Primul antibiotic eficient, penicilina, a salvat milioane de vieţi omeneşti încă din momentul descoperirii ei, în perioada celui de-al doilea război mondial. Ea a fost esenţială nu numai pentru că a redus riscul de infecţie în tratarea rănilor şi în chirurgie, dar a şi micşorat spectaculos mortalitatea determinată de boli necruţătoare, cum ar fi pneumonia.

Armă puternică împotriva sifilisului, penicilina a reprezentat una dintre cele două descoperiri medicale recente (cealaltă fiind apariţia pilulei contraceptive) care au generat profunde schimbări sociale. Folosirea exagerată sau incorectă a penicilinei în agricultură şi în medicină, ca şi apariţia unor tulpini rezistente la medicamente nu ar trebui să-i diminueze importanţa.

Penicilina a fost pentru prima oară izolată şi produsă într-o formă concentrată de către Howard Florey şi Ernst Chain în 1940. Dar cel care a descoperit-o şi a câştigat o imensă celebritate a fost doctorul scoţian Alexander Fleming.

Într-adevăr, după al doilea război mondial Fleming avea să devină obiectul unei adulaţii comparabile cu aceea de care se bucură, în general, un star de cinema. El a primit foarte multe onoruri, între care şi Premiul Nobel. Dar amploarea contribuţiei efective a lui Fleming este discutabilă. Deşi era un bacteriolog îndemînatic şi obţinuse realizări importante, el avea o anvergură ştiinţifică foarte limitată. Biograful lui, Gwynn Macfarlane, afirmă categoric: „Situarea lui Fleming în rândul geniilor de primă mărime după 1940 şi persistenţa acestui mit sunt simptome ale unei «isterii de masă»".

Scoţian originar din Lochfield, Ayrshire, Alexander Fleming s-a născut pe 6 august 1881. Părinţii săi au fost Grace Morton şi Hugh Fleming, un fermier în vârstă care muncea din greu. Tatăl lui Alexander a murit când acesta avea şapte ani, astfel că, după absolvirea şcolii elementare, în 1885, el s-a dus la Londra, ca să locuiască cu fraţii săi; acolo a urmat cursurile Şcolii Politehnice din Regent Street timp de doi ani, remarcându-se prin rezultate excelente la învăţătură.

A lucrat o vreme ca funcţionar, iar în 1900 s-a înrolat în Regimentul de Puşcaşi Voluntari Scoţieni din Londra, pentru a lupta în războiul contra burilor. Deşi nu a fost trimis în străinătate, el a activat multă vreme în acel regiment. La 20 de ani, după ce a primit o mică moştenire, s-a înscris la Şcoala Medicală St. Mary's din Paddington, în 1901, fiind apreciat ca un student bun. În 1906 se califică pentru un curs cu frecvenţă redusă. Doi ani mai târziu îşi ia cu brio examenele de licenţă atât în medicină, cât şi în biologie. A câştigat şi o medalie de aur cu o lucrare intitulată „Diagnosticul infecţiilor bacteriene acute". În 1909 a obţinut specializarea în chirurgie.

Dar Fleming a renunţat la practica medicală în favoarea unei cariere în cercetare, fiind influenţat în acest sens de Almroth Wright, un bine cunoscut profesor de patologie de la spitalul St. Mary's. Curând, Fleming avea să câştige respectul colegilor pentru îndemnarea şi bunul lui simţ. Din aceeaşi perioadă datează şi o lucrare exemplară despre boli ca acneea sau sifilisul. Înainte ca medicamentele să fie testate organizat, în clinici, Fleming obişnuia să le experimenteze pe el însuşi, producând vaccinuri ori de câte ori în familia sa apărea vreun semn de boală.

În timpul primului război mondial, Fleming a studiat antisepticele. Pe când se afla încartiruit în Franţa, el a demonstrat că tetanosul şi gangrena, provocate de obicei de răni, se datorau unor microorganisme aflate pe terenurile agricole devenite câmpuri de bătălie. Împreună cu Wright, el a demonstrat că antisepticele obişnuite la acea vreme nu puteau să pătrundă în ţesutul profund al rănii şi, de fapt, ele reduceau reacţia antibacteriană din sânge.

Tot el a elaborat tehnici de combatere a infecţiei. In timpul războiului, munca lui nu s-a bucurat de atenţia cuvenită, dar treptat avea să influenţeze adoptarea procedurilor standard de dezinfectare şi tratament. Fleming a fost impresionat de distrugerile şi suferinţele umane provocate de război, cu atât mai mult cu cât consecinţele infecţiilor ar fi fost în principiu uşor de prevenit.

Fleming şi-a făcut marile descoperiri în anii '20. In 1921, examinând propriile secreţii nazale rezultate dintr-un guturai, a descoperit lizozima, o enzimă care distruge bacteriile, mai întâi în mucusul nazal, apoi într-o mare varietate de fluide organice şi în alte substanţe. Deşi era cea mai importantă descoperire a sa până la acea dată, Fleming nu a reuşit să izoleze substanţa. Aceasta a reprezentat o neşansă, pentru că mulţi alţi cercetători au renunţat s-o mai studieze. Lizozima prezenta o mare importanţă deoarece nu distrugea ţesutul viu. Dar acest lucru a rămas nelămurit ani în şir. Fleming şi-a publicat însă descoperirea, iar în cele din urmă s-a obţinut şi lizozima purificată.

În septembrie 1928, Fleming a făcut una din cele mai însemnate observaţii din medicina occidentală. Lucra cu stafilococul prezent în abcese, furunculoze şi multe alte tipuri de infecţii şi a constatat că un anume mucegai omoară bacteriile de pe una din farfuriile Petri din laboratorul său. Ulterior a efectuat experienţe cu acest mucegai, care avea o origine necunoscută (de altfel, a şi rămas necunoscută). El a descoperit unele proprietăţi remarcabile.

În general, nu afecta celulele sângelui, dar omora bacteriile mai rapid decât acidul carbonic. Totuşi, Fleming nu a recunoscut imediat importanţa terapeutică atunci când a descris „efectul de penicilină” şi şi-a publicat primele rezultate în 1929. Lucrarea lui avea să stârnească prea puţin interes în următorii ani. Într-adevăr, rezultate similare cu privire la efectul mucegaiurilor asupra bacteriilor se pot găsi în literatura medicală începând cu anii 1870.

Eforturi majore în direcţia dezvoltării penicilinei ca medicament aveau să fie depuse în perioada celui de-al doilea război mondial de către Howard Walter Florey şi Ernst Boris Chain. Din anul 1938, Florey şi Chain au început să testeze penicilina în cadrul unui experiment de anvergură având ca scop găsirea unor agenţi antibacterieni naturali. În 1939, era deja evident că penicilina are un mare potenţial în această direcţie. În următorii doi ani, ea a fost testată, primele teste clinice încheindu-se la mijlocul lui 1941.

„Nu încape nici o îndoială", scrie Trevor I. Williams, „că Florey şi Chain sunt iniţiatorii programului de cercetare care a făcut din penicilină un agent chimioterapeutic de o eficienţă fără rival şi la îndemâna lumii." Al doilea război mondial a furnizat un număr mai mult decât suficient de cazuri pentru testarea eficienţei medicamentului, iar în Anglia şi Statele Unite a început să fie produs pe scară largă.

