Adam Smith (1723-1790), principala personalitate care a contribuit la dezvoltarea teoriei economice, s-a născut în anul 1723, în oraşul scoţian Kirkcaldy. A urmat studiile la Universitatea Oxford, iar în perioada 1751-1764 a fost profesor de filozofie la Universitatea din Glasgow. Acolo şi-a publicat prima carte, Theory of Moral Sentiments („Teoria sentimentelor morale"), care i-a creat o anumită reputaţie în cercurile de intelectuali.

Totuşi, notorietatea de lungă durată i-a fost adusă de marea sa operă An Inquiry Into the Nature and Causes of the Wealth of the Nations („Cercetare asupra naturii şi cauzelor bunăstării naţiunilor"), care a fost publicată în 1776. Cartea a reprezentat un succes imediat şi până la sfârşitul vieţii, Smith s-a bucurat de celebritate şi respect. Adam Smith a murit la Kirkcaldy, în 1790. Nu s-a căsătorit şi n-a avut copii.

Adam Smith nu a fost un deschizător de drum în domeniul teoriei economice. Multe dintre bine cunoscutele sale idei nu sunt originale, dar el a prezentat pentru prima dată o teorie cuprinzătoare şi sistematică a economiei, îndeajuns de corectă pentru a constitui un fundament pentru progresele viitoare din domeniu. Din acest motiv, considerăm îndreptăţită afirmaţia că Bunăstarea naţiunilor este punctul de pornire pentru studiul modern al economiei politice.

Cartea are marele merit de a fi eliminat multe dintre concepţiile eronate ale trecutului. Smith a combătut vechea teorie mercantilistă, care susţinea importanţa deţinerii de către stat a unor mari rezerve de lingouri de aur. De asemenea, cartea lui respingea viziunea fiziocraţilor, conform căreia pământul reprezenta principala sursă de creare a valorii, punând accentul pe importanţa fundamentală a muncii. Smith a susţinut cu tărie posibilitatea creşterii productivităţii ca urmare a diviziunii muncii şi a criticat multitudinea de restricţii guvernamentale perimate şi arbitrare care puneau piedici expansiunii industriale.

In conformitate cu ideea centrală a cărţii Bunăstarea naţiunilor, piaţa liberă, în aparenţă haotică, este în realitate un mecanism cu autoreglare, care tinde în mod automat să producă tipul şi cantitatea de bunuri care sunt cele mai solicitate şi mai necesare comunităţii. Să presupunem, bunăoară, că un produs oarecare cerut pe piaţă este deficitar. În mod firesc, preţul său va creşte, iar preţurile sporite vor aduce profituri mai mari pentru cei care îl produc. La rândul lor, şi alţi manufacturieri se vor grăbi să producă respectivul articol. Rezultă o creştere a producţiei care va elimina penuria de la care s-a pornit.

În plus, ca urmare a creşterii cantitative, coroborată cu concurenţa dintre diferiţii producători, se va manifesta tendinţa de reducere a preţului acelei mărfi către „preţul ei natural", respectiv, preţul de cost. Nimeni nu şi-a propus în mod deliberat să ajute societatea şi să elimine penuria. Fiecare individ, aşa cum spunea Smith, „se gândeşte numai la propriul său câştig", dar este „condus de o mână invizibilă pentru a se subordona unui scop străin de intenţiile sale... Urmărindu-şi propriile interese, persoana respectivă ajunge în mod frecvent să le promoveze pe cele ale societăţii într-o manieră mai eficientă decât dacă ar fi intenţionat cu adevărat să realizeze acest lucru" (Bunăstarea naţiunilor, cartea a IV-a, capitolul II).

Totuşi, „mâna invizibilă" nu-şi poate împlini menirea dacă se impun restricţii concurenţei libere. Prin urmare, Smith credea cu tărie în comerţul liber şi a combătut vehement politica tarifelor ridicate. De fapt, el s-a opus categoric amestecului guvernelor în afaceri şi în mecanismele pieţei libere. Un asemenea amestec, susţinea el, micşorează aproape întotdeauna eficienţa economică şi în cele din urmă obligă populaţia să plătească preţuri mai mari. (Smith nu a inventat termenul laissez-faire, dar a contribuit mai mult decât oricine la promovarea conceptului.)

Unii oameni au impresia că Adam Smith ar fi doar un apologet al interesului în afaceri, dar o asemenea opinie este incorectă. El a denunţat în mod repetat şi în termenii cei mai duri practicile monopoliste şi a militat pentru eliminarea acestora. Smith nu-şi făcea nici un fel de iluzii în privinţa practicilor economice reale. Iată în continuare o observaţie tipică din cartea Bunăstarea naţiunilor. „Oamenii din cadrul aceleiaşi ramuri comerciale se întâlnesc arareori, dar conversaţiile dintre ei se încheie cu o conspiraţie împotriva populaţiei sau printr-o diversiune menită să provoace o creştere a preţurilor."

Atât de bine şi-a organizat şi şi-a prezentat Adam Smith sistemul de gândire economică, încît în câteva decenii şcolile anterioare de gândire economică au devenit anacronice. Practic, toate elementele lor viabile au fost încorporate în sistemul lui Smith. Succesorii acestuia, printre care se numără economişti importanţi precum Thomas Malthus şi David Ricardo, au perfecţionat sistemul lui Smith (fără a-i schimba trăsăturile definitorii), creând o structură care astăzi este considerată drept economia clasică. Deşi teoria economică modernă a adăugat concepte şi tehnici noi, ea reprezintă o dezvoltare naturală a economiei clasice.

În Bunăstarea naţiunilor, Smith a anticipat parţial ideile lui Malthus privind suprapopulaţi a. Oricum, în vreme ce Ricardo şi Marx au susţinut de comun acord că presiunea exercitată de creşterea demografică va împiedica mărirea salariilor peste nivelul de subzistenţă (aşa-numita „lege de fier a salariilor"), Smith a stabilit că în condiţiile creşterii producţiei, există şansa măririi salariilor. Practica a demonstrat că, în această privinţă, Smith a avut dreptate, în vreme ce Marx şi Ricardo s-au înşelat.

Dincolo de corectitudinea ideilor lui Smith şi de înrâurirea sa asupra teoreticienilor care i-au urmat, se pune problema influenţei pe care a exercitat-o asupra legislaţiei şi a politicilor guvernamentale. Bunăstarea naţiunilor a fost scrisă cu o mare măiestrie şi claritate, fiind citită de foarte mulţi oameni. Argumentele lui Smith împotriva amestecului guvernului în afaceri şi comerţ şi în favoarea unor tarife scăzute şi a unui comerţ liber au influenţat decisiv politicile guvernamentale din întreg secolul al XlX-lea. Mai mult, se poate spune că înrâurirea lui asupra acestor politici se face simţită şi astăzi.

În condiţiile în care teoria economică a progresat mult faţă de perioada în care a trăit Adam Smith, iar unele dintre ideile lui au devenit anacronice, este uşor să subestimăm importanţa acestei personalităţi. Nu trebuie omis totuşi faptul că, în calitatea sa de principal fondator al teoriei economice ca studiu sistematic, el rămâne o personalitate importantă în istoria gândirii umane.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment