Christiaan Huygens, marele matematician, astronom şi naturalist olandez, se situează, din punct de vedere istoric, între Isaac Newton şi Galileo Galilei. Astăzi, el este cunoscut în cea mai mare măsură ca întemeietor al teoriei ondulatorie a luminii, iniţial ignorată, şi care a atras atenţia lumii ştiinţifice o dată cu descoperirea lui James Clerk Maxwell, la sfârşitul secolului al XIX-lea, descoperire potrivit căreia lumina este o parte a spectrului electromagnetic.

Dar în epoca sa, Huygens s-a impus prin descoperirile lui în multe alte domenii. Ceasul cu pendul inventat de el a reprezentat un mare progres în măsurarea timpului şi a fost adoptat şi folosit de savanţi din toată Europa. Ca astronom, Huygens şi a construit propriul telescop şi a descoperit cel mai mare satelit al lui Saturn, Titan.

De asemenea, a realizat importante incursiuni în analiza matematică şi a publicat prima lucrare din domeniul probabilităţilor. Influenţa lui Huygens pare să fi fost oarecum limitată deoarece a avut relativ puţini discipoli. Dar în tinereţe el a fost considerat „noul Arhimede", iar la moartea sa, Leibniz 1-a numit „incomparabilul Huygens".

Christiaan Huygens s-a născut la Haga la 14 aprilie 1629. Tatăl său, Constantin Huygens, a fost un diplomat eminent, secretarul Ducelui de Orania şi una dintre figurile ilustre ale literaturii olandeze. El a dorit să ofere fiului său cea mai bună educaţie posibilă, astfel încît Christiaan a studiat în particular până la momentul când a început să urmeze cursurile Universităţii din Leiden, în 1645. În 1647 Huygens s-a mutat la Colegiul de Orania în vechiul oraş Bremen, unde a studiat dreptul şi matematica. În jurul anului 1649 a revenit la Haga, unde a făcut multe din memorabilele sale descoperiri.

Deşi în 1610 faimoasa lucrare a lui Galilei „Mesagerul stelar” atrăsese atenţia asupra abundenţei de corpuri cereşti existente, observaţiile astronomice nu au avansat prea mult în următorii douăzeci de ani. În anii '50 ai secolului al XVII-lea, lucrând împreună cu fratele său - Huygens a lucrat şi cu filozoful şi şlefuitorul de lentile Baruch Spinoza - el a adus îmbunătăţiri telescopului realizând un ocular mai performant şi lentile cu o claritate sporită.

Ca urmare, în 1656 el a reuşit să descrie ceea ce Galilei considerase drept „mânere" în jurul planetei Saturn, ca fiind nişte inele aplatizate; în plus, a descoperit cel mai mare satelit al lui Saturn, pe care 1-a numit Titan. Lucrarea sa „Systema saturnium” a fost publicată în 1659.

Ca urmare a cercetărilor sale astronomice care necesitau o măsurare precisă a timpului, Huygens s-a ocupat şi de construcţia ceasurilor. O jumătate de secol mai devreme, Galilei descoperise mişcarea armonică a pendulului, iar Newton a analizat-o mai târziu în lucrarea sa „Principia”. Huygens a aplicat această mişcare la ceasurile din vremea sa, cu angrenaj de roţi dinţate şi acţionate de greutăţi.

Folosind oscilaţiile regulate ale pendulului pentru a controla mecanismul regulator al ceasului, el a reuşit să îmbunătăţească semnificativ precizia acestuia. În 1657 Huygens şi-a prezentat public primul ceas cu pendul, iar în anul următor l-a descris în lucrarea „Horologium”. Ceasul său - cu adevărat stră-străbunicul ceasului - s-a răspândit în Europa şi a fost folosit de savanţi pentru măsurători de toate felurile. Huygens, care ulterior, în 1775, a perfecţionat ceasul prin introducerea roţii de balans, a devenit celebru.

Şi celelalte preocupări ale lui Huygens din această perioadă s-au materializat în importante realizări. În 1657 a publicat prima lucrare din ştiinţa modernă care tratează subiectul probabilităţilor, „De ratiociniis in ludo aleae” („Despre raţionament în jocurile de noroc"). Şi-a continuat cercetările astronomice şi a descris pentru prima oară suprafaţa planetei Marte în 1659.

Zece ani mai târziu, Huygens a formulat legile mecanicii care guvernează ciocnirea corpurilor ideale, curând după apariţia lucrării matematicianului britanic John Wallis asupra aceluiaşi subiect. În 1661 Huygens a vizitat Londra, iar doi ani mai târziu a fost ales membru al Societăţii Regale. Până la jumătatea anilor '60 Huygens a trăit în Franţa, acceptând invitaţia lui Ludovic al XIV-lea de a locui în incinta Bibliotecii Regale. A devenit membru fondator al Academiei Regale de Ştiinţe în 1666.

Lucrarea de referinţă a lui Huygens, „Horologium oscillatorium sive de motu pendularium”, apărută în 1673, este un tratat amplu şi amănunţit asupra pendulului. Acesta include explicaţii asupra forţelor centripetă şi centrifugă - concepte care vor fi înglobate mai târziu în legea gravitaţiei a lui Newton.

Huygens „a demonstrat că este posibilă o analiză matematică completă şi amănunţită a unui sistem fizic", scrie Joella Yoder, autoarea cărţii „Unrolling Time”, o biografie intelectuală a lui Huygens. Ea adaugă: „El nu a impus matematica naturii ca şi cum aceasta ar fi fost un tipar ideal în care lumea reală imperfectă ar trebui încadrată. Matematica lui s-a dezvoltat o dată cu fizica."

Dar realizarea cea mai durabilă a lui Huygens şi care a avut cel mai puternic impact este teoria lui asupra luminii. În 1675 Newton şi-a prezentat comunicarea asupra luminii şi culorilor la Societatea Regală, formulând o teorie a luminii în care aceasta era concepută ca un flux de particule emis de o sursă şi perceput de ochi.

Huygens a opus acestei viziuni „corpusculare" teoria luminii propagate ca undă. Scrisă în 1678, lucrarea sa „Traite de la lumiere” a văzut lumina tiparului în 1690. Deşi teoria corpusculară a lui Newton s-a impus, mai ales datorită gloriei autorului său, experimentele lui Thomas Young o sută de ani mai târziu au dat un suflu nou teoriei ondulatorii a lui Huygens.

La începutul secolului al XIX-lea, aceasta a câştigat teren, fiind înglobată în cele din urmă în teoria radiaţiei electromagnetice a lui James Clerk Maxwell. Presupunerea lui Maxwell că razele de lumină se propagă prin intermediul unei substanţe invizibile numite „eter" a fost infirmată de teoria relativităţii generale sau restrânse avansată de Albert Einstein în 1905. Dar descrierea ondulatorie a luminii rămâne şi astăzi o componentă a teoriei cuantice, în care lumina poate fi descrisă deopotrivă ca undă şi corpuscul.

Christiaan Huygens a fost o persoană retrasă, fără legături strânse cu contemporanii săi; se spunea chiar că îi lipseşte temperamentul de revoluţionar şi că sub nici o formă n-ar fi călătorit în locurile unde nu ar fi avut discipoli competenţi. Protestant fiind, el a fost primit cu ostilitate la Paris, astfel că s-a întors în Olanda în 1681. Celibatar convins, Huygens a murit la 8 iunie 1695 la Haga.

Trebuie menţionată lucrarea postumă a lui Huygens, intitulată „Cosmotheoros”, publicată la trei ani după moartea sa, care conţine speculaţiile sale asupra vieţii extraterestre. Adept al sistemului copernician, Huygens considera că, dacă Pământul nu mai este centrul Universului, atunci trebuia să fie luată în calcul problema vieţii pe alte planete.

După părerea lui, existau fiinţe asemănătoare omului, altminteri Universul ar fi fără sens, iar Divinitatea lipsită de logică: „altfel Pământul ar avea o situaţie privilegiată, fiind unica parte a Universului care se poate lăuda cu asemenea vieţuitoare pe suprafaţa lui, în afara plantelor şi a copacilor".

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment