Economistul american James Tobin s-a născut pe 5 martie 1918 în or. Schampain, statul Illinois, în familia lui Lewis Michael şi Margaret Tobin. Tatăl său era un bibliofil incorigibil. Şi, cu toate că exercita o funcţie nu prea însemnată - răspundea de publicitatea sportivă la Universitatea din Illinois, el poseda totuşi vaste interese intelectuale.

În familie au crescut doi copii, deci James a mai avut un frate. După ce şi-a crescut copiii, mama s-a angajat în sfera serviciilor sociale, în care a activat apoi 25 de ani. Mai târziu, James Tobin îşi va aminti de tatăl său ca despre un tată bun, care i-a altoit dragostea pentru carte şi, concomitent, "mai era şi un profesor înţelept şi bun la suflet".

După absolvirea Şcolii Normale, el s-a înscris la şcoala medie de pe lângă Universitatea din or. Ourban. Aici îmbina învăţătura cu sportul, fiind amator de baschet. Participa la şedinţele unui cerc dramatic şi redacta o revistă şcolară.

La sfatul tatălui său, în anul 1935, J. Tobin a participat la un concurs anunţat de Universitatea Harward. L-a câştigat şi a primit o bursă pentru a-şi face studiile la această Universitate prestigioasă. Aici, el şi-a ales drept specialitate economia.

În anul 1939, el a obţinut gradul de bacalaureat în baza unor lucrări de economie, publicate anterior. Până-n anul 1941, el şi-a continuat studiile, fiind doctorand al Universităţii Harward, sub conducerea economiştilor notorii Joseph Schumpeter, Olvin Hansen, Simur Harris, Vasilii Leontrev ş.a. Tot aici el s-a familiarizat cu profesorii de unda a doua - tinerii Paul Samuelson, John Kenneth Galbraith, Abram Bergson, fapt ce a contribuit la formarea lui Tobin ca economist bine instruit şi cu un orizont intelectual vast. Absolvind doctorantura în anul 1941, el a fost invitat de către Galbraith să activeze la Direcţia Statală de Reglare a Preţurilor, iar mai pe urmă - la Consiliul Aprovizionării Civile şi Producţiei Militare din Washington.

O dată cu dezlănţuirea celui de-al doilea război mondial, Tobin a fost înrolat în flota militară maritimă, facându-şi serviciul în calitate de ofiţer-artilerist pe corveta "Chirni". În anul 1946, s-a întors la Universitatea Harward, în calitate de profesor de economie, iar în 1947 şi-a susţinut teza de doctor habilitat în economie la tema "Investigaţii teoretice şi statistice asupra funcţiei de consum".
În aceşti ani, tânărul economist Tobin a aderat pe de plin la ideile revoluţionare ale lui John M. Keynes.

În anul 1950, a devenit profesor de economie la Universitatea Yalle, iar în 1955 a devenit director al Comisiei lui Kawls pentru Investigaţiile Economice cu sediul la Chi­cago, apoi la Universitatea Yalle. Tobin a fost ales preşedinte al Asociaţiei Economice a S.U.A. (1970). Tot atunci, el s-a încadrat în calitate de consilier economic în campania electorală a senatorului George Macgovern, la postul de Preşedinte al S.U.A. Prăbuşirea lui Macgovern la alegeri l-a adus pe Tobin din nou în aulele universitare şi ştiinţifice.

E de menţionat faptul că Tobin s-a căsătorit, în anul 1946, cu profesoara şcolară Elizabeth Fay Ringo. În familia lui s-au născut trei feciori şi o fiică. În timpul liber, practica cliclismul, tenisul, şahul, pescuitul etc.

Mai mulţi ani la rând, el a fost consilier guvernamental în domeniul economiei pe lîngă Ministerul de Finanţe al S.U.A., apoi consilier la Comitetul pentru Buget al Congresului şi la Fondul Ford. Din anul 1967 până-n 1970, a fost vicepreşedinte al Comitetului de Planificare al oraşului New Heaven (statul Connecticut), iar în anii 1969-1970 - membru al Comisiei Economice a or. New York pentru reglarea inflaţiei şi bunăstării economice.

Tobin este membru-titular al Academiei de Ştiinţe a S.U.A., al Societăţii Filosofice a S.U.A., al Asociaţiei Americane de Statistică, al Academiei Americane de Ştiinţe şi Arte. EI s-a învrednicit de titlul "Doctor honoris causa" al Universităţilor din Lisabona Nouă, Siracuza, Illinois ş.a.

Vorbind la general, concepţiile economice ale lui Tobin s-au canalizat în albia teoriei macroeconomice a lui J.M. Keynes. El avea să menţioneze: "Noua economie politică, elaborată de Keynes, a respins concepţia împietrită şi ortodoxală a concurenţei libere şi perfecte "laissez-faire" şi a pledat pentru dirijismul statal în economia aplicată prin metodele politicii fiscale şi al politicii monetare în numele obţinerii creşterii economice şi a angajării depline a forţei de muncă.

Tobin a contribuit la dezvoltarea teoriei keynesiste, la ameliorarea ei sub câteva aspecte strategice, cum ar fi fost, de exemplu, introducerea în ea a modelului echilibrului economic general la piaţa monetară şi piaţa capitalului. Tobin a mai utilizat metoda keynesistă şi la soluţionarea problemei majore de stabilizare economică.

După anul 1947, Tobin a fost încadrat în analiza economică, promovată de economiştii de la Universitatea Harward. Aici, el a scris un compartiment vast la cartea comună, editată de Universitatea Harward în anul 1956, cu titlul "Credo-ul economic american". A mai scris şi alte lucrări şi articole în domeniul macroeconomiei, analizei statistice, a cererii şi teoriei de raţionare.

Tobin îmbină prelegerile economice cu investiţiile economice. Pe lîngă problemele amintite mai sus, el a efectuat analiza pieţelor financiare, a cercetat problemele pieţei monetare şi fluctuaţiile acesteia în corelaţie cu procesul de producţie, investiţiile şi consumul.

Tot la Harward, Tobin a elaborat o concepţie originală, care a intrat în ştiinţa economică cu denumirea "teoria alegerii portofoliului investiţional", în care a argumentat că întreprinzătorii nu investesc în toate cazurile numai pentru profit, ci şi în alte scopuri. El a demonstrat că unii întreprinzători fac investiţii cu un grad avansat de risc, iar alţii preferă să investească cu un risc mic, în numele obţinerii unui echilibru şi a unei stabilităţi a "portofoliului investiţional".

Bazându-se pe modelul echilibrului activelor în combinaţie cu analiza dinamicii rezervelor hârtiilor de valoare, el a elaborat o concepţie nouă, aşa-numitul "factor q" - coeficient care exprimă raportul costului (preţului) de piaţă al activelor fizice (reale) faţă de cheltuielile necesare pentru restituirea sau substituirea lor.

Cu ajutorul "factorului q", el a demonstrat că situaţia la piaţa de fonduri a investiţiilor private poate fi utilizată la analiza de scurtă durată a lui Keynes în domeniul macroeconomiei, ca bază pentru elaborarea politicii economice. Tobin a scris mai multe lucrări cu privire la utilizarea teoriei macroeconomice la elaborarea politicii economice pe termen scurt, bună de utilizat la reglarea activităţii economice.

Tobin a combătut cu vehemenţă modelul simplist-monetarist al lui Milton Friedman, cu ajutorul teoriei "portofoliului investiţional", care şi-a arătat vivacitatea la analiza şi influenţa politicii fiscale asupra economiei ca atare. În anul 1961, Tobin s-a încadrat într-o discuţie economică contra monetarismului în paginile revistei "Challenge". În articolele sale, el critica propunerea lui Friedman de a promova o politică dură monetaristă, prin intermediul reducerii cantităţii de monede în circulaţie. Tobin a explicat că restricţiile monetariste ale lui M. Friedman pot împiedica administraţia lui John Kennedy să lichideze şomajul şi să asigure creşterea nivelului de producţie.

Tobin era ferm convins de faptul că şomajul provoacă pierderi mari economiei şi de aceea el a respins procedeul lui Friedman de a micşora nivelul inflaţiei prin reducerea cantităţii de monedă în circulaţie, deoarece aceasta duce la şomaj şi la recesiune (scădere a nivelului de producţie). Din contra, Tobin s-a pronunţat pentru o politică economică activă, orientată spre extinderea activităţii economice în scopul de a asigura reducerea şomajului şi a spori nivelul de producţie.

El a demonstrat, prin calcule exacte, că cheltuielile efectuate pentru asigurarea ocupării forţei de muncă dau un venit mai mare decât pierderile provocate de inflaţie. Interesele ştiinţifice ale lui Tobin gravitau în jurul teoriei macroeconomice, create de Keynes. Poate de aceea, începând cu anul 1971 şi terminând cu 1982, el a publicat vasta sa lucrare "Schiţe de economie politică" în trei cărţi: "Macroeconomia", "Consumul şi econometria" şi "Teoria şi politica".

Fiind un adept fidel al teoriei lui Keynes, Tobin a criticat activitatea economică a administraţiei lui R. Reagan, care a pus accentul pe o politică economică dură, pur monetaristă. Viaţa a dovedit cu prisosinţă adevărul economico-empiric, promovat de Tobin.

Contribuţia lui Tobin la dezvoltarea teoriei economice a fost apreciată la justa ei valoare de către Fondul Nobel care, în anul 1981, i-a decernat Premiul Nobel în domeniul economiei, pentru analiza pieţelor financiare şi dependenţa acestora de deciziile în domeniul consumului, producţiei şi preţurilor.

În alocuţiunea sa, rostită cu ocazia înmânării lui Tobin a Premiului Nobel, membrul-titular al Academiei Regale de Ştiinţe a Suediei Assar Lindbec a menţionat că lucrările lui Tobin sunt foarte importante, "...deoarece politica economică, monetară şi fiscală exercită o acţiune benefică asupra economiei, în mare măsură, prin intermediul mecanismelor pieţelor monetare şi a hârtiilor de valoare". Multe principii, elaborate de Tobin, au intrat ca parte integrală în manualele de macroeconomie şi sunt studiate în toate universităţile lumii.