Fondatorul chimiei moderne a fost Antoine Lavoisier şi atât opera, cât şi soarta lui reflectă revoluţia în gândire şi în viaţa cotidiană care avea loc în Europa sfârşitului de secol al XVIII-lea. Printre multe alte realizări deosebite, Lavoisier a explicat modul cum se produce combustia datorită oxigenului, a dezvoltat conceptul de element ca substanţă de bază şi a formulat principiul conservării materiei în reacţiile chimice.

În lucrarea "Traite elementaire de chimie", el a făcut pentru chimie „ceea ce Newton făcuse pentru mecanică în urmă cu un secol, în lucrarea „Principia””, după cum remarcă Douglas McKie, iar opera sa a stat la baza progresului industriei. Ca şi alţi fondatori ai principalelor discipline ştiinţifice, Lavoisier şi-a dat seama de importanţa analizei cantitative, aşa încît a cheltuit mari sume de bani pentru achiziţionarea unor instrumente de precizie.

În 1793, în zilele tulburi ale Revoluţiei Franceze, "bonnets rouges" (bonetele roşii) au venit să-l aresteze pe Lavoisier şi l-au găsit, conform unei relatări apocrife, efectuând un experiment pe tema respiraţiei şi a transpiraţiei asupra unui asistent pe care-l vârâse cu totul într-un sac de mătase, având doar o gaură pentru respiraţie. Lavoisier a fost judecat în timpul Terorii şi ghilotinat.

Cel mai vârstnic fiu al avocatului Jean-Antoine Lavoisier şi al lui Emilie Punctis, Antoine Laurent de Lavoisier s-a născut la 26 august 1743. Mama lui, care provenea dintr-o familie înstărită, a murit în 1746, iar Antoine a fost crescut în continuare de o mătuşă care-l adora, Clemence Punctis. Antoine a copilărit la Paris şi, timp de nouă ani, a urmat Colegiul Mazarin, renumit pentru cursurile sale de ştiinţă. Dar în prealabil a studiat şi dreptul, iar în 1763 a primit o licenţă în jurisprudenţă. Pregătirea sa juridică şi-a pus pecetea asupra aptitudinilor sale retorice, care erau oricum remarcabile, şi l-a făcut sceptic în privinţa teoriilor ştiinţifice contemporane. În plus, Antoine era înzestrat cu o mare ambiţie.

Lavoisier a manifestat interes faţă de ştiinţă încă de pe băncile şcolii. A studiat bazele botanicii în Jardin du Roi şi, prin 1762, a început să frecventeze cursurile de chimie ţinute de Guillaume-Francois Rouelle. De asemenea, a mai studiat şi articolele despre chimie din enciclopedia lui Diderot, elaborate sub influenţa lucrării lui Newton „Principia”. Iar în 1763 Lavoisier l-a însoţit pe geologul Jean-Etienne Guettard, un prieten de familie apropiat, într-o lungă călătorie prin Franţa cu misiunea de a cataloga mineralele.

Această investigare a resurselor naturale reflectă teama pe care declanşarea revoluţiei industriale din Anglia a insuflat-o monarhiei franceze. Într-adevăr, întreaga carieră a lui Lavoisier este strâns legată de apariţia industriei şi a capitalismului şi de dezintegrarea vechii orânduiri sociale din Franţa.

În 1765, Lavoisier a prezentat un raport la Academia Franceză privind natura ghipsului care se folosea pentru prepararea ipsosului de Paris. Un an mai târziu, el a primit o medalie de aur din partea Academiei Franceze pentru contribuţia sa teoretică la realizarea celei mai bune modalităţi de iluminare a străzilor Parisului. Cam tot în această perioadă, şi-a câştigat independenţa materială datorită unei importante moşteniri, şi s-a alăturat companiei private de asigurări Fermiers Generaux, care colecta taxele pentru rege.

„Fermierii" erau detestaţi de toată lumea fiind acuzaţi de abuzuri şi corupţie şi, în pofida vederilor sale liberale, Lavoisier va avea mai târziu de suferit din cauza asocierii cu aceştia. În 1771 s-a căsătorit cu Marie-Anne Pierrette Paulze, o fată de paisprezece ani care în cele din urmă a devenit asistenta lui de laborator şi ilustratoarea cărţilor sale, precum şi traducătoarea articolelor redactate de oamenii de ştiinţă englezi. Ei au avut o căsnicie fericită, deşi nu fuseseră binecuvântaţi cu copii, şi s-au făcut remarcaţi în societatea intelectuală din Franţa. Pictorul Jacques Louis David le-a făcut un portret celebru.

Lavoisier a fost oficial admis în Academia Franceză în anul 1768 şi în următoarele două decenii a efectuat numeroase studii privind o varietate de probleme, printre care problema falsificării produselor alimentare, natura magnetismului animal şi starea închisorilor din Franţa. Felul cum acţionează vopselele, cum ruginesc metalele, cum poate fi păstrată apa la bordul navelor plecate în expediţii de lungă durată şi cum poate fi ameliorată fabricarea sticlei sunt doar câteva din subiectele celor aproximativ două sute de rapoarte întocmite de Lavoisier pe parcursul următorului sfert de secol. În 1775, când a fost numit la Comisia prafului de puşcă, el s-a mutat în incinta Arsenalului, în apropierea Bastiliei, amenajindu-şi acolo un laborator performant.

Amploarea geniului ştiinţific al lui Lavoisier şi puternica sa implicare în istoria societăţii reies pregnant din studiile sale practice, cum ar fi, de exemplu, potabilitatea apei Parisului. În momentul în care i s-a cerut să verifice dacă apa adusă în Paris printr-un canal deschis avea o puritate acceptabilă, Lavoisier a analizat-o prin evaporare şi prin examinarea conţinutului solid al reziduurilor obţinute. Dar procedând astfel, el şi-a dat seama că apa conţinea impurităţi şi astfel a supus atenţiei teoria conform căreia apa putea fi pur şi simplu „transmutată" în pământ.

În 1772 Lavoisier sugera că întreaga materie are trei stări posibile: solidă, lichidă şi gazoasă. Stabilind importanţa stării gazoase, care presupunea conservarea materiei în reacţiile chimice, Lavoisier a intrat în posesia unei redutabile probe teoretice.

Cele mai semnificative realizări ale lui Lavoisier s-au concretizat într-o nouă înţelegere a combustiei, ceea ce a avut drept consecinţă descoperirea oxigenului. În secolul al XVII-lea, "flogisticul", o substanţă teoretică, fusese invocat pentru explicarea arderii substanţelor, iar mai târziu avea să fie implicat în diferite reacţii chimice.

Se spunea că toate substanţele inflamabile conţin flogistic, pe care îl elimină în fumul şi flăcările din timpul arderii. Despre mangal, de exemplu, se afirma că este compus mai ales din flogistic, care era atribuit minereului în timpul topirii. Dovezile contradictorii, cum ar fi faptul că metalele câştigă în greutate (prin oxidare) atunci când ard, erau ignorate sau li se dădea o explicaţie ambiguă.

După experienţe cu sulf, fosfor şi alte substanţe chimice, în 1772, într-un memoriu adresat Academiei Franceze pentru stabilirea priorităţii, Lavoisier a elaborat o nouă ipoteză: Combustia nu presupune eliminarea flogisticului, ci, mai degrabă, lucrurile care ard absorb şi au nevoie de aer. Nu era întru totul corect, dar Lavoisier se simţea în măsură să analizeze rezultatele cercetărilor ample pe care alţi chimişti (în special cei britanici) le efectuaseră deja în privinţa diferitelor tipuri de „aer".

Ei descoperiseră substanţe pe care astăzi le cunoaştem sub denumirile de monoxid de carbon, azot şi clorură de hidrogen. Aşa cum scria în 1773, Lavoisier intenţiona să repete experienţele anterioare „cu scopul de a face legătura dintre cunoştinţele noastre despre aerul care intră în combustie sau este eliberat de către substanţe cu celelalte cunoştinţe dobândite, pentru ca în final să putem elabora o teorie". In 1774, rezultatele acestor cercetări au fost publicate în lucrarea "Opuscules physiques et chimiques".

Lavoisier a ajuns la oxigen în 1778, după alţi patru ani de cercetări, pornind de la rezultatele activităţii lui Joseph Priestley, care recunoscuse proprietăţile speciale ale „aerului deflogisticat", produs prin încălzirea calxului de mercur. În vreme ce Priestley a continuat să susţină teoria flogisticului, Lavoisier a reuşit să identifice „partea cea mai sănătoasă şi mai pură a aerului", şi anume oxigenul (Lavoisier nu a recunoscut la justa lor valoare meritele lui Priestley în privinţa descoperirii oxigenului. Dar nici acest fapt, nici preocuparea pentru stabilirea priorităţii, nici disputa cu privire la descoperirea apei nu ar trebui să lase impresia unui savant solitar şi gelos pe realizările altora. Frederic Lawrence Holmes a subliniat că „succesul lui Lavoisier s-a datorat în bună măsură capacităţii sale de a se angaja în colaborări creatoare". Unul dintre colaboratorii săi celebri a fost Pierre Simon de Laplace).

Contextul cercetării lui Lavoisier era interpretarea acidităţii, aşa încît el a atribuit substanţei oxigen semnificaţia „care formează acizi". Deşi era mai degrabă o eroare de nume, denumirea a rămas. Mai important este faptul că Lavoisier a observat că oxigenul reacţionează cu metalele pentru a forma oxizii şi cu nemetalele pentru a forma acizii. Ruginirea metalelor, putrefacţia materiei animale şi vegetale şi arderea lemnului sunt toate exemple ale oxidării. Şi, după cum a demonstrat Lavoisier, combustia este un proces chimic fundamental în respiraţie, în care oxigenul din aer este absorbit, în vreme ce dioxidul de carbon este eliminat.

Lui Lavoisier i se mai atribuie uneori şi meritul de a fi descoperit compoziţia apei. Prioritatea pentru această descoperire este disputată între britanicii Joseph Priestley, Henry Cavendish şi James Watt - care observaseră că oxigenul şi hidrogenul se puteau transforma într-un fel de rouă atunci când îi unea o scânteie electrică. Roua părea a fi - şi chiar era - apă. Lavoisier a fost primul care a identificat corect elementele ei componente.

Aşa cum reiese din datele prezentate mai sus, Lavoisier a avut un program măreţ, foarte ambiţios, izvorând din convingerea că descoperirile sale contribuie la întemeierea unui domeniu nou al ştiinţei. El şi-a dat seama de importanţa retoricii şi, pentru a-şi atinge scopurile, a înfiinţat o revistă, "Annales de Chimique", care continuă să fie publicată şi astăzi. In lucrarea "Methode de nomenclature chimique", publicată în 1787, el a creat sistemul de denumire a substanţelor chimice care aminteşte de proprietăţile sau componentele lor cele mai importante, şi a elaborat un sistem de simboluri. In pofida opoziţiei iniţiale din partea savanţilor britanici şi germani, sistemul a supravieţuit, cu mici modificări, până în prezent.

În 1789, lucrarea "Traite elementaire de chimie" a stabilit principiile de bază şi o teorie despre formarea compuşilor chimici din elemente. Postularea de către Lavoisier a conservării materiei în timpul reacţiilor chimice face din acest tratat o lucrare ştiinţifică modernă, după cum s-a dovedit viziunea lui despre ştiinţă: „Nu trebuie să avem încredere decât în fapte. Acestea ne sunt prezentate de către Natură şi nu ne pot înşela. În orice situaţie trebuie să ne supunem raţionamentele testului experimentelor..." În acelaşi timp, Lavoisier şi-a dat seama de caracterul perfectibil al instrumentelor şi tehnicilor folosite. Astfel, el nu a susţinut că elementele sale ar fi substanţe simple pentru eternitate, ci doar că acestea nu pot fi descompuse mai departe „la nivelul actual al cunoştinţelor de care dispunem"!

Dacă nu ar fi izbucnit Revoluţia Franceză, Lavoisier şi-ar fi completat tratatul, care este o lucrare scurtă şi uşor de citit. Figură marcantă a Iluminismului, care iniţial a susţinut ţelurile Revoluţiei, el a profitat totuşi de pe urma vechiului regim în calitate de fermier general şi, în plus, în timpul terorii din 1793, duşmanul lui, Jean-Paul Marat, a preluat pentru scurt timp puterea. Lavoisier a fost arestat în acelaşi an şi judecat în primăvara anului următor, împreună cu alţi treizeci de fermieri perceptori de taxe.

I s-a stabilit vinovăţia şi, în momentul în care au fost invocate realizările sale ştiinţifice, judecătorul Coffinhal (ulterior el însuşi executat) se pare că ar fi replicat: „Republica nu are nevoie de savanţi". Această remarcă, după cum afirmă George B. Kauffman, este apocrifa. Dar după ghilotinarea lui Antoine Lavoisier la 8 mai 1794, matematicianul Joseph Louis de Lagrange a spus într-adevăr: „Tăierea acelui cap a durat doar o clipită, dar nici într-o sută de ani nu va apărea un altul la fel".

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

RECENT

Coxartroza, simptomeCoxartroza, simptome
03.04.2019

Coxartroza este o afecţiune care se caracterizează prin dureri la nivelul şoldului. Este o afecţiune cronică, care apare în urma degra [ ... ]

Sindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modernSindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern
03.04.2019

Sindromul de intestin iritabil este una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern. Statisticile arată că acesta afecteaz [ ... ]

Despre pietre la rinichiDespre pietre la rinichi
02.04.2019

Una dintre cele mai dureroase afectiuni este reprezentata de pietrele la rinichi, care pe atat de deranjanta esti si atat de raspandita pest [ ... ]

Sfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelorSfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelor
02.04.2019

Sfecla roșie ocupă un loc bine meritat pe lista alimentelor permise în orice dietă sănătoasă. Leguma este bogată în substanțe nutr [ ... ]

Cinci exerciții pentru o talie subțireCinci exerciții pentru o talie subțire
01.04.2019

Pentru a ne menține silueta este nevoie de o alimentație echilibrată, însă nu este de ajuns, aceasta ar trebui asociată cu un program  [ ... ]

Sindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor perifericeSindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor periferice
01.04.2019

Sindromul Raynaud reprezintă o afecțiune a arterelor periferice caracterizată prin modificarea succesivă a culorii degetelor mâinii și [ ... ]

Despre tonifierea abdomenuluiDespre tonifierea abdomenului
26.03.2019

Mușchii abdominali reprezintă una dintre primele zone pe care multe persoane sunt dornice să le lucreze din moment ce încep sa piardă  [ ... ]

Aloe Vera, beneficii tămăduitoareAloe Vera, beneficii tămăduitoare
26.03.2019

Aloe vera a rămas până în zilele noastre un leac de încredere care rezistă cu stoicism în fața produselor avansate pe care cercetăt [ ... ]

Alte articole...
2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment