Charles Darwin (1809-1882), creatorul teoriei evoluţiei organice prin intermediul selecţiei naturale, s-a născut la Shrewsbury, Anglia, pe 12 februarie 1809 (exact în aceeaşi zi ca şi Abraham Lincoln). La şaisprezece ani, a intrat la Universitatea din Edinburgh pentru a studia medicina. Dar atât medicina cât şi anatomia i s-au părut domenii plicticoase şi, după un timp, s-a transferat la Cambridge, pregătindu-se să îmbrăţişeze cariera ecleziastică.

La Cambridge a constatat că activităţi precum călăria şi vânătoarea erau mult mai agreabile decât studiile. Totuşi, a reuşit să-l impresioneze pe unul dintre profesorii săi într-atât încît acesta l-a recomandat pentru postul de naturalist în expediţia de explorare cu corabia H.M.S. Beagle.

La început, tatăl său s-a opus ca fiul lui să accepte numirea, temându-se că sub pretextul călătoriei Charles avea să amâne şi mai mult momentul când urma să se apuce serios de treabă. Din fericire, bătrânul Darwin s-a lăsat până la urmă convins să-şi dea consimţământul pentru această călătorie, care avea să se dovedească una dintre cele mai profitabile expediţii oceanice din istoria ştiinţei occidentale.

Darwin s-a îmbarcat pe Beagle în 1831, la vârsta de douăzeci şi doi de ani. În decursul următorilor cinci ani, Beagle a navigat în jurul lumii, ocolind fără grabă coastele Americii de Sud, explorând Insulele Galapagos şi vizitând alte insule din Pacific, Oceanul Indian şi Atlanticul de Sud. În această călătorie de lungă durată, Darwin a văzut multe minuni ale naturii, a descoperit un mare număr de fosile şi a observat o sumedenie de specii de animale şi de plante. Mai mult decât atât, şi-a făcut însemnări detaliate pe marginea observaţiilor efectuate. Aceste însemnări au stat la baza majorităţii lucrărilor sale ulterioare. Din ele a extras o mare parte din ideile sale principale, precum şi imensa bogăţie de dovezi prin care şi-a impus teoriile.

Darwin s-a întors acasă în 1836, şi în următorii douăzeci de ani a publicat o serie de cărţi care i-au adus reputaţia unuia dintre cei mai mari biologi ai Angliei. Încă din 1837, Darwin nutrea convingerea că speciile de plante şi de animale nu sunt fixe, ci au evoluat pe parcursul istoriei planetei. La acea vreme, totuşi, nu avea nici cea mai vagă idee despre cauza care ar fi putut provoca evoluţia. În 1838 a citit Eseu asupra legii populaţiei, de Thomas Malthus, lucrare care i-a furnizat indiciul vital pentru ideea de selecţie naturală prin intermediul competiţiei pentru supravieţuire.

Dar chiar şi după ce a formulat principiul selecţiei naturale, Darwin nu s-a grăbit să-şi reunească ideile într-o carte. Şi-a dat seama că teoria aceasta avea să stârnească o puternică opoziţie şi de aceea a petrecut un timp îndelungat pentru adunarea dovezilor şi organizarea argumentelor necesare susţinerii teoriei.

A elaborat un rezumat al teoriei încă din 1842, iar în 1844 lucra deja la o carte consacrată expunerii ei detaliate. În iunie 1858, înainte să-şi definitiveze marea sa lucrare, Darwin a primit de la Alfred Russel Wallace (un naturalist britanic aflat în acel moment în Indiile de Est) un manuscris, în care acesta îşi expunea propria teorie evoluţionistă. În toate punctele esenţiale, cele două teorii erau identice!

Wallace îşi elaborase teoria complet independent şi-i trimisese manuscrisul lui Darwin, pentru a obţine părerea şi comentariile unui reputat om de ştiinţă înainte de a o publica. A fost o situaţie delicată care putea degenera uşor într-o aprigă luptă pentru supremaţie. În final însă, articolul lui Wallace şi un rezumat al cărţii lui Darwin au fost prezentate împreună, luna următoare, în faţa unui colectiv ştiinţific.

În mod destul de ciudat, expunerea respectivă nu a atras prea mult atenţia specialiştilor. Cu toate acestea, cartea lui Darwin, Originea speciilor, publicată anul următor, a stârnit senzaţie. De fapt, se poate spune că nici o altă carte ştiinţifică publicată vreodată n-a fost atât de larg şi de viu disputată, de savanţi şi de oamenii obişnuiţi deopotrivă, ca Originea speciilor prin selecţie naturală, sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existenţă. Controversele au continuat cu fervoare şi în anul 1871, când Darwin a publicat Descendenţa omului şi selecţia sexuală. Această carte, care avansa ideea că omul se trăgea din maimuţă, a turnat şi mai mult gaz peste focul deja aprins al discordiei.

Darwin nu a luat parte la dezbaterile publice privitoare la teoriile sale. Unul din motive era legat de starea precară a sănătăţii lui încă de la întoarcerea din expediţia Beagle (probabil ca urmare a unei boli recurente, numită boala lui Chagas, pe care o contractase în urma înţepăturilor de insecte din America de Sud). Mai mult, partizanii evoluţionismului aveau în persoana lui Thomas H. Huxley un orator abil şi un apărător înfocat al teoriilor darwiniste. Marea majoritate a oamenilor de ştiinţă recunoscuseră corectitudinea fundamentală a teoriilor darwiniste în momentul morţii acestuia, în 1882.

Darwin nu a fost cel care a formulat pentru prima dată ideea evoluţiei speciilor. Câteva persoane postulaseră această teorie înaintea lui, printre ei numărându-se naturalistul francez Jean Lamarck şi bunicul lui Charles, Erasmus Darwin. Dar aceste ipoteze nu au fost niciodată acceptate de lumea ştiinţifică deoarece susţinătorii lor nu au reuşit să ofere explicaţii convingătoare privind mijloacele prin care se produce evoluţia. Marea contribuţie a lui Darwin a constat în faptul că a izbutit să prezinte nu numai un mecanism - selecţia naturală - care stă la baza evoluţiei, ci şi un mare număr de dovezi convingătoare în sprijinul acestei ipoteze.

Merită menţionat faptul că Darwin şi-a formulat teoria fără a se folosi în vreun fel de teoria genetică - şi fără măcar s-o cunoască. În timpul vieţii lui, nimeni nu ştia ceva despre felul în care caracteristicile particulare erau transmise de la o generaţie la alta. Deşi Gregor Mendel elabora legile eredităţii în aceeaşi perioadă în care Darwin îşi scria şi publica cărţile revoluţionare, opera lui Mendel - care o completează perfect pe cea a lui Darwin - a fost aproape în întregime ignorată până în jurul anului 1900, moment în care teoriile lui Darwin se încetăţeniseră deja. Astfel, accepţiunea modernă a evoluţiei, care combină legile moştenirii ereditare cu selecţia naturală, este mai completă decât teoria propusă de Darwin.

Darwin a exercitat o influenţă considerabilă asupra gândirii umane. În sens pur ştiinţific, desigur, el a revoluţionat disciplina biologiei. Ţinând seama de caracterul cuprinzător al selecţiei naturale, specialiştii au încercat să aplice acest principiu în multe alte domenii, cum ar fi antropologia, sociologia, ştiinţele politice şi economia.

Dincolo de importanţa lor ştiinţifică şi sociologică trebuie subliniat impactul teoriilor lui Darwin asupra gândirii religioase. În timpul vieţii lui Darwin şi mulţi ani după aceea, o sumedenie de creştini devotaţi au crezut că acceptarea teoriilor darwiniste presupune subminarea sentimentului religios. Temerile lor erau într-o oarecare măsură justificate, deşi este evident că mulţi alţi factori au jucat un rol în declinul general al credinţei religioase. (Darwin însuşi a devenit agnostic.)

Chiar şi la nivel laic, teoria lui Darwin a provocat o mare transformare a concepţiilor fiinţelor omeneşti despre lume. Specia umană în ansamblu pare să-şi piardă locul central pe care-l ocupa cândva în schema naturală a lucrurilor. Trebuie să ne privim ca pe o specie printre multe altele şi să admitem posibilitatea ca într-o bună zi să fim depăşiţi. Ca o consecinţă a operei lui Darwin, punctul de vedere al lui Heraclit, conform căruia „veşnică pe lume e doar schimbarea" s-a bucurat de o adeziune mult mai largă.

Succesul teoriei evoluţionismului ca explicaţie generală a originii omului a consolidat credinţa în capacitatea ştiinţei de a furniza răspunsuri la o sumedenie de chestiuni (deşi, din păcate, nu şi la toate problemele umane). Termenii darwinieni „luptă pentru existenţă" şi „supravieţuirea celui mai bine adaptat" au pătruns în vocabularul nostru curent.

Este evident că teoriile lui Darwin ar fi fost formulate chiar dacă autorul lor n-ar fi existat. Şi totuşi, scrierile lui Darwin au revoluţionat biologia şi antropologia şi au modificat perspectiva noastră privind locul omului în lume.