Economistul din West Indies William Athur Lewis (1915-1990) s-a născut pe insula Saint Lucia, din West Indies a Marii Britanii. Tatăl George Lewis şi mama Ida Lewis erau profesori la o şcoală normală. William a rămas orfan de tată la numai 7 ani şi, împreună cu el, încă 4 fraţi. Toţi cei 5 băieţi au rămas doar pe seama mamei lor Ida Louisa. Ulterior, William Lewis avea să spună despre mama sa următoarele: "Era de o disciplină formidabilă şi de o sârguinţă deosebită, în această privinţă întrecându-i pe toţi cei pe care i-am cunoscut. Ea ne-a transmis nouă, copiilor săi, toate aceste calităţi.

În anul 1929, Lewis a absolvit Colegiul Sfânta Maria din Saint Louice. Dar, întrucât avea doar 14 ani, el nu putea să intre la învăţătură la Universitate. De aceea, până-n anul 1933, el a fost angajat în calitate de impiegat la o organizaţie guvernamentală. Atingând vârsta de 18 ani (1933), el a obţinut bursă guvernamentală pentru a-şi face studiile la Şcoala Economică Superioară din Londra. La început, era captivat de un "vis în culori": dorea să fie inginer. Dar, după cum a mărturisit el însuşi mai târziu, "aceasta era o dorinţă nesăbuită, deoarece nici Guvernul, nici firmele nu ar fi angajat în serviciu un inginer de culoare". Iată de ce el a ales o cale mai practică şi mai puţin prestigioasă: să studieze contabilitatea, dreptul comercial şi bazele managementului.

In anul 1937, el a obţinut gradul de bacalaureat în domeniul comerţului, fiind menţionat cu diplomă. Graţie succeselor sale, el a obţinut bursă guvernamentală pentru a-şi face doctorantura în domeniul economiei industriei. În anul 1938, Lewis a fost numit asistent al profesorului de economie la Universitatea din Londra. Lewis a obţinut titlul de doctor în economie în anul 1940 şi, până-n 1948, a ţinut prelegeri economice la Şcoala Economică Superioară din Londra. După anul 1948, el a fost invitat în calitate de profesor de economie la Universitatea din Manchester.

Interesele sale de profesor în domeniul economiei a cuprins trei compartimente imense ale ştiinţei economice: 1) istoria economiei mondiale şi dezvoltarea economică; 2) economia industriei; 3) problemele economice ale ţărilor slab dezvoltate.

Activitatea lui Lewis în domeniul economiei mondiale a început în incinta Şcolii Economice Superioare din Londra, sub conducerea decanului de pe atunci al Facultăţii de Economie Fridrich fon Hayek. Lecţiile lui Lewis în domeniul economiei mondiale au fost sistematizate, redactate şi grupate în lucrarea cu titlul "Trecerea în revistă a teoriei economice a anilor 1919-1939", editată în anul 1949. Peste un an, a apărut o nouă lucrare a lui Lewis - "Cheltuielile secunde: schiţe privind analiza economică". Prin aceste lucrări, Lewis şi-a consacrat o parte din activitatea sa studierii economiei ţărilor slab dezvoltate.

În anul 1938, Lewis s-a căsătorit cu Gladys Izabella Gacobs de pe insula Grenada, care activa în calitate de profesoară la o şcoală din Londra. În familia lui Lewis s-au născut doi copii. Lui Lewis îi place muzica clasică şi plimbările în aer liber. Este cetăţean al Marii Britanii.

În plus la Premiul Nobel (1979), posedă mai multe menţiuni, decoraţii şi titluri onorifice. El este "Doctor honoris causa" al mai multor universităţi din S.U.A., Marea Britanie şi Canada. Este membru de onoare al Şcolii Economice Superioare din Londra, membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe a Marii Britanii etc.

S-a menţionat deja că Lewis s-a preocupat de economia mondială, economia industriei şi de economia ţărilor slab dezvoltate. După cel de-al doilea război mondial, Lewis a acordat o atenţie sporită studierii economiei ţărilor slab dezvoltate, numite de economişti "Sudul" lumii, spre deosebire de ţările capitaliste dezvoltate - "Nordul".

Pe acea vreme, mulţi economişti - adepţi ai economiei planificate -, propuneau ca ţările slab dezvoltate să investească profitul obţinut din export la dezvoltarea industrială. Aceste opinii au fost demonstrate în mod practic, în procesul restabilirii economice a ţărilor vest-europene, prin intermediul "Planului Marshall", ţări care au folosit ajutorul financiar american la reconstrucţia şi renovarea propriilor ramuri industriale şi care, în timp scurt, au asigurat o "explozie" a productivităţii muncii şi, deci, o creştere a bunăstării tuturora.

În procesul de analiză economică, Lewis a ajuns la concluzia că dezvoltarea industrială a ţărilor slab dezvoltate nu poate fi comparată cu restabilirea economiei ţărilor vest-europene cu ajutorul "Planului Marshall", deoarece ţările slab dezvoltate posedă un număr mare de populaţie rurală neinstruită.

Această forţă de muncă trebuie folosită pe două căi: o parte în agricultură, iar o altă parte în industria, care trebuie să fie creată din nou. Dar, întrucât şi agricultura impune aplicarea tehnologiilor noi, apoi, mai întâi de toate ţările slab dezvoltate trebuie să investească nu numai în agricultură şi în industrie, dar şi în factorul uman, adică în instruirea populaţiei de la mic până la mare.

Aceste idei ale lui Lewis au fost publicate într-un raport comun (coautor - Theodore Schulz) de către Organizaţia Naţiunilor Unite (cu titlul "Dezvoltarea economică în ţările cu venit scăzut" (1951). Lewis nu s-a oprit aici. El a extins analiza economică în domeniul vizat şi, în anul 1955, a publicat o lucrare nouă cu titlul "Teoria creşterii economice", în care a dezvăluit modelul său primordial. El a demonstrat, în mod original, că economia mondială constă din "oţel" (produs finit al ţărilor dezvoltate - "Nordul"), "cafea" (exportul monoculturii ţărilor slab dezvoltate) şi "produse alimentare" - produse atât la "Sud", cât şi la "Nord". La "Sud" - pe cale extensivă, iar la "Nord" - pe cale intensivă.

Pornind de la cele relatate, Lewis a luat drept "marfă-cheie" produsele alimentare, care se produc mai efectiv la "Nord" şi cu o productivitate mai mică la "Sud", fapt ce determină condiţiile nefavorabile ale comerţului exterior pentru ţările "Sudului". De aceea, Lewis a propus o cale mai optimă de dezvoltare a "Sudului", în scopul de a ameliora balanţa comercială a ţărilor slab dezvoltate. Esenţa propunerilor lui Lewis constă în creşterea productivităţii muncii în agricultură şi investirea economiilor în sectorul industriei, în scopul ridicării eficacităţii economiei şi sporirii bunăstării populaţiei acestor ţări (ale "Sudului").

Lewis a plasat progresul economic în centrul teoriei economiei ţărilor slab dezvoltate, elaborată de d-lui, şi credea sincer că numai el, de unul singur, este capabil, într-un termen scurt, să asigure creşterea economiilor în ţările "Sudului" de la o rată de 4-5% a venitului naţional până la 15% din volumul total al acestuia.

Dar avansarea economiilor putea fi asigurată cu precădere din contul dezvoltării intense a industriei, care putea să asigure un profit mai mare. El propunea să fie investite sume mari şi în domeniul învăţământului. În condiţii favorabile, aidoma celor din anii '50-'60, comerţul regional şi mondial se va extinde şi, ca rezultat, atât "Sudul", cât şi "Nordul" se pot dezvolta pe direcţii paralele echitabile, dar nu unul pe contul altuia.

Lewis privea creşterea economică nu numai din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere social. Dar, totodată, el avea rezerve faţă de planificarea centralizată atât în ţările capitaliste, cât şi în ţările socialiste. El pleda pentru o economie de piaţă cu concurenţă perfectă, care ar putea asigura bunăstarea tuturor. În ceea ce priveşte dezvoltarea economiei mondiale ca o integritate, el o vedea numai pe calea evoluţionistă şi cea a comerţului internaţional echitabil.

Concepţiile teoretice ale lui Lewis erau susţinute de o activitate pur practică. Între anii 1957 şi 1963, el a activat în calitate de consilier economic al O.N.U., pe lângă prim-ministrul Ghanei, apoi locţiitor al directorului Fondului Special al O.N.U. şi vicepreşedinte al Universităţii din West Indies. Pentru această activitate fructuoasă, el s-a învrednicit de titlul Lord al Marii Britanii (în anul 1963). În acelaşi an, el a fost invitat în calitate de profesor de economie la Şcoala Relaţiilor Statale şi Internaţionale de pe lîngă Universitatea din Prinston (S.U.A.). Iar în anul 1970, a fost numit şef al Catedrei de Economie a Universităţii Prinston. Tot în acelaşi an, a fundat Banca Caraibă pe insula Barbados.

Teoria economică, elaborată de Lewis, a intrat în patrimoniul ştiinţei economice mondiale ca teorie a ţărilor slab dezvoltate. Opera lui Lewis a fost apreciată la justa sa valoare de către Fondul Nobel, care i-a decernat, în anul 1979, Premiul Nobel în economie, pentru cercetări novatoare în domeniul dezvoltării economice... aplicate la soluţionarea problemelor ţărilor în curs de dezvoltare.

În conferinţa sa, ţinută în cadrul prezentării şi ceremoniei înmânării Premiului Nobel, el a menţionat că teoria şi practica comerţului internaţional trebuie perfecţionate întru obţinerea unor rezultate reciproce avantajoase de către toate ţările participante la acest comerţ, indiferent din ce grup fac parte - de "Sud" sau de "Nord". El a insistat asupra opiniei juste precum că ţările în curs de dezvoltare nu trebuie să rămână dependente pentru totdeauna de cele dezvoltate.

Ţările "Nordului" trebuie să-şi "calce pe inimă" şi să se împace cu gândul că ele sunt obligate "să devină dependente de ţările în curs de dezvoltare". Dar, pentru a se întâmpla aceasta, ambele grupe de ţări - şi dezvoltate, şi în curs de dezvoltare - trebuie să încurajeze comerţul regional în plus la cel internaţional. Activitatea economică a confirmat justeţea acestor gânduri ale lui Lewis.