Adolf Hitler (1889-1945). Om politic german aflat la putere din 1933 până la sfârşitul vieţii.

Fuhrer-ul, de la naţionalism la cucerirea lumii
Puternic marcat de succesele lui Mussolini în Italia, Hitler s-a inspirat din tehnicile sale de manipulare a mulţimii. Apoi a declanşat voluntar un război mondial pentru a-şi întări puterea.

Exemplul mussolinian
Traiectoria lui Hitler, cu toate că a depăşit-o cu mult pe cea a fondatorului fascismului pe care reuşise să-1 reducă la statutul de simplu aliat al Germaniei, s-a constituit, în ceea ce priveşte autoritatea, pe aceleaşi baze: tendinţa rebelă, filozofia socială care a fost rapid deturnată în naţionalism sub influenţa războiului, gustul pentru complot şi mişcări de masă, formarea grupurilor paramilitare, un stat puternic, politică socială corporatistă, rasism, intenţii expansioniste şi caracter războinic, anticomunism şi spirit de compromis cu clasele conducătoare naţionale.

Cel puţin până când a preluat puterea - la unsprezece ani după Mussolini - Hitler a recunoscut aportul teoretic al Ducelui şi paternitatea evidentă a fascismului italian în' privinţa nazismului.

Exemplul stalinist
Gustul pentru spectacolul politic, dezvoltat şi în Italia fascistă, se leagă la Hitler ca şi la Mussolini de faptul că autoritatea lor se bazează pe masele populare. Or, singurul suport de mass-media al popoarelor occidentale în secolul al XIX-lea era mitingul popular.

Acest tip de adunare, care se transforma adeseori în răscoală revoluţionară în toate ţările Europei în cursul secolului al XlX-lea, a impus un stil, acela al tribunului revoluţionar. De la Gambetta la Jaures, Troţki sau Lenin, totul trebuie să se sprijine printr-un miting. Iată de ce Mussolini şi Hitler au folosit mitingul politic, adaptând modelul adunării instituţionale staliniste: după Revoluţie, bolşevicii la putere au continuat să provoace aceste adunări, pentru a păstra, cel puţin formal, spiritul marilor lupte fondatoare. Încet-încet, un sistem particular, făcut din populism şi militarism, a început să se dezvolte în orice ocazie în Uniunea Sovietică.

E foarte clar că succesul pompoaselor adunări fasciste ca şi mitingurile comemorative ale Uniunii Sovietice l-au convins pe Hitler că o autoritate solidă nu se poate constitui fără o dezvoltare excesivă a acestui tip de sărbătoare populară organizată.

Împrumuturile de la marxism
Aportul teoretic al lui Hitler pare să se limiteze la o reluare decalată: recuperând formele, tehnicile de conducere a mulţimilor la Stalin sau Mussolini, Hitler reciclează formele conceptuale extrase din opera lui Marx; păstrate în stare de reflex mintal, golite de conţinut, construcţiile teoretice marxiste se regăsesc în sistemul pe care Hitler îl concepe în închisoare, când scrie Mein Kampfâupă o tentativă de lovitură de stat ratată în 1923.

Astfel, partidul lui Hitler, de exemplu, este numit „muncitoresc, naţional şi socialist", în 1933, nici un muncitor german, chiar comunist, nu poate să condamne o asemenea formulare, căci stalinismul a integrat perfect ideea socialismului naţional, a căii naţionale spre socialism. Pe de altă parte, filonul naţionalist este atât de exploatat în Uniunea Sovietica încât noţiunea de internaţionalism sfârşeşte prin a masca realitatea diplomaţiei ruse, care, prin intermediul partidelor comuniste, ia forma unei adevărate diplomaţii de mare putere, în perioada dintre cele două războaie.

Alt exemplu: drapelul nazist are culoarea dominantă roşu, ca cel al socialiştilor şi al comuniştilor. Crucea încârligată din cercul alb este în fond destul de discretă.

Hitler explică în Mein Kampf că. drapelul poporului trebuie să fie roşu pentru a convinge mai bine. Mai profund, e imposibil să nu vedem soarta pe care au avut-o marile concepte ale marxismului şi leninismului: lupta de clasă devine „lupta naţiunilor", sau cea a raselor; negarea valorilor politice şi morale ale burgheziei e reluată de Hitler într-o critică a parlamentarismului apropiată de cea a comuniştilor epocii, rolul dominant al partidului, apoi al statului, apoi al conducătorului revoluţionar este recuperat de Hitler prin intermediul unui schimb minim de cuvinte.

Mijloacele teoretice ale autorităţii hitleriste sânt incontestabil mai sistematice decât empirismul Ducelui. Hitler, le-a modificat conţinuturile: aceasta explică de ce a făcut să se micşoreze atât de repede numărul militanţilor partidelor progresiste germane, după ce a provocat dispariţia oponenţilor mai recalcitranţi.

Teoria ţapului ispăşitor, deja prezentă în primele forme ale socialismului, desemnarea responsabilului şi a victimei, („burghezul", „clasa muncitoare"), e puternic tematizată în hitlerism: vinovatul propus de Hitler răzbunării supuşilor săi este evreul (capitalist sau sărac, nu contează), călăul poporului german.

