Carol I cel Mare, zis Charlemagne. (742-814). Rege franc, imparat al Occidentului din anul 800 pana la sfarsitul vietii.
Primul imparat „european"
Acest barbar analfabet si petrecaret a reinventat scoala si a impus ideea unui Occident care prevestea Europa de astazi.
Nepot al lui Charles Martel, care a zdrobit in anul 732, la Poitiers, armatele arabe, fiu al lui Pepin cel Scurt si al celebrei Berthe cea cu picioare lungi, Carol si fratele lui Carloman au fost foarte devreme investiti de catre predecesorii lor cu o misiune importanta: sa extinda regatul francilor catre est si sud.
Deosebirile dintre cei doi frati sint mari. Carol este un sef innascut, bataios, siret, razbunator; Carloman este, prin temperament, inchis in sine, mai putin ambitios, impartirea regatului pare sa-1 nedreptateasca pe Carol care, in ciuda dreptului sau de prim-nascut, mosteneste partea cea mai saraca, cea care se intinde de-a lungul oceanului, pe cand Carloman controleaza partea centrala si orientala, mai populata si mai bine organizata, orientata catre comertul mediteranean si bogata Italie.
A crestina pentru a domni
Carol incepe sa se inconjoare de cei mai buni cavaleri franci si inabusa revoltele din Aquitania, din Bretania si din Belgia.
Incetul cu incetul, el capata un prestigiu considerabil in randurile francilor al caror sef unic devine in anul 771, la moartea fratelui sau. Din acel moment, Carol incearca sa uneasca si sa mareasca imensul teritoriu pe care il stapaneste. Fizicul lui robust, rezistenta morala si curajul sau ii cuceresc pe tovarasii sai. In ciuda infrangerilor considerabile din Spania si impotriva saxonilor si a lombarzilor, el merge inainte, urzeste comploturi, incheie aliante, se casatoreste, divorteaza sau isi repudiaza sotiile, dupa necesitatile politice ale momentului. Sfatuit de mama sa si de cativa calugari, el viseaza sa construiasca in Europa o imensa federatie de popoare crestinate sub dominatia unui rege franc. incetul cu incetul, incolteste in el ideea reconstituirii Imperiului Roman, dar care sa aiba crestinismul drept principiu director.
Dintr-un barbar desfranat, regele franc devine atunci pentru papalitate „un zid de aparare a crestinatatii".
Miza culturala
Carol incearca sa faca uitate masacrele de la Pamplona sau executia celor 5000 de razboinici ai regelui saxon Widiikind; regatul lui nu poate fi desavarsit, gandeste el, decat daca anarhia care domneste in Occident lasa locul unui stat prosper.
Carol este german; el nu stie nici sa scrie si nici sa citeasca, nu intelege latina, iar credinta lui crestina, chiar daca este sincera, nu-i tiranizeaza faptele si gesturile. insa el este fascinat de tot ceea ce inseamna Antichitatea romana. Rege franc, el viseaza pacea, o moneda stabila si comert, orase mari si ordonate. Vrea sa fie ca si Cezar, Augustus sau Constantin.
Proiectul imperial
Mentinand vechile institutii germanice care domnesc asupra raporturilor dintre nobilii feudali, Carol se foloseste de noul lui titlu de imparat (a fost incoronat in mod simbolic de catre papa in ziua de Craciun a anului 800) pentru a-i convinge pe vasalii sai de necesitatea de a reconstitui cunostintele vechiului Imperiu Roman. Sarcina lui nu e usoara: obiceiurile germanice sant adanc inradacinate, chiar daca se bazau pe traditia orala. Pentru a le inlocui cu un drept scris, trebuie ca fiecare sa invete sa citeasca. Carolus Magnus (in latina: Carol cel Mare) ii obliga atunci pe toti demnitarii, functionarii si consilierii sai sa-si trimita copiii la scoala! In acest scop, el va ordona restaurarea, sub autoritatea sa si acea a bisericii, a unui sistem scolar mai bine adaptat necesitatilor timpului. Cu ajutorul catorva intelectuali cum ar fi Alcuin de York, Petru din Pisa sau Paul Diaconul, Charlemagne a scos „Europa" din noaptea timpurilor barbare.
Mitologie
Ca replica la legenda culta a cavalerilor Mesei Rotunde si a regelui Arthur, trebuia creata o mitologie proprie, franceza. Cantecul lui Roland, pe care generatii de scolari l-au invatat pe de rost, pare sa fie deosebit de potrivit. Adaptandu-l gustului zilei, Victor Hugo si toti autorii romantici din secolul al XlX-lea au contribuit la crearea unei epopei nationale, in Legenda secolelor, Charlemagne devine un mit: „Fictiune uneori, dar niciodata falsificare", spunea Victor Hugo, care nu a ezitat sa amestece istoria cu miraculosul.
A supraveghea si a domni
Charlemagne a decis sa-si imparta imperiul in 250 de pagi (de la cuvantul latin „pagus" care inseamna „sat") si ai caror locuitori, numiti pagenses, in special lucratori ai pamantului, au dat numele lor („paysans") agricultorilor francezi.
Pentru a fi la curent cu tot ceea ce se intampla in imperiu, Carol si-a instalat un sistem mixt de supraveghere, deopotriva laic si religios. Mergand intotdeauna impreuna, un conte si un episcop vizitau toate cantoanele (pagi) pentru a arbitra litigiile in numele regelui si in numele lui Hristos.
Charlemagne teolog?
Biserica carolingiana era, de departe, cea mai puternica din Occidentul crestin: numarul arhiepiscopilor (peste cincisprezece) demonstreaza clar importanta implantarii catolicismului in randul unei populatii foarte numeroase. Totusi, aceasta biserica era divizata de disputele catolicismului primitiv asupra naturii lui Hristos sau asupra unor probleme mai concrete, cum ar fi celibatul preotilor... Charlemagne, care, cu numeroasele sale casatorii si cu cortegiul de concubine, nu putea sa fie dat ca exemplu, a convocat, cu toate acestea, in anul 794, un sinod la Frankfurt, Acolo s-a discutat despre divinitatea lui Hristos.
Dorind sa-i faca pe plac papei, regele franc a orientat sinodul catre o condamnare fara drept de apel a tezelor Orientului crestin. Adunarea prelatilor a interzis deci cultul icoanelor, casatoria preotilor si, in special, erezia „adoptionista": Felix de Urgel afirmase, intr-adevar, ca Hristos nu a devenit fiul lui Dumnezeu decit in momentul in care a fost botezat! Ca recompensa pentru aceasta excelenta lucrare impotriva ereziei, papa l-a incoronat pe Charlemagne la Roma in ziua de Craciun a anului 800.