Ayatollahul Khomeyni (Ruhollah Mussavi), (1902-1989). Şef religios iranian, aflat la putere din 1979 pînă la sfîrşitul vieţii.

Tradiţia împotriva inovaţiei
A ştiut să capteze şi să canalizeze furia unui popor perturbat de o occidentalizare brutală. Iranul devine „Republică islamică''.

Şahul a vrut încă din anii '50 să impună Iranului regulile economiei occidentale: comasarea pămînturilor, mecanizare, îngrăşăminte chimice, autostrăzi, dezvoltarea mass-media, a industriei urbane în detrimentul artizanatului tradiţional.

Refuzul „Revoluţiei albe"
In plus, faţă de această modernizare forţată, şahul a provocat o occidentalizare a comportamentelor: în mai puţin de zece ani, marile oraşe iraniene imitau moda Parisului şi a New York-ului: un lux zgomotos şi moravuri eliberate subit au creat o tulburare profundă în rîndul populaţiei sărace a oraşelor şi satelor, care nu profita cu nimic de această revoluţie economică şi morală.

Pe deasupra, şahul a încercat să reconstituie o identitate istorică neislamică a ţării: s-a lansat într-o politică de glorificare a Persiei premusulma-ne: or, iranienii nu simţeau în profunzime această filiaţie cu foştii perşi ai lui Darius, nici cu părţii, nici cu sasanizii.

Autoritatea lui Khomeiny se bazează exact pe refuzul global al tuturor acestor inovaţii. Prezentîndu-se ca salvatorul tradiţiei în faţa bulversării acestei „Revoluţii venite de sus", dorită de şah şi de aliaţii săi occidentali, Khomeiny a avut unanimitatea celor ce nu au fost acceptaţi în procesul modernizării islamului.

Şef al comunităţii musulmane şiite din 1944, ayatollahul („semnul lui Dumnezeu") Khomeiny trăia în exil în Irak, din 1965. Din fieful său din Nadjaf, aproape de Bassorah, inunda moscheele iraniene cu discursuri înflăcărate înregistrate pe casete.

Predicile au fost urmate din ce în ce mai mult de manifestaţii masive, reprimate sălbatic. Asimilînd şahul cu corupţia occidentală şi injustiţia, ciclul revoluţionar s-a declanşat între 1977 şi 1979. Khomeiny şi-a făcut o intrare triumfală în Teheran în februarie 1979. Luna următoare, 98% dintre iranieni aprobau prin referendum stabilirea unei republici islamice în Iran.

Oboseală
Regimul mollahilor sau al imamilor (sînt mai mult de 60 000 de credincioşi în Iran) subzistă datorită unei aprobări care nu mai este bazată pe prestigiul unui dispărut; într-adevăr, corupţia este generală, privilegiile au fost reconstituite şi ascetismul, filozofie oficială, este dezminţit de practica cotidiană a claselor de mijloc care, în secret, trăiesc în lux. Obosit de anii de război împotriva Irakului şi plictisit de ipocrizia mollahilor, poporul iranian se îndepărtează treptat de fostul său idol.