Economistul englez F. fon Hayek (1899-1992) s-a născut pe 8 mai 1899, la Viena (Austria), în familia profesorului de biologie August fon Hayek şi Felicitas fon Hayek (Iurasek). Bunicul, pe linia mamei, a fost profesor de drept la Universitatea din Viena, apoi, un anumit timp, a exercitat funcţia de preşedinte al Biroului Central de Statistică al Austriei. După absolvirea şcolii normale, în anul 1917, Hayek a fost înrolat în armata austriacă în calitate de ofiţer de artilerie pe frontul italian. În anul 1918, după terminarea primului război mondial, Hayek s-a întors Ia vatră şi a intrat la învăţătură la Universitatea din Viena, unde a studiat dreptul, psihologia, filosofia şi economia.

Aici Hayek a renunţat la ideile socialismului, pe care le nutrea înainte de război, şi s-a încadrat pe deplin în activitatea Asociaţiei Democratice Studenţeşti a Universităţii vieneze. După absolvirea Universităţii, în anul 1921, a fost angajat în serviciu la Biroul de reglare a problemelor ce ţin de contribuţia prevăzută de pacea de Ia Versailles, condus de renumitul economist austriac Ludovic fon Mizes.

Concomitent, el şi-a reînnoit studiile economice la Universitatea vieneză şi, în anul 1923, a susţinut teza de doctor în economie. După aceasta, a plecat în S.U.A., la Universitatea din New York, la perfecţionare în domeniul economiei. Acolo, el a ascultat un ciclu de prelegeri economice, pe care le ţineau profesorii de performanţă Wisly Mitcell şi John Klark. Tot acolo, a colectat material statistic pentru revista "Businessul analitic".

Întorcându-se în Austria în anul 1924, el a fost angajat ca funcţionar de stat şi, totodată, s-a inclus în activitatea seminarului economic, condus de renumitul economist austriac Mizes. Dar tânărul economist Hayek, fiind sub influenţa investigaţiilor analitice în domeniul ciclului economic, pe care l-a însuşit la New York, a reuşit să creeze, în anul 1927, la Viena, un Institut de Analiză Economică, după modelul şi tematica americană. Activând în acest institut, el a publicat, în anii '20, mai multe articole referitoare la ciclul comercial, monetarism şi la politica economică. În anul 1929, a început să ţină prelegeri de economie la Universitatea din Viena, iar în anul 1930 a fost invitat să ţină un ciclu de prelegeri la Şcoala Economică Superioară din Londra.

Mai târziu, în anul 1931, cursurile lui Hayek din perioada londoneză au fost înmănuncheate şi editate cu titlul "Preţurile şi producţia". Această ediţie s-a bucurat de o înaltă apreciere în Anglia şi, graţie ei, Hayek a fost numit profesor titular de economie şi statistică la Şcoala Economică Superioară londoneză.
În anul 1926, Hayek s-a căsătorit cu Elen fon Firtci. În familia lor s-au născut un băiat şi o fată. Dar în anul 1950, a divorţat şi s-a căsătorit a doua oară cu Helen Vitterlici. În anul 1938, Hayek devine cetăţean al Angliei.

Hayek s-a consacrat pe deplin teoriei economice. Rodul acestei activităţi l-au constituit monografiile de mare valoare: "Teoria pură a capitalului" (1941), "Calea spre sclavie" (1944), "Libertatea economică şi guvernul reprezentativ" (1973), "Denaţionalizarea monedei" (1976) ş.a.

În anul 1950, Hayek a fost invitat la Chicago (S.U.A.) să ţină prelegeri de economie. Acolo a activat până-n anul 1962, împreună cu doi economişti de vază - Milton Friedman şi Georg Stigler. Perioada de la Chicago e considerată ca cea mai fructuoasă în activitatea lui Hayek ca economist - teoretician.

Însă în anul 1963, Hayek se reîntoarce în Europa, ca să ocupe postul de şef de catedră la Universitatea din Fraiburg (Germania Apuseană). Ieşind la pensie, în anul 1968, Hayek a plecat la Salzburg (Austria) să predea economia la Universitatea locală.

Dar, fiind descurajat de lipsa de atenţie a localnicilor faţă de teoria economică, el se reîntoarce, în anul 1977, la Fraiburg, pe care nu l-a mai abandonat niciodată.

Pentru activitatea economică fructuoasă, Hayek, în plus la Premiul Nobel (1974), s-a mai învrednicit şi de alte premii şi decoraţii, printre care şi medalia Guvernului Austriei "Pentru succese esenţiale în ştiinţă şi artă (1976). Hayek a fost ales membru-titular al Academiilor Marii Britanii, Austriei şi Argentinei. S-a bucurat, de asemenea, de mai multe grade ştiinţifice titulare şi onorifice "honoris causa", ale mai multor universităţi ale lumii.

Diapazonul ideilor economice, elaborate de Hayek, este foarte larg. Capacităţile economice ale lui erau susţinute şi de calităţile de polemist, pe care le poseda şi le practica cu mare lejeritate. De exemplu, în anii '30, el a fost iniţiatorul unei discuţii economice îndelungate cu John Keynes, cu privire Ia presa de specialitate. După apariţia, în anul 1930, a lucrării lui Keynes "Tratatul despre bani", Hayek a reacţionat prompt, publicând o recenzie la această lucrare în revista londoneză "Economica".

Drept răspuns, Keunes l-a rugat pe economistul italian Piero Sraffa, de orientare marxistă, să scrie o recenzie la cartea lui Hayek "Preţurile şi producţia", pe care a publicat-o în revista editată de el "Economic Journal" - "Revista economică". Apoi a urmat o polemică lungă, însoţită de articole, recenzii, replici etc. La această discuţie au participat foarte mulţi economişti englezi. Piatra de încercare ce a constituit punctul de plecare al polemicii era următoarea: Keynes trata banii prin prisma ratei dobânzii, pe când Hayek - prin prisma problemei capitalului, conform şcolii austriece.

După opinia lui Hayek, există o structură echilibrată a formării capitalului. În perioada creşterii economice, cum a fost primul război mondial, are loc o avansare forţată a economiilor, propulsată de expansiunea creditului (chiar şi în condiţiile preţurilor fixe), care duce inevitabil la creşterea rezervelor de capital, mai sus de nivelul aşteptat.

În această situaţie, mai devreme sau mai târziu, supraacumularea capitalului, în comparaţie cu economiile, provoacă o criză. Prin aceasta, Hayek a anticipat concepţia monetaristă a lui M. Friedman, referitoare la cauzele Marii Depresii economice (1929-1933). Hayek a mai afirmat că Marii Depresii i-a mai fost caracteristic încă un fenomen - consumul exagerat, înglobat într-o politică economică ireală. El insistă că şomajul avansat din acei ani a fost cauzat nu de incompatibilitatea cererii efective cu necesitatea, cum afirma Keynes, ci de disproporţiile preţurilor relative. Aceste disproporţii, la rândul lor, apăruseră din cauza schimbărilor imprevizibile în oferta de bani, care au generat dezechilibrul dintre cererea şi oferta forţei de muncă, la scara economiei naţionale.

Ţinând cont de propriile sale opinii, Hayek concludea că situaţia dezechilibrată poate fi readusă la starea de echilibru numai pe calea nonintervenţionistă a statului, ca rezultat al jocului liber al cererii şi ofertei pe piaţa de desfacere.

Şi, cu toate că în polemica acelor ani a învins linia promovată de Keynes, care susţinea politica economică activă a statului în scopul reglării economice, problema abordată de Hayek a avut o mare importanţă în dezvoltarea macroeconomiei, ea manifestându-se evident în activitatea economică cu 40 de ani mai târziu. Hayek considera just că o politică fiscală şi monetară echilibrată, promovată activ de către stat. poate contribui la extinderea cererii efective pe termen scurt. Dar presiunea monetarismului asupra preţurilor relative duce la creşterea atât a şomajului, cât şi a inflaţiei. Această concepţie a lui Hayek a anticipat teoria lui Friedman privind "norma naturală" a şomajului şi parcă a prevăzut "inflaţia" anilor '70.

Conceptul lui Hayek privind complementarea macroeconomiei cu microeconomia şi cel al dificultăţilor determinării deosebirii dintre schimbările preţurilor absolute şi celor relative, care se manifestă prin schimbările în oferta de bani, au creat axa "aşteptărilor raţionale" în macroeconomie.

Hayek şi-a oprit privirea în mod original asupra capitalului. În cartea sa "Teoria pură a capitalului" (1941), el a studiat capitalul prin prisma dinamicii transformării materiei prime în produs finit (marfă), adică prin intermediul procesului de producţie.

Hayek afirmă convingător că scăderea ratei dobânzii sau avansarea productivităţii noilor investiţii duce la prelungirea perioadei de producţie. Firmele vor căuta căi mai ocolitoare de producţie, noi tehnologii şi vor extinde diviziunea muncii. Avansarea ratei dobânzii însă duce la simplificarea stadiilor intermediare de producţie şi la producerea unor mărfuri mai simple, mai ieftine, care vor fi produse mai repede.

Hayek s-a manifestat şi prin aceea că s-a pronunţat contra economiei socialiste în monografia sa politologică "Calea spre sclavie" (1944). În această lucrare, el nu laudă capitalismul şi nu supune ostracizării socialismul, dar critică economia socialistă pentru planificarea centralizată de directivă. El spunea că economia de plan nu va fi capabilă niciodată să reacţioneze prompt şi eficace la toate oscilaţiile cererii, ofertei şi nivelului preţurilor, care au loc frecvent pe piaţă.

Hayek a mai afirmat că, în condiţiile economiei socialiste, lipseşte informaţia privind preferinţele consumatorilor şi privind tehnologia comercială de producţie, care e, pur şi simplu, necesară pentru calcularea preţurilor de echilibru şi a volumului de bunuri economice (mărfuri). El spunea că cel mai de valoare rol al pieţelor libere constă în faptul că preţurile conţin în sine toată informaţia necesară firmelor de consum, ceea ce contribuie la luarea unor decizii economice raţionale, cu cheltuieli mai mici. Urmând firul gândurilor sale, Hayek se pronunţă ferm contra reglării statale a economiei, în ciuda teoriei lui Keynes, privind dirijarea economiei de către stat.

Dacă în lucrările sale pur teoretice Hayek se adresa specialiştilor, apoi în "Calea spre sclavie" el se adresa maselor mari de cititori. Esenţa ideilor acestei cărţi e următoarea: orice societate democratică sau orice "guvernare democratică, care practică repartiţia egalitară a veniturilor şi o tactică socialistă de intervenţie în relaţiile economiei de piaţă, cum ar fi formarea preţurilor fixe, se transformă inevitabil în regim totalitar". Mai târziu, în alte două lucrări - "Constituţia libertăţii" (1960) şi "Dreptul, legislaţia şi libertatea" (1972) -, Hayek a abandonat câmpul ştiinţei economice şi s-a plasat pe câmpul politologiei, pronunţându-se cu înverşunare contra reglării economiei de către instituţiile statale.

Viaţa n-a confirmat ideile lui cu privire la un neoliberalism fără margini. Activitatea economică s-a plasat între "intervenţionismul" statal al lui Keynes şi "nonintervenţionismul" lui Hayek, acceptând toate postulatele liberalismului economic în condiţiile, când statul joacă un rol, pur şi simplu, de arbitru economic, urmărind ca nimeni să nu încalce "regulile de joc", legislaţia economică în numele eficacităţii economice şi bunăstării populaţiei.

Opera economică a lui Fridrich fon Hayek a fost apreciată la justa sa valoare de către Fondul Nobel şi Comitetul Nobel, decernându-i-se Premiul Nobel în domeniul economiei pe anul 1974, pentru activitatea de pinierat în teoria banilor şi oscilaţiilor economice şi pentru o analiză profundă a interdependenţei fenomenelor economice, sociale şi instituţionale.

În conferinţa sa, ţinută cu ocazia decernării Premiului Nobel, Hayek, ca şi Leontiev şi Keynes, s-a pronunţat ferm contra utilizării modelelor econometrice de înaltă abstractizare, pentru a explica consecinţele politicilor monetariste şi fiscale, consecinţe care pot fi explicate mult mai simplu, pe înţelesul tuturor agenţilor economici.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment