Economistul american Ronald H. Coase s-a născut în anul 1910, dar, cu regret, nu dispunem de alte date biografice ale renumitului economist-matematician, de aceea vom trece la analiza fondului de idei ale operei economice a lui Coase.

Coase a devenit notoriu prin articolele sale originale, scrise într-o manieră netradiţională: “Natura firmei” şi “Problemele cheltuielilor sociale”. În articolul “Natura firmei”, Coase atrage atenţia cititorilor la faptul că, în condiţiile gospodăriei, bazate pe relaţiile economiei de piaţă, apare un tip nou de cheltuieli, pe care le-a numit “tranzacţionale” (de la cuvântul “a acţiona” - “tranzacţie”). Acestea sunt următoarele: cheltuielile efectuate pentru acumularea informaţiei referitoare la preţuri, preferinţele consumatorilor, dezideratele concurenţilor, precum şi cele preconizate pentru derularea tratativelor comerciale, asigurarea acestora cu asistenţă juridică şi încheierea contractelor tranzacţionale.

Coase a observat un fapt cert: absolut toate relaţiile economice de parteneriat dintre agenţii economici sunt consfinţite pe bază de contract. De aici rezultă că încheierea, corectitudinea, ba chiar şi anularea contractelor presupun cheltuieli băneşti şi de timp, care puteau fi folosite în alt domeniu de activitate al firmei.

Conform afirmaţiilor lui Coase, ideile tratate de el ţin de suprafaţa evenimentelor şi fenomenelor economice şi sociale. Orice formă instituţională socială - de exemplu, piaţa, firma sau statul - cere anumite sume de cheltuieli atât pentru constituirea, cât şi pentru funcţionarea lor. De aici rezultă următorul fapt evident: cele mai eficace, din punct de vedere economic, sunt acele instituţii publice şi acele instrumente manageriale care, pentru funcţionarea normală a lor, cer mai puţine surse băneşti din buget.

Aici se impune o artă ingenioasă a politicii economice a statului, capabilă să elaboreze cele mai eficace metode de dirijare şi reglare economică şi să selecteze personalul în instituţiile statale cu capacităţi deosebite, necesare procesului de pronosticare, gestionare şi reglare economică, conform principiului economico-ecologic: venituri maxime la cheltuieli optime, menite să conserveze echilibrul economic general şi balanţa ecologică naturală.

Timp de mai mulţi ani, Coase a studiat monopolurile statale, de exemplu telecomunicaţiile, radioul şi televiziunea etc.

Coase, în bază de calcule, a demonstrat că audiovizualul - radioul şi televiziunea - va costa mai puţin, dacă nu va fi proprietate statală, deoarece statul va cheltui cu mult mai puţini bani din buget pentru întreţinerea unui departament special, cu funcţionari bine pregătiţi şi salarii mari. În baza calculelor sale, Coase a propus deetatizarea audiovizualului. Departamentul de stat al S.U.A. a procedat conform recomandărilor lui Coase. Acum, toate companiile de radio şi televiziune aparţin proprietarilor privaţi, asociaţi în companii acţionare. Aici capitalul nu este individual, ci colectiv-acţionar, care s-a dovedit a ti un bun administrator şi manager.

Coase este autorul teoremei “efecte exogene”, intrată în uzul practic ca “teorema lui Coase”. În calculele sale, a pornit de la “teorema lui Pigou” cu privire la “eşecurile pieţei” (Pigou - reprezentant al teoriei economice neoclasice). După cum se ştie, “teorema lui Pigou” a stat la baza “economiei bunăstării”, lansată de şcoala neoclasică şi esenţa ei constă în faptul că, dacă piaţa s-a pomenit în impas, atunci statul trebuie să anihileze “eşecurile pieţei” prin metodele sale statale de dirijare şi reglare economică, inclusiv planificarea indicativă şi cea incitativ-stimulatoare.

Coase a ocupat o poziţie diametral opusă poziţiei lui Pigou, care, în clipele grele, apela la tutela statului în numele menţinerii echilibrului economic general.

Fondul de idei ale teoriei sale constă în desfacerea dreptului de proprietate privată asupra resurselor respective. Astfel, şi relaţiile economice cu privire la distribuirea efectelor respective în urma utilizării acestor resurse vor fi repartizate între proprietari, fără implicarea statului în acest proces. Relaţiile economice se rotesc în jurul unei singure axe - cea a dreptului de proprietate.

Profită de dreptul de proprietate acel om bogat, care e disponibil să arunce banii la cumpărarea dreptului de proprietate asupra resurselor deziderate. Dreptul de proprietate va fi procurat de la acela, care nu are surse băneşti suficiente pentru a utiliza, la nivelul respectiv, dreptul asupra resurselor, deţinute de el şi, deci, dacă acestea nu ar trece în posesia celui puternic din punct de vedere economic, ar fi alterate şi pierdute pentru societate.

Cel puternic însă, devenind proprietar asupra resurselor procurate, le va introduce în circuitul economic al procesului de reproducere, va produce produse finite bune de consum. Şi, astfel, vor câştiga şi întreprinzătorul, şi consumatorul, adică societatea întreagă.

Coase dă un exemplu convingător din punct de vedere teoretic, dar prea puţin realizabil în activitatea economică. El spune că, dacă citadinii urbei au dreptul la aer curat, iar întreprinzătorul are dreptul de a polua atmosfera, apoi, conform “lanţului” schimbului de piaţă, după schema “bani-marfă-bani”, proprietarul-întreprinzător poate duce tratative cu citadinii, apropo de obiectul în cauză - “aer curat-aer poluat” şi poate ajunge la un acord comun, în urma căruia proprietarul-întreprinzător va plăti compensaţii citadinilor urbei pentru “aer poluat”.

Sau să investească considerabil în scopul de a implementa, la fabricile sau uzinele sale, tehnologii de ultimă oră de tip “know-how”, capabile să purifice gazele şi aerul folosit în procesul de producţie până la condiţiile normale. Aşadar, conchide Coase, din asemenea relaţii economice şi sociale “se creează o piaţă nouă“.

Un adept de-al lui Coase, John Stigler, a refonnulat mai bine, mai clar “teorema lui Coase”, afirmând următoarele: “Atît cheltuielile private, cât şi cheltuielile publice vor fi egale numai în cazul unei concurenţe perfecte”.

Această precizare e foarte bine venită, deoarece teorema lui Coase a rămas suspendată în aer. Or, activitatea economică are multiple poteci, pe care le poate alege în locul străzii pavate cu calculele matematice sofisticate ale lui Coase.

Stigler, poate, la prima vedere, nici nu şi-a dat seama ce a spus. Pentru că precizarea lui nu e un suport, ci o subminare a teoremei lui Coase, fiindcă concurenţă perfectă există doar în calculul teoretic, pe când în activitatea economică orice concurenţă a fost şi este, deocamdată, imperfectă.

Eforturile ştiinţifice ale lui Coase au fost apreciate la justa lor valoare de către Fondul Nobel şi Comitetul Nobel, decernându-i-se Premiul Nobel în domeniul economiei pe anul 1991, pentru teoriile sale privind importanţa economică a drepturilor de proprietate şi costurile de realizare a tranzacţiilor de afaceri.

Aşadar, teorema lui Coase a prins rădăcini în businessul mare, începând cu cumpărarea sportivilor de performanţă în echipele de fotbal şi hochei şi terminând cu legea antimonopol şi protecţie a mediului. Economiştilor-matematicieni le plac ideile lui Coase, ele fiind citate din abundenţă, graţie matematicii din ele. Ideile lui Coase au dat un nou impuls neoinstituţionalismului, economiei tranzacţionale şi economici dreptului.