Economistul american Simon Kuznets (1901-1985) s-a născut pe 30 aprilie 1901, în oraşul Harkov, Ucraina, în familia lui Abram şi Polina Kuznets. Pe când Simon avea doar 6 ani (1907), tatăl lui, negustor de blănuri, a plecat în Statele Unite ale Americii în căutarea unei vieţi mai bune, ca mai apoi să cheme în S.U.A. întreaga familie.

Dar primul război mondial şi războiul civil din Rusia i-au împiedicat familiei să plece în S.U.A. Abia în anul 1922, Simon, împreună cu fratele său mai mic Solomon, au sosit la New York. În timpul verii, ambii fraţi au studiat limba engleză de sine stătător. Iar în toamna aceluiaşi an, Simon Kuznets a intrat la studii la Universitatea "Columb" din New York.

Succesele lui Kuznets au fost aici, pur şi simplu, uluitoare (nu se ştie însă unde şi când a primit la Harkov o pregătire atât de înaltă, încît a susţinut bacalaureatul numai peste un an de studii la Universitatea newyorkeză).

După bacalaureatul din 1923, în anul 1924, lui Kuznets i s-a conferit titlul de magistru în economie. Profesorul de bază în universitate i-a fost economistul-matematician Wislly Mitcell. Anume acesta i-a cultivat lui Kuznets dragostea faţă de economia matematizată, criticând, totodată, vechea metodă deductivă a economiştilor de altădată.

Exemplul profesorului Mitcell i-a fost de mare folos tânărului Kuznets. În anul 1926, Kuznets a susţinut teza de doctor în economie cu denumirea: "Fluctuaţiile ciclice: comerţul cu ridicata şi comerţul cu amănuntul în Statele Unite, anii 1919-1925". În această teză, Kuznets a manifestat tendinţa de a înţelege comportamentul economic al agenţilor economici pe axa "producător-consumator", prin intermediul calculelor matematice, bazate pe informaţia statistică, precum şi de a depista pe cale empirică legităţile dezvoltării economice.

După ce a început să "stea bine pe picioare" din punct de vedere material, în anul 1929, Kuznets s-a căsătorit cu Edith Handler, colaboratoare la Biroul Naţional de Investigaţii Economice. În familia lor s-au născut un băiat şi o fată. Membrii familiei Kuznets se deosebeau prin modestie firească şi inteligenţă, pe care o iradiau în jurul lor.

Întreaga familie prefera muzica clasică. Kuznets a plecat în lumea celor drepţi la Cambridge, pe 10 iulie 1985. Pentru merite deosebite, Kuznets s-a învrednicit de titlul onorific "Doctor honoris causa" al universităţilor din Harvard, Prinston, New York ş.a.

După susţinerea cu succes a tezei de doctor în economie, în faţa tânărului şi energicului economist s-a deschis o vastă perspectivă ştiinţifică. Kuznets lucra atât de repede şi bine, încît celor din jur li se părea că acest tânăr face totul jucându-se, fără nici un fel de efort.

Rezultatele fenomenale ştiinţifice ale lui Kuznets sunt rodul unei munci disciplinate, pline de abnegaţie, acordată la claviatura unei memorii analitice şi operative de mare frecvenţă. Căsătoria i-a dat un impuls nou în cercetările economice.

În anul 1930, el publică lucrarea sa de mare valoare ştiinţifico- analitică cu tema "Dinamica seculară a producţiei şi a preţurilor" - "Secular Movement ments in Production and Prices". Această lucrare a fost efectuată în cadrai Biroului Naţional de Investigaţii Economice, unde a fost încadrat în anul 1927, la recomandarea profesorului său W. Mitcell. Graţie capacităţilor sale extraordinare, lui Kuznets i s-a încredinţat programul de estimare a venitului naţional.

Activitatea lui Kuznets la acest capitol nu numai că s-a încununat de succes, dar a influenţat considerabil întreaga ştiinţă economică mondială. Deşi Kuznets nu era unicul savant preocupat de estimarea venitului naţional, el totuşi a devenit primul savant economist-econometrist, care a reuşit să studieze relaţiile reciproce dintre fluctuaţiile economice şi creşterea economică de lungă durată.

În anii 1921-1922, au fost date publicităţii rezultatele calculelor venitului naţional al S.U.A. pe anii 1909-1918, efectuate de U. Ching şi O. Cnaut. Dar în anul 1934, au fost publicate calculele venitului naţional al S.U.A., estimat de către Kuznets. După aceasta au urmat publicaţii referitoare la venitul naţional. De exemplu: "Venitul naţional şi formarea capitalului, 1919-1935", apărută în anul 1937; "Fluxul comercial şi formarea capitalului" - 1938; "Venitul naţional şi structura lui pe anii 1919-1938" - 1941 şi, în fine, "Venitul naţional: concluzii succinte" - 1946. Toate aceste publicaţii au fost elaborate de Biroul Naţional de Investigaţii Economice sub egida lui Kuznets.

Kuznets nu a întrerupt relaţiile sale cu Biroul Naţional de Statistică nici în anul 1931, când a devenit profesor de economie şi statistică la Universitatea din Pennsylvania, nici când a fost avansat la postul de locţiitor al Directorului Biroului de Planificare şi Statistică de pe lângă Ministerul Industriei Militare (a.a. 1944-1946). Chiar şi în anii de restrişte ai celui de-al doilea război mondial, el continua investigaţiile sale în domeniul venitului naţional, completând cu noi date calculele sale mai vechi. Această muncă istovitoare s-a soldat cu publicarea, în anul 1946, a lucrării cu titlul "Produsul naţional din anul 1869 până-n anul 1940". Această lucrare conţine material analitico-istoric pe o durată de 70 de ani, savantul ajungând la concluzia că venitul naţional al S.U.A., în acest răstimp, a avut tendinţa de creştere atât în volum global, cât şi pe cap de locuitor.

Inovaţiile lui Kuznets, în ceea ce priveşte estimarea venitului naţional, au intrat în patrimoniul economiei analitice mondiale. El a descoperit două particularităţi ale metodei de calcul a venitului naţional la etapa economiei moderne. Prima particularitate constă în faptul că Kuznets a calculat volumul venitului naţional în concordanţă cu concepţia teoretică, ce vizează interdependenţa dintre volumul produsului naţional global într-o perioadă concretă (timp de un an) şi nivelul de bunăstare a populaţiei, raportat la acest volum. Kuznets a analizat minuţios corelaţia dintre bunăstare şi venit prin prisma veniturilor suplimentare, aflate dincolo de hotarele pieţei, precum şi oscilările volumului producţiei, care încă nu a primit aprecierea valorică a pieţei.

În legătură cu aceasta, el a studiat şi volumul intermediar de mărfuri. Dar cel mai mult impresionează claritatea matematică cu care Kuznets a calculat volumul produsului global şi al produsului net al S.U.A., creând, pe parcursul analizei, noi metode matematice de calcul şi noi metode de analiză a evenimentelor şi fenomenelor economice ca atare.

A doua particularitate a metodei de calcul a venitului naţional a lui Kuznets constă în aceea că el a pus bazele descriptive ale dezvoltării empirice economice, care a fost calificată de domnia sa în felul următor: "de la simpla estimare, prin intermediul aprecierii, spre clasificare, apoi spre lămurire şi de acolo la teorie". Prin aceasta, Kuznets a devenit pionierul estimării venitului naţional pentru multe ţări ale lumii.

Kuznets este econometristul care a contribuit, cu ajutorul metodelor statistico-matematice, la asigurarea cu material empiric a teoriei microeconomice, elaborată de Keynes. Acest lucru a fost posibil graţie propriei sale metode de "calcul dublu" al venitului naţional. "Calculul dublu" avea două ramuri. Prima presupunea calcularea cererii efective după Keynes, care include suma cheltuielilor la producerea mărfurilor şi serviciilor, investiţiile şi cheltuielile statale. Şi a doua presupunea calcularea venitului general de pe poziţiile ofertei, mărimii salariului, profitului şi rentei funciare. Aşadar, metoda de calcul al venitului naţional, elaborată de Kuznets, a completat cu date analitice concrete teoria lui Keynes, ultima având doar de câştigat.

Fiind ajutat de colegi şi aspiranţi-doctoranzi, Kuznets a extins calculele analitice de estimare a venitului naţional nu numai pentru S.U.A., dar şi pentru alte ţări din lume; a creat metoda comparativă de estimare a venitului naţional. Rodul acestei activităţi de valoare l-au constituit 10 articole fundamentale, înmănuncheate cu titlul general "Aspectele cantitative de creştere economică a naţiunilor" (aici se au în vedere statele), publicate între anii 1956 şi 1967 în revista "Dezvoltarea economică şi relaţiile culturale".

Multe date din aceste articole au fost utilizate la scrierea
a două monografii: "Creşterea economică contemporană" (1966) şi "Creşterea economică a naţiunilor" (aici - a popoarelor, adică a statelor), (1971). Aceste monografii conţin unele legităţi ale dezvoltării economice a S.U.A. şi a altor ţări. Şi anume: Kuznets a confirmat teoria lui Kondratiev privind ciclurile lungi economice şi, în interiorul acestora, a descoperit "unde lungi" ale dezvoltării economice - aşa-numitele cicluri ale lui Kuznets, cu o lungime de 20 de ani, în cadrul cărora are loc o schimbare a fluxului creşterii spontane cu fluxul creşterii lente a progresului tehnic, a populaţiei şi a venitului naţional.

Ciclurile economice au fost supuse unei analize surprinzătoare în cartea de vârf a lui Kuznets "Creşterea (economică) şi schimbările structurale", publicată în anul 1979. În această lucrare, elaborată în baza datelor statistice, Kuznets a demonstrat că şi o creştere spontană de 10 procente pe an poate deveni cauza unui proces destructiv lent, care va duce inevitabil la strămutări structurale în economie şi, respectiv, în toate instituţiile sociale, mai întâi în cele legate de economie, precum şi schimbări în condiţiile de muncă, de viaţă şi chiar demografice. Aşa s-a întâmplat în Taivan. În perioada de creştere economică, s-au îmbunătăţit condiţiile de trai; tinerii căsătoriţi se scăldau în belşug şi confort, dar nu preferau să nască şi să educe copii. Datele empirice prezentate de Kuznets i-au şocat pe economiştii din lume, dar concluziile lui s-au adeverit.

Problemele acumulării, investiţiilor şi profitului şi-au găsit oglindire în mai multe lucrări ale lui Kuznets. El a studiat cu atenţie rolul capitalului şi cel al inovaţiilor tehnologice în derularea procesului economic, privit ca un torent continuu. În lucrarea sa "Capitalul în economia americană" (1961), în baza datelor statistice, a calculat şi a ajuns la concluzia că numai stabilitatea procesului de acumulare a capitalului determină volumul investiţiilor în economia unei ţări.

El a dovedit un fapt inedit: volumul relativ al capitalului acţionar, de obicei, creşte pe parcursul creşterii economice, pe când cota-parte a lui (a capitalului acţionar) în profit scade o dată cu dezvoltarea economică. În baza acestor rezultate, Kuznets a concluzionat că rolul capitalului în creşterea producţiei globale nu este atât de mare cum se credea mai înainte.

Kuznets a ajuns la concluzia că nu poate fi de acord cu Marx, care afirma că productivitatea muncii e condiţionată mai mult de forţa de muncă. Calculele lui Kuznets au dovedit un lucru surprinzător: nu capitalul ca atare, ci "capitalul uman" de o calificare mai avansată şi mutaţiile progresive din sistemele tehnologice, săvârşite de intelectul "capitalului uman", determină, în cele din urmă, creşterea productivităţii muncii.

Aceste concluzii ale lui Kuznets au fost precizate şi susţinute de un alt laureat al Premiului Nobel - economistul american de origine rusă, ca şi Kuznets, - V.V. Leontiev.

Logica investigaţiilor ştiinţifice l-a adus pe Kuznets la problema repartiţiei profitului, pentru a verifica concluziile pesimiste, la acest capitol, ale lui Ricardo şi Marx. Kuznets a pornit de la corelaţia dintre creşterea economică şi repartiţia profitului. În lucrarea sa din anul 1953 "Participarea grupurilor cu venit mai mare în acumularea profitului", el a dovedit că creşterea nivelului capitalului acţionar în volumul global al producţiei duce la creşterea cantităţii de muncă în venitul naţional.

Pe baza calculelor şi analizei datelor statistice, el a ajuns la concluzia că cota-parte a grupurilor hiperbogate se diminuează în venitul naţional, pe când, în acelaşi timp, creşte cota-parte a grupurilor ce trăiesc numai din salariu. Formal, totul pare just. Însă adevărul e că cota-parte în venitul naţional a grupurilor mai puţin bogate nu vorbeşte despre ponderea valorică în cifre absolute a cotei-părţi a grupurilor mai bogate.

Aici e punctul nevralgic al concluziilor sociologice, trase în baza calculelor matematice precise: egalarea eronată a cotei-părţi a venitului naţional, însuşit de toate grupurile de populaţie a S.U.A. Şi aceste concluzii ale lui Kuznets au fost criticate de alţi economişti americani, tot econometrişti (de exemplu V. Perlo), învinuindu-l de concluzii greşite, trase în baza unor calcule corecte.

În rest, activitatea ştiinţifică a lui Kuznets inspiră o mare stimă şi uimire, deoarece metodele lui empirice au intrat în uzul zilnic al organelor de statistică şi planificare din mai multe ţări ale lumii. Opera economică a lui S. Kuznets a fost apreciată la justa sa valoare de către Fondul Nobel şi Comitetul Nobel, decernându-i-se Premiul Nobel în domeniul economiei pe anul 1971, pentru interpretarea fundamentală empirică a creşterii economice, care oferă o înţelegere inedită şi profundă a structurii economico-sociale şi a proceselor de dezvoltare.

În cuvântarea rostită în timpul prezentării, academicianul Academiei Regale de Ştiinţe a Suediei Bertil Ohlin a spus următoarele: "Kuznets şi-a orientat în permanenţă eforturile asupra analizei mărimilor economice cantitative care se refereau, mai degrabă, la clarificarea proceselor schimbărilor sociale.

El a operat cu un noian de date statistice, pe care le-a studiat şi analizat atât de minuţios şi profund, încît ele au emanat sclipiri de cuget şi au aruncat o cu totul nouă lumină asupra problemei creşterii economice". Aceste cuvinte ale lui Ohlin constituie o adevărată apreciere a operei ştiinţifice esenţiale, pe care a pus-o la dispoziţia economiştilor din lume "băiatul din Harkov", cum era numit tânărul emigrant Kuznets, în primele sale zile de trai la New York.