Cirus cel Mare (circa 590-529 î.Hr.) a fost fondatorul Imperiului persan. La început conducător vasal în sud-estul Iranului, el a răsturnat - printr-o serie de victorii remarcabile - trei mari imperii (cel al mezilor, lidienilor şi al babilonienilor) şi a unificat o mare parte, din Orientul Mijlociu antic într-un singur stat care se întindea din India până la Marea Mediterană.

Cirus s-a născut în jurul anului 590 î.Hr., în provincia Persis (acum Fars), din sud-vestul Iranului. Pe vremea aceea, zona respectivă făcea parte din imperiul mezilor. Cirus descindea dintr-o generaţie de şefi locali, vasali ai regelui mezilor.

Mai târziu, tradiţia a creat o legendă interesantă referitoare la Cirus, care seamănă întrucâtva cu aceea a regelui Oedip. Potrivit acestei legende, Cirus a fost nepotul lui Astiages, regele mezilor. Înainte de naşterea lui Cirus, Astiages a visat că nepotul lui o să-l detroneze într-o bună zi. Prin urmare, regele a dat ordin ca pruncul să fie ucis imediat după ce se va naşte.

Însă omul care a primit această misiune n-a avut inima să-l omoare pe copil şi l-a dat unui păstor şi soţiei sale, poruncindu-le să-l ucidă. Dar nici ei nu s-au simţit în stare să ducă la bun sfârşit însărcinarea, preferind să-l crească şi să-l educe ca pe propria lor odraslă. În cele din urmă, când copilul a crescut, l-a detronat într-adevăr pe rege.

Această poveste (detaliile se regăsesc în scrierile lui Herodot) este evident o ficţiune, căci în realitate nu se cunoaşte practic nimic despre copilăria lui Cirus. Ştim că, în jurul anului 558 î.Hr., Cirus i-a succedat la tron tatălui său, Cambise I, ca rege al perşilor şi vasal al regelui mezilor. Însă, în jurul anului 553 î.Hr., Cirus s-a răsculat împotriva suveranului său şi, după un război care a durat trei ani, a reuşit să-l înfrângă.

Mezii şi perşii erau strâns înrudiţi, atât ca origine, cât şi ca limbă. Deoarece Cirus a menţinut majoritatea legilor mezilor şi o mare parte din procedurile administrative, victoria sa asupra mezilor a semănat mai mult cu o schimbare de dinastie decât cu o cucerire străină.

Dar, peste puţin timp, Cirus a dat semne că doreşte să facă şi alte anexiuni teritoriale. Prima lui ţintă a fost Imperiul lidian din Asia Mică, condus de regele Cresus, renumit pentru bogăţia sa. Însă fierul lui Cirus a înfrânt aurul lui Cresus şi, in jurul anului 546 î.Hr., Cirus a cucerit Lidia şi l-a luat prizonier pe Cresus.

După aceea, Cirus şi-a îndreptat atenţia către est şi a pornit o serie de campanii, cucerind tot estul Iranului, pe care l-a încorporat în imperiul său. În 540 î.Hr., Imperiul persan se întindea spre est până la fluviul Indus din India şi până la Jaxartes (Sir Daria din ziua de azi), în Asia Centrală.

După ce şi-a asigurat spatele, Cirus s-a concentrat asupra celei mai importante ţinte, bogatul Imperiu babilonian, situat în principal în Mesopotamia, care stăpânea însă întreaga Semilună Fertilă a Orientului Mijlociu.

Spre deosebire de Cirus, conducătorul babilonian Nabonid nu era iubit de supuşii săi. Când armatele lui Cirus au avansat, trupele babiloniene au considerat inutilă orice rezistenţă şi, în 539 î.Hr., Babilonul s-a predat fără luptă în mâinile lui Cirus. Deoarece Siria şi Palestina făceau parte din Imperiul babilonian, aceste regiuni au fost incluse printre teritoriile cucerite de Cirus.

Cirus şi-a petrecut următorii ani consolidându-şi domnia şi reorganizând enormