Economistul american Franco Modigliani s-a născut în anul 1918, în capitala Italiei, oraşul Roma. Franco este fiul lui Enrico şi Olga Modigliani - medici-pediatri. Absolvind liceul Wisconti, Franco s-a înscris la Facultatea de Medicină a Universităţii din Roma. Dar, convingându-se că nu poate suporta "proza" medicală, el s-a transferat la Facultatea de Drept a aceleiaşi Universităţi, pe care a absolvit-o în 1939, cu diploma de doctor în dreptul civil.

Zguduirile economice şi sociale, provocate de Marea Depresie (1929-1933), l-au impus pe Franco Modigliani să apeleze la economie. În anul 1939, el participă la un concurs al studenţilor italieni cu tema "Eficacitatea controlului asupra preţurilor" şi a câştigat Premiul întâi. De aici încolo, viaţa lui Modigliani va fi consacrată totalmente economiei.

Întrucât regimul fascist-legionar al lui Mussolini era sufocant pentru intelectuali şi, mai ales, pentru cei de altă etnie, familia Modigliani se stabileşte în Franţa (1939), iar mai apoi - în S.U.A. Sosind la New York, Franco Modigliani şi-a continuat studiile la "Şcoala nouă" de cercetări sociale, de pe lângă Universitatea Columb din New York, sub oblăduirea economistului american Jacob Marshac.

Acolo, Modigliani s-a familiarizat cu teoria macroeconomică a lui Keynes şi cu modelarea economico-matematică. În anul 1942, a terminat doctorantura la "Şcoala nouă" şi a început să ţină prelegeri economice la Colegiul de fete din New York. Tot în acelaşi an, şi-a început activitatea de asistent al Catedrei de Economie şi Statistică, care a durat până-n 1944, la colegiul Bard, de pe lângă Universitatea Columb din New York. Iar în 1944 a obţinut gradul ştiinţific de doctor în domeniul ştiinţelor sociale, apoi, din anul 1946, el a devenit asistent-profesor de matematică economică şi econometrie la “Şcoala nouă“. Concomitent, el a mai activat (1945-1948) în calitate de colaborator ştiinţific şi şef-statist la Institutul Relaţiilor Internaţionale din New York.

În 1949, Modigliani a fost invitat la Chicago să activeze în componenţa Comisiei lui Kawls, în calitate de cercetător-consultant ştiinţific, unde a colaborat până-n anul 1954. Totodată, el a activat, din anul 1949, în calitate de profesor-adjunct de economie, iar din anul 1950 până-n 1952 - profesor titular la Universitatea Illinois. Între anii 1952 şi 1960, a activat în calitate de profesor de economie şi management în domeniul industriei la Institutul Tehnologic Cameghi şi, concomitent, între anii 1957 şi 1958, a fost invitat să ţină prelegeri la prestigioasa Universitate Harward. Din anul 1960, a devenit profesor de economie şi finanţe la Institutul Tehnologic din Massachusetts. Pentru merite evidente, în anul 1970, a fost numit profesor titular al acestui Institut.

În anul 1939, Modigliani s-a căsătorit cu Serena Calabi. În familia lui Modigliani s-au născut doi feciori. Prietenii i-au descris portretul fizic cam astfel: e un bărbat de statură mică, îndesat, cu o căpiţă de păr cărunt pe cap. Trăieşte în oraşul Belimonte, statul Massachusetts. În timpul liber, practică tenisul, înotul şi schiurile. El este cetăţean american.

Pe lângă Premiul Nobel (1985), Modigliani a fost menţionat cu Diploma de onoare Graham şi Dodd a Federaţiei Analiticilor în Domeniul Finanţelor (1974, 1979), cu Premiul James Chilliano-minor (1985). El este membru al Asociaţiei Economice Americane, al Asociaţiei de Finanţe Americane, al Societăţii Econometrice şi Societăţii Economice a Italiei. Deţine titlul “Doctor honoris causa” al Universităţilor din Chicago (S.U.A.), Luven (Belgia), Bergamo (Italia).

Din anul 1966, el este consilier al Consiliului managerial al sistemului rezervelor financiare al S.U.A. şi, din 1971, consilier superior al Comisiei guvernamentale de activitate economică. Modigliani mai activează în calitate de consultant al mai multor instituţii ştiinţifice şi guvernamentale ale S.U.A.

Fondul de idei ale lui Modigliani gravitează în jurul analizei comportamentului agenţilor economici în domeniul economiilor şi structurii companiilor în corelaţie cu acţionarii şi investitorii.

Coloana vertebrală a intereselor sale ştiinţifice a fost tendinţa de integrare a teoriei macroeconomice a lui J.M. Keynes cu teoria economică neoclasică şi monetaristă, împăcând astfel teoria macroeconomică keynesistă cu noile teorii neoclasice, care au animat individualismul clasic, demonstrând în mod empiric ipoteza cum că individul este propulsat de propriul interes, spre a obţine un anumit nivel de bunăstare materială şi spirituală.

El a rămas în făgaşul teoriei keynesiste atunci cînd s-a străduit să înţeleagă cauzele Marii Depresii şi nivelul înalt al şomajului, punând accentul pe “rigiditatea salariului”, care nu reacţionează spontan la schimbările din sfera cererii efective. În articolul său (1944) “Preferinţa lichidităţii şi teoria dobânzii şi banilor” (1944), el a demonstrat că salariul nu se acomodează în mod elastic la condiţiile noi ale pieţei, rămânând la nivelul economiei echilibrate, pe când condiţiile de activitate economică sunt dezechilibrate, ceea ce duce direct la şomaj.

Astfel, el a aplicat problema monetară a pieţelor financiare la şomaj şi la scăderea reală a activităţii economice. El nu elogia moneda ca M. Friedman, dar s-a străduit să conceapă rolul şi influenţa banilor asupra activităţii economice prin intermediul pieţelor financiare. Când venea momentul să decidă: spre Friedman sau spre Keynes?, Modigliani întotdeauna opta pentru Keynes. El spunea că, dacă “economia de piaţă cere echilibru, apoi acest echilibru trebuie asigurat”.

El a explicat motivele economiilor ce rezidă în tendinţa de a menţine un anumit “nivel de viaţă“, pe care l-a numit “nivel standard”, având în vedere “funcţia de consum” a lui Keynes. Economiile oglindesc diferenţa dintre nivelul de consum preconizat şi nivelul elastic al veniturilor, care permanent oscilează în sus şi în jos. Ulterior, el a demonstrat că nivelul de consum porneşte de la un punct iniţial situat jos, apoi creşte în perioada de activitate intensă a omului, scăzând către momentul ieşirii la pensie.

Formula lui e simplă, e pur keynesistă: “tinerii economisesc, bătrânii consumă". Acesta a fost numit “ciclul de viaţă“. Modelul economiilor a fost expus în articolul “Fluctuaţiile coeficientului economii-venit” (1949), apoi l-a aprofundat în articolul, scris împreună cu studentul său Richard Bramberd, “Utilitatea analizei funcţiei de consum” (1954).

Ulterior, Modigliani şi-a dezvoltat ideile la acest capitol şi în alte materiale cum sunt: “Testarea ipotezei economiei pe parcursul ciclului de viaţă“ (1957), “Venitul stabil şi ipoteza comportamentului pe parcursul ciclului de viaţă în ceea ce priveşte economiile” (1960), “Ipoteza economiilor pe parcursul ciclului de viaţă: agregarea, testarea şi utilizarea ei” (1963).

În aceste articole, el a demonstrat că norma economiilor e strâns legată de ritmul de creştere a populaţiei, întrucât el acţionează asupra proporţiei numărului de oameni de verstă tânără şi numărului de pensionari, precum şi numărului de oameni apţi de muncă. El a mai arătat că ritmurile înalte de creştere economică avansează norma economiilor, întrucât ele majorează veniturile angajaţilor în câmpul muncii, iar din aceste venituri se efectuează economiile. Totodată, consumul pensionarilor corespunde unui nivel mai jos de venituri dintr-o perioadă mai precoce a vieţii lor. În articolul său “Ipoteza economiilor în procesul ciclului de viaţă şi diferenţele interstatale ale coeficienţilor economiilor” (1970), a explicat schimbările care au loc în normele economiilor internaţionale şi a dovedit necesitatea elaborării programelor de pensionare.

Împreună cu Marton Miller, Modigliani a creat teorema, care a intrat în ştiinţa economică cu denumirea de “teorema Modigliani-Miller”. Modigliani a editat o lucrare de anvergură, împreună cu profesorul Universităţii Cameghi-Mellon, cu titlul “Valoarea capitalului, finanţarea corporaţiilor şi teoria investiţiilor” (1958), în care a fost lansată ideea că investitorul se gândeşte la venitul viitor (preconizat), dar nu la structura datoriilor companiei. Autorii cărţii vizate au demonstrat că investitorul trebuie să deţină în portofoliul său diferite hârtii de valoare, ca să poată echilibra riscul posibil şi venitul aşteptat de la companiile cu diferit nivel şi durabilitate.

începând cu anii ’40, Modigliani a fost o personalitate care a contribuit esenţial la dezvoltarea teoriei macroeconomice şi a politicii economice. El a aplicat teoria economică de maximalizare a bunăstării la comportamentul macroeconomic al agenţilor economici la nivel statal. Activitatea aceasta a contribuit la apariţia, în anii ’60-’70, a teoriei originale şi a şcolii care a fost numită “şcoala aşteptărilor raţionale”, în interiorul teoriei macroeconomice.

Unii autori deduc “aşteptările raţionale” din articolul “Posibilităţile pronosticării evenimentelor în sfera socială", scris în anul 1954, împreună cu Emilia Grundberg. Discipolii lui au continuat cercetările şi au depistat un fenomen interesant în comportamentul agenţilor economici, legat de “aşteptările raţionale”. Ei au observat că politica statală nicicând nu va putea ameliora funcţionarea economică după o anumită prognoză, dat fiind faptul că oamenii raţionali - întreprinzătorii - întotdeauna pot calcula în mod anticipat măsurile guvernamentale şi deci le pot neutraliza în favoarea lor. Modigliani însă a privit critic aceste afirmaţii şi a rămas ferm pe poziţiile keynesiste de reglare a economiei, cu ajutorul unei politici economice statale adevărate şi adoptate la situaţie.

Opera economică a lui Modigliani a fost solicitată de savanţi şi întreprinzători, în numele ridicării nivelului bunăstării economice.

Modigliani a fost apreciat la justa lui valoare de Fondul Nobel, în anul 1985, decernându-i-se Premiul Nobel în domeniul economiei, pentru analiza comportamentului uman în raport cu economiile, adică pentru activitatea ştiinţifică de o importanţă excepţională, aplicativă în lucrul de preconizare a programelor de pensionare şi pentru activitate în domeniul corelaţiei structurii financiare a companiei cu aprecierea acţiunilor sale de către investitori.

Teorema “aşteptării raţionale” a intrat în manualele universitare de macroeconomie şi e studiată în toate colţurile lumii.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment