Economistul american Harry Markowitz s-a născut în anul 1927, în or. Chicago. După absolvirea şcolii medii, el s-a înscris la Universitatea din Chicago, pe care a absolvit-o în anul 1950. Graţie capacităţilor sale intelectuale, conducerea Universităţii l-a invitat să activeze încomponenţa renumitei Comisii de Cercetări Economice de talie guvernamentală, cunoscută de opinia publică drept Comisia lui Kawls.

Pe atunci, această Comisie era condusă de economistul marcant, devenit ulterior laureat al Premiului Nobel, T. Koopmans. Acolo, Markowitz a preferat să se preocupe de studierea unei probleme teoretice dificile, aşa-zisa “concepţie a portofoliului hârtiilor de valoare” (“portofoliu” înseamnă lista hârtiilor de valoare, acţiuni, obligaţii, datorii etc.).

După cum se ştie, astăzi un rol decisiv în economia de piaţă contemporană îl au pieţele financiare, prin intermediul cărora se distribuie sursele economice (materiale) între agenţii economici şi sferele de producţie. Consacrându-se studierii acestei probleme, Markowitz a contribuit fundamental la soluţionarea problemelor pieţelor financiare, încă în anii ’50, prin elaborarea unei teorii mai eficiente de optimizare a “portofoliului alegerii’.

Această teorie avea să devină un instrument puternic în mâinile economiştilor teoreticieni şi practicieni, care activează în economia modernă. Teoria contribuie la determinarea unor căi mai sigure de amplasare a valorilor (capitalurilor, economiilor etc.) şi permite de a diminua gradul de risc în activitatea economică reală.

Markowitz a studiat profund şi minuţios motivaţia comportamentului participanţilor pe piaţa financiară, din punctul de vedere al tendinţei investitorilor de a maximaliza veniturile scontate cu minimalizarea riscului, ce ţine de procurarea hârtiilor de valoare.

Fondul de idei ale operei economice se axează în jurul teoriei “portofoliului de alegere”, creata de H. Markowitz, implementată în practică şi apreciată de activitatea economică reală. Această teorie a fost elaborată de către H. Markowitz, în monografiile sale de mare valoare “Portofoliul alegerii” şi “Portofoliul alegerii şi diversificarea efectivă a investiţiilor de capital”, editate respectiv în anii 1959 şi 1970.

Foarte multe probleme dificile ale pieţei financiare şi-au găsit oglindirea în teoria ştiinţifică a lui Markowitz. Despre importanţa şi valabilitatea acestei teorii ne mărturiseşte simplul fapt că ea (teoria), chiar şi peste 40 de ani de la elaborarea sa, nu şi-a pierdut actualitatea şi forţa de analizare a activităţii economice practice.

Aici mai adăugăm că, în baza acestei teorii, Markowitz a creat un model economico-matematic, ce vizează comportamentul subiecţilor pieţei financiare care, la rândul său, susţine efortul decizional, referitor la hârtiile de valoare şi reliefează intenţiile întreprinzătorilor de a aştepta un nivel mai înalt de venit, cu un grad minim de risc.

Cu ajutorul expresiei matematice, el a dovedit că investitorul, comparând nivelul venitului anual cu gradul de risc, singur determină proporţia optimă la diferite tipuri de hârtii de valoare, care constituie portofoliul său. Ulterior, Markowitz a elaborat o structură sofisticată a unor asemenea pachete de hârtii de valoare, denumite de el “portofoliile efective”. El a introdus în uzul practic concepţia diversificării portofoliului hârtiilor de valoare. Diversificarea se calculeză, ţinând cont de corelaţia dintre venit şi risc, într-o anumită proporţie a diferitelor acţiuni ale unuia şi aceluiaşi portofoliu investiţional.
Markowitz a transpus în limbajul economiei reale teoria “portofoliului alegerii”, demonstrând felul de investire a capitalului în active de asortiment divers.

El a elaborat şi o metodă de apreciere a riscului, corelând-o la “tehnologia” operaţională a hârtiilor de valoare, într-un asortiment optim: hârtii de valoare de bursă, de fonduri, de bancă, de investiţii, valutare, comerciale, informaţionale etc., care oglindesc (sau pot oglindi) atât volumul operaţiilor pur financiare, cât şi nefinanciare, Recomandările lui Markowitz, referitoare la componenţa activelor, s-au încetăţenit atât în S.U.A., cât şi în alte ţări ale lumii.

Practica demonstrează că deţinătorul de acţiuni, fie el acţionar individual sau o firmă privată, poate să se descurce în dificultăţile formării “portofoliului efectiv” al hârtiilor de valoare. Pentru aceasta, de obicei, se recurge la ajutorul specialiştilor de clasă superioară managerilor-analişti, responsabili de elaborarea şi reglarea portofoliilor, specialişti care se mai numesc şi “manageri ai portofoliului de alegeri”.

Această problemă se află şi în atenţia funcţionarilor firmelor de consultaţie (“consalting”) sau ai firmelor investiţionale, care sunt preocupate nu numai de consultaţii, dar efectuează şi dirijarea directă a hârtiilor de valoare. Managerii în cauză execută comenzile deţinătorilor de capital, exprimate prin hârtii de valoare, difuzează hârtiile de valoare în rândurile populaţiei, amplasează resursele financiare în bănci, iau de la bănci credite pentru întreprinderi etc.

În ultimele decenii, problemele funcţionării pieţelor financiare şi organizarea întreprinderilor financiare, care participă la circulaţia hârtiilor de valoare, încetul cu încetul, s-au transformat într-o direcţie ştiinţifică specială în domeniul economiei. Faptul se explică prin creşterea vertiginoasă a importanţei acestei branşe specifice a economiei aplicate.

Din cele expuse mai sus, reiese că o organizare mai bună a pieţelor financiare extinde posibilităţile tuturor participanţilor la aceste pieţe de a-şi plasa mai eficient mijloacele băneşti sau de a procura hârtii de valoare la un preţ mai convenabil.

Totodată, pieţele financiare ne permit să înţelegem un fapt cert: cu cât e mai înalt venitul aşteptat de la acţiuni, cu atât mai joasă poate fi posibilitatea căpătării unui venit scontat, fapt ce presupune, prin urmare, un grad mai mare de risc pentru investitor.

La etapa actuală, “teoria portofoliului alegerii” a lui Markowitz a intrat nu numai în patrimoniul teoretic, dar şi în activitatea economică empirică a tuturor ţărilor lumii. Legea de aur a acestei teorii constă în următoarea frază a savantului, devenită aforism: “Nu trebuie să punem toate ouăle într-un singur coş”. Cu alte cuvinte, investitorul nu poate să-şi permită luxul de a-şi amplasa întregul capital într-o singură întreprindere, chiar dacă aceasta e durabilă şi rentabilă. Legea dată a devenit regula de conduita a tuturor agenţilor economici din întreaga lume.

Opera economică a lui Harry Markowitz a fost apreciată la justa sa valoare de către Fondul Nobel şi Comitetul Nobel, decernându-i-se Premiul Nobel în domeniul economiei pe anul 1990, pentru cercetări în domeniul managementului resurselor financiare a întreprinderilor.

Actualmente, teoria “portofoliului alegerii” a devenit nu numai o realitate economică, fără de care nu poate funcţiona nici o piaţă financiară din lume, dar şi obiect de studiu în şcolile, colegiile speciale şi universităţile tuturor ţărilor lumii.