii se trag din cauza puterii mici de cumpărare a populaţiei.

Soluţia propusă de Douglas consta într-o politică echitabilă statală, care ar urmări majorarea forţei de cumpărare a populaţiei prin intermediul controlului asupra preţurilor şi repartiţia "creditului social" între cumpărători-consumatori. Meade nu a acceptat "filosofia" economică a lui Douglas, dar s-a consacrat studierii problemei bunăstării populaţiei Angliei.

În anul 1930, Meade devine magistru în economie, mai face un an de economie la Colegiul Hertford (Oxford), apoi este invitat de economistul Dennis Robertson la Colegiul Triniti (Cambridge) la perfecţionare, pe un an de zile. Aici, el a profitat de ocazie şi a devenit membru al Clubului Economic de la Cambridge, numit "cerc", din care făceau parte economiştii de performanţă Dennis Robertson, Richard Can, Pierro Sraffa, Joan şi Ostin Robinson. Grupul acesta îl avea de amic pe marele economist J.M. Keynes, care participa cu vehemenţă la discuţiile economice ale clubului. Toate ideile economice, care au fost lansate la aceste discuţii, şi-au găsit oglindire în lucrarea de valoare a lui Keynes "Teoria generală a forţei de muncă, ratei dobânzii şi banilor", apărută în anul 1936 şi acceptată de guvernele ţărilor apusene drept "carte de căpătâi".

Discuţiile competente ale economiştilor clubului au fost apreciate de Meade drept "cele mai plăcute beţii intelectuale şi una dintre cele mai impresionante perioade ale vieţii mele". În anul 1931, Meade s-a reîntors la Colegiul Herford, în calitate de lector de economie şi, concomitent, menţinea relaţii amicale cu economiştii keynesişti, adepţi ai teoriei macroeconomice, elaborate de Keynes.

Anul 1933 a fost deosebit pentru Meade. El s-a căsătorit cu Margaret Wilson, care pe atunci activa în calitate de secretar al Secţiei de la Oxford a Ligii Naţiunilor. Meade era un om modest şi retras, nu vorbea mult şi nu prea iubea palavrele altora.

Meade a fost membru-titular al Şcolii Economice Superioare de la Londra, al Colegiilor Oriei şi Herford din Oxford, al Colegiului Crist din Cambridge. A fost, de asemenea, membru onorific al Societăţii Regale de Economie Politică a Belgiei, al Asociaţiei Economice a S.U.A. şi al Asociaţiei Americane de Susţinere a Dezvoltării Ştiinţei.

Fondul de idei ale operelor economice ale lui J. Meade se încadrează în teoria macroeconomică, elaborată de J.M. Keynes. După apariţia în anul 1936 a cărţii lui Keynes "Teoria generală...", Meade a devenit un adept fidel al concepţiilor keynesiste.

În acelaşi an, Meade a editat lucrarea sa de valoare "Introducere în analiza economică şi politica economică", care a fost primul manual de economie, în care s-a făcut prima încercare de a sistematiza teoria macroeconomică, elaborată de Keynes. Devenind un economist notoriu nu numai în Anglia, dar şi în alte ţări, Meade a fost invitat să activeze la Secretariatul Ligii Naţiunilor de la Geneva, unde a fost numit în funcţia de redactor al revistei "Informaţie privind Economia Mondială". El s-a încadrat în programul de cercetări ştiinţifice în domeniul economiei, elaborat de economiştii Ian Tinbergen şi Tjallings Koopmans, viitori laureaţi ai Premiului Nobel.

O dată cu începerea celui de-al doilea război mondial, în anul 1940, Meade se reîntoarce în patrie şi este angajat în Secţia Economică a Guvernului Marii Britanii.

Împreună cu un alt economist, de asemenea laureat al Premiului Nobel, Richard Stone, a elaborat aprobarea oficială a conturilor venitului naţional al Marii Britanii. Meade a contribuit şi la elaborarea programului de dezvoltare economică şi a noului curs al politicii externe anticipate, care aveau să fie utilizate de către Marea Britanie, în perioada de după cel de-al doilea război mondial. Sub egida lui Keynes, Meade, în anul 1944, a participat la elaborarea calculelor economice pentru "Cartea albă" - program de utilizare a forţei de muncă în perioada de după război. Împreună cu Keynes, el a contribuit la crearea noului sistem internaţional de finanţe şi comerţ. Ca rezultat al acestei activităţi, au fost fundate Banca Mondială de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Fondul Monetar Internaţional.

Timp de un an (1946-1947), Meade a activat în calitate de director al Secţiei Economice a Guvernului laburist. Din anul 1947 şi până-n 1957, el a fost profesor de economie la Şcoala Economică Superioară din Londra, unde a scris lucrarea sa de valoare reală "Teoria politicii economice mondiale". Lucrarea constă din două volume: primul - "Balanţa de plăţi", (1951) şi al doilea - "Comerţul şi bunăstarea" (1955).

Meade a studiat relaţiile internaţionale comerciale în raport cu interesele sale teoretice şi cu tendinţa nestăvilită de a crea un mecanism eficace al politicii economice mondiale a Marii Britanii. În cartea "Balanţa de plăţi", el a creat un astfel de model de politică economică, care ar fi capabilă să soluţioneze două probleme-scopuri: asigurarea echilibrului economic intern (angajarea deplină a forţei de muncă) şi a echilibrului economic internaţional (echilibrul echitabil al balanţei de plăţi). Realizarea acestor scopuri, în opinia lui Meade, putea fi obţinută pe două căi: a) pe cale fiscală - de a lichida şomajul şi b) pe cale monetară - de a atrage şi respinge fluxurile de capital pe piaţa internă pentru activitatea economică integră.

În "Comerţul şi bunăstarea", el afirma că comerţul internaţional acţionează benefic numai asupra ţărilor, care posedă pieţe concurenţiale interne (cu concurenţă perfectă). Tot aici el a demonstrat că atunci când într-o economie aplicată lipsesc condiţiile optime de dezvoltare, liberul schimb nu poate fi favorabil pentru economia ţării date. În aceste cazuri, reglementarea comerţului internaţional poate aduce mai mult folos ţării decât liberul schimb. Astfel, Meade a afirmat că economia trebuie să se dezvolte ca teorie economică orientată spre crearea unei politici economice stimulatoare şi benefice pentru economia ţării vizate.

În sugestiile sale, Meade revine la concepţia lui Smith-Ricardo, potrivit căreia bunăstarea Marii Britanii constă din suma bunăstării fiecărui cetăţean englez Aşadar, Meade şi-a canalizat teoria bunăstării moderne pe făgaşul Concepţiilor liberalismului economic clasic şi neoclasic, referitoare la crearea propriului destin al fiecărui individ în condiţiile libertăţii economice cu concurenţă perfectă şi în strânsă concordanţă cu interesul personal (egoist) al fiecărui individ. Iar statul, după Meade, trebuie să încurajeze şi să protejeze aceste aspiraţii ale individului. Iată de ce el a concluzionat că bunăstarea Marii Britanii constă din bunăstarea fiecărui englez sau este egală cu suma bunăstării tuturor cetăţenilor săi.

Meade a observat dilema repartiţiei venitului naţional între profit şi salariu, spunând o frază aforistică: "Inima mea e cu cei de stânga, pe când raţiunea e cu cei de dreapta". Prin aceasta, el a afirmat că eficacitatea economică trebuie să fie însoţită şi de o echitate socială, şi de o bunăstare pentru toţi. În acest context, el miza şi pe reglementarea economică statală, şi pe o politică economică social-orientată, criticând, totodată, rigiditatea reglării economice statale.

Din anul 1957, Meade a trecut la Universitatea din Cambridge, în calitate de profesor de economie. Aici a avut o perioadă foarte fructuoasă, consacrându-se studierii politicii economice şi repartiţiei veniturilor.

În cartea sa, apărută în anul 1964, cu titlul "Eficacitatea, egalitatea şi posesiunea proprietăţii", el a analizat factorii economici şi sociali, care determină acumularea capitalului. Ideile acestei lucrări au fost dezvoltate în "Ereditatea neechitabilă" (1974) şi "Economia justă" (egalitară) (1976).

E de menţionat faptul că Meade a analizat şi sistemul socialist de formare a preţurilor, cristalizat în cartea "Itinerarul inteligentului radical cu privire la politica economică" (1975). A mai contribuit la elaborarea unei politici fiscale adecvate, stimulatoare şi benefice pentru ţară şi pentru populaţie.

James Meade, împreună cu Bertil Ohlin, s-a învrednicit de Premiul Nobel pentru economie în anul 1977, pentru aportul de pionierat în teoria comerţului internaţional şi fluxul internaţional al capitalului.
Aportul ştiinţific al lui Meade a fost apreciat la justa lui valoare de către membrul Academiei Regale de Ştiinţe a Suediei Assar Lindbek, care, în alocuţiunea sa rostită în timpul prezentării laureaţilor, avea să spună următoarele: "Lucrările lui Meade au exercitat o influenţă benefică asupra corelaţiei: politica economică - comerţul internaţional - diviziunea mondială a muncii... El a mai creat bazele teoriei moderne de angajare a forţei de muncă în economia deschisă".

Aportul lui Meade este esenţial pentru teoria economică şi ideile lui au intrat în patrimoniul mondial al ştiinţei economice.