Misiunea proletariatului era să distrugă clasa burgheză? Cea a poporului german va fi să facă să dispară evreii! Antisemitismul nu era cu adevărat combătut de stalinişti în Uniunea Sovietică, nici de majoritatea comuniştilor germani, înţelegem cu uşurinţă că acest mecanism şovin, formă extremă a xenofobiei care este rasismul, a putut să devină o adevărată filozofie colectivă în Germania, din cauza amalgamului între critica capitalismului şi cea a evreului, într-adevăr, sursa dublului ostracism al lui Hitler se regăseşte în modul în care a condamnat „democraţiile capitaliste putrede" şi în „complotul iudeo-capitalist".

Totalitarismul nazist
în ansamblu, fascinaţia pe care o exercita Hitler asupra poporului german se explică mai mult prin puterea unei autorităţi bazate pe un subterfugiu de propagandist decât pe magnetismul legendar al unui orator rând pe rând impenetrabil sau energic.

A înţelege că dominaţia teoretică a lui Hitler asupra unei societăţi germane supuse se datorează unui artificiu retoric, unei simple scamatorii, e foarte folositor pentru cei ce vor să studieze motivele pentru care un dictator sângeros poate fi un lider atât de masiv şi unanim sprijinit.

Căci Hitler nu a fost răsturnat de o mişcare populară. Nazismul a fost distrus de dubla invazie a teritoriului german de către aliaţi, dar nu ca urmare a unui război civil, ca în Italia, Iugoslavia şi Grecia.

Autoritatea hitleristă asupra Germaniei este deci un model: adevărată dictatură a unui partid asupra unei societăţi reuşeşte să reducă naţiunea la soarta conducătorului ei. Mai subtilă decât se crede, această autoritate se sprijină pe plagiatul credibil formal al teoriilor anterioare ale subversiunii, fie ele marxiste sau fasciste. Moştenitor al curentelor de gândire autoritare despre eliberarea omului, nazismul a avut înfăţişarea cea mai violentă şi din fericire cea mai puţin durabilă.

Diplomaţia lui Hitler
Acţiunile Germaniei naziste faţă de vecinii săi au suscitat în Europa o puternică dezaprobare, însă, prin manifestaţii grandioase, poporul i-a mulţumit liderului său că a redat naţiunii, umilite de tratatele de la Versailles, mîndria unei ţări agresive. Diplomaţia brutală, care a provocat conflictul, acţiona mai ales la nivel intern. Polonia, de exemplu, ca şi Cehoslovacia, nu aveau o adevărată valoare strategică.

Elocvent?
Se spune deseori despre Hitler că a fost un excelent orator, pentru că a fost capabil să subjuge mulţimi atât de mari.

În realitate, studiul mărturiilor arată că participanţii auzeau foarte prost, reacţionând în acelaşi timp cu gesturile Fuhrerului, şi că erau foarte impresionaţi de modul în care mitingurile erau organizate.

Aspectul vizual a contat aşadar enorm în acest fenomen de „magnetism" pe care Hitler îl stăpânea foarte bine, mai mult decât conţinutul sau stilul discursurilor.

Strateg?
Datorită propagandei, Hitler trecea drept un excelent şef de război. în realitate, a comis atât de multe erori strategice grave încât se poate evalua la un milion numărul soldaţilor germani omorâţi din cauza încăpăţânării sale: exemplele bătăliei de la Stalingrad şi de la Falaise stau mărturie.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

RECENT

Coxartroza, simptomeCoxartroza, simptome
03.04.2019

Coxartroza este o afecţiune care se caracterizează prin dureri la nivelul şoldului. Este o afecţiune cronică, care apare în urma degra [ ... ]

Sindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modernSindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern
03.04.2019

Sindromul de intestin iritabil este una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern. Statisticile arată că acesta afecteaz [ ... ]

Despre pietre la rinichiDespre pietre la rinichi
02.04.2019

Una dintre cele mai dureroase afectiuni este reprezentata de pietrele la rinichi, care pe atat de deranjanta esti si atat de raspandita pest [ ... ]

Sfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelorSfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelor
02.04.2019

Sfecla roșie ocupă un loc bine meritat pe lista alimentelor permise în orice dietă sănătoasă. Leguma este bogată în substanțe nutr [ ... ]

Cinci exerciții pentru o talie subțireCinci exerciții pentru o talie subțire
01.04.2019

Pentru a ne menține silueta este nevoie de o alimentație echilibrată, însă nu este de ajuns, aceasta ar trebui asociată cu un program  [ ... ]

Sindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor perifericeSindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor periferice
01.04.2019

Sindromul Raynaud reprezintă o afecțiune a arterelor periferice caracterizată prin modificarea succesivă a culorii degetelor mâinii și [ ... ]

Despre tonifierea abdomenuluiDespre tonifierea abdomenului
26.03.2019

Mușchii abdominali reprezintă una dintre primele zone pe care multe persoane sunt dornice să le lucreze din moment ce încep sa piardă  [ ... ]

Aloe Vera, beneficii tămăduitoareAloe Vera, beneficii tămăduitoare
26.03.2019

Aloe vera a rămas până în zilele noastre un leac de încredere care rezistă cu stoicism în fața produselor avansate pe care cercetăt [ ... ]

Alte articole...
2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment