Ptolemeu (Klaudios Ptolemaios, lat. Claudius Ptolomaeus, născut, după unele surse, ca.87d.Hr. probabil în Ptolemais Hermii ), a fost un astronom, matematician şi geograf grec din epoca helenistică tardivă în timpul stăpânirii romane a Egiptului, ale cărui teorii au dominat ştiinţa până în secolul al XVI-lea.

Din vechile izvoare istorice, rezultă că Ptolemeu a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Alexandria, unde şi-a desfăşurat activitatea ştiinţifică. A murit în jurul anului 165 d.Hr., probabil în Canopus, un cartier din Alexandria.

Dincolo de faptul că era considerat un membru al societăţii elene Alexandria, sunt cunoscute câteva detalii din viaţa lui Ptolemeu. El a scris în greaca veche şi este cunoscut pentru că ar fi utilizat datele astronomice babiloniene. Deşi el a fost un cetatean roman, majoritatea oamenilor de ştiinţă au ajuns la concluzia că Ptolemeu a fost etnie greacă, în timp ce unele surse sugerează că el a fost un egiptean elenizat.

Ptolemeu a scris în limba greacă "Mathematike Syntaxis" ("Tratat de Matematică"), mai târziu opera sa fundamentală "Megiste Syntaxis" ("Marele Tratat"), care a fost la început transmis posterităţii prin intermediul unei traduceri în limba arabă, cu titlul "al-Majisti", devenit în limba latină "Almagesti".

Acest tratat a constituit lucrarea de bază a astronomiei în timpul evului mediu şi cuprindea, pe lângă un catalog al stelelor cunoscute, o expunere amănunţită a reprezentării geocentrice a universului, prezentă deja într-o formă mai simplă în lucrările lui Hipparchos din Niceea, ceea numim astăzi Sistemul ptolemeic.

Ptolemeu respinge astfel idea unui univers heliocentric, expusă în lucrările lui Aristarchos din Samos şi Seleukos din Seleukia, care abia 1300 de ani mai târziu avea să fie recunoscută prin contribuţiile lui Nicolai Copernic, Johannes Kepler şi Galileo Galilei.

După Ptolemeu, pământul stă fix în centrul universului. Toate celelalte corpuri cereşti (luna, soarele, planetele, stelele) se mişcă pe traiectorii perfect circulare în jurul acestui corp central. Pentru a pune de acord acest sistem cu observaţiile astronomice, a fost necesară reprezentarea altor cercuri suplimentare fiecărei orbite în parte, denumite epicicluri, ajungându-se la ca. 80 asemenea orbite, reprezentare care intra în conflict cu datele matematice.

Copernic a recunoscut această contradicţie, fapt care l-a dus la o reprezentare heliocentrică, în care planetele se învârtesc în jurul soarelui, dar tot pe orbite circulare. A fost meritul lui Johannes Kepler, care, confruntând datele de observaţie cu calculul matematic, a descoperit forma eliptică a orbitelor planetelor în jurul soarelui.

În domeniul matematicei, Ptolemeu a contribuit la dezvoltarea trigonometriei, ceea ce i-a permis construirea unor Astrolabii (instrumente astronomo-geodezice) şi a ceasurilor solare.

De o importanţă istorică deosebită este lucrarea sa "Geographia", în care Ptolemeu foloseşte o reţea asemănătoare paralelelor şi meridianelor, care a servit multe secole în orientarea pe hărţi. Tot lui Ptolemeu i se datorează unele denumiri geografice, de exemplu Alouion pentru Marea Britanie.

Lui Ptolemeu i se mai datorează lucrarea "Harmonik" de teorie a muzicii, bazată sistemul pitagoreic al numerelor. În optică ("Optik") descrie unele propietăţi ale luminii, în special reflexia, refracţia şi explicaţia culorilor. Lucrarea de filozofie, "Peri kriteriou kai gemonikou" (lat.: De iudicandi facultate et animi principatu, "Despre adevăr şi motivele oamenilor") este un amestec al concepţiilor neoplatoniciene cu morala stoică.

Cercetări recente au arătat că multe din datele furnizate de Ptolemeu erau fie fictive, fie falsificate în aşa fel, ca să corespundă concluziilor sale, fapt remarcat deja de Jean Delambre în 1817 şi confirmat întru totul în 1985 de astronomul englez R.R. Newton. La aceeaşi concluzie ajunge şi B.L. van der Waerden în cartea sa "Die Astronomie der Griechen" ("Astronomia la Greci"), apărută în 1988.