Având în vedere efectul dezastruos al infecţiilor în războaiele anterioare (care în secolele XIX şi XX deveniseră extrem de sângeroase), este de înţeles entuziasmul cu care publicul a salutat apariţia penicilinei. Mai curios este faptul că obiectul veneraţiei a fost Alexandre Fleming. Acesta a fost ales în Societatea Regală în 1943, apoi a fost înnobilat în 1944. În 1945, el a împărţit Premiul Nobel cu Chain şi Florey şi cu această ocazie a declarat: „Singurul meu merit a fost acela că nu am neglijat o observaţie şi că am urmărit subiectul în calitate de bacteriolog". Mai târziu avea să schimbe tonul declaraţiilor, pe care ceilalţi doi laureaţi Nobel le-au considerat exagerate.

Fleming a rămas o celebritate până în ultima clipă a vieţii. Conştient de marea diferenţă dintre realizările sale şi idolatrizarea venită din partea semenilor săi a alcătuit un album cu tăieturi din ziare pe care 1-a intitulat „Mitul Fleming". Acest om chipeş, bun la suflet, fără mari pretenţii de la viaţă, se pare că, potrivit afirmaţiilor unui coleg, ar fi spus într-o zi „că nu a meritat Premiul Nobel; iar eu a trebuit să strâng din dinţi ca să nu-i dau dreptate".

Cu toate acestea, pe Fleming nu l-a deranjat niciodată această faimă. Fleming s-a căsătorit cu Sarah Marion McElroy în 1915. Cei doi au avut un fiu. După moartea lui Sarah, survenită în 1949, el s-a căsătorit cu Amalia Voureka Coutsouris, bacteriolog. Moartea lui Fleming a fost neobişnuită pentru un medic. Pe 11 martie 1955, el trebuia să ia cina cu celebrul actor Douglas Fairbanks Jr. şi cu Eleanor Roosevelt.

În dimineaţa aceea, Fleming s-a simţit rău, dar a refuzat să se ducă la doctor. Când soţia a venit la patul lui, a rugat-o să-l pieptene. Avea o transpiraţie rece şi dureri în piept, dar nu le-a pus pe seama unui atac de cord. Apoi a dat din cap şi a murit. Întreaga lume a deplâns pierderea lui Fleming, care şi-a găsit odihna veşnică la Catedrala St. Paul din Londra.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

RECENT

Coxartroza, simptomeCoxartroza, simptome
03.04.2019

Coxartroza este o afecţiune care se caracterizează prin dureri la nivelul şoldului. Este o afecţiune cronică, care apare în urma degra [ ... ]

Sindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modernSindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern
03.04.2019

Sindromul de intestin iritabil este una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern. Statisticile arată că acesta afecteaz [ ... ]

Despre pietre la rinichiDespre pietre la rinichi
02.04.2019

Una dintre cele mai dureroase afectiuni este reprezentata de pietrele la rinichi, care pe atat de deranjanta esti si atat de raspandita pest [ ... ]

Sfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelorSfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelor
02.04.2019

Sfecla roșie ocupă un loc bine meritat pe lista alimentelor permise în orice dietă sănătoasă. Leguma este bogată în substanțe nutr [ ... ]

Cinci exerciții pentru o talie subțireCinci exerciții pentru o talie subțire
01.04.2019

Pentru a ne menține silueta este nevoie de o alimentație echilibrată, însă nu este de ajuns, aceasta ar trebui asociată cu un program  [ ... ]

Sindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor perifericeSindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor periferice
01.04.2019

Sindromul Raynaud reprezintă o afecțiune a arterelor periferice caracterizată prin modificarea succesivă a culorii degetelor mâinii și [ ... ]

Despre tonifierea abdomenuluiDespre tonifierea abdomenului
26.03.2019

Mușchii abdominali reprezintă una dintre primele zone pe care multe persoane sunt dornice să le lucreze din moment ce încep sa piardă  [ ... ]

Aloe Vera, beneficii tămăduitoareAloe Vera, beneficii tămăduitoare
26.03.2019

Aloe vera a rămas până în zilele noastre un leac de încredere care rezistă cu stoicism în fața produselor avansate pe care cercetăt [ ... ]

Alte articole...
2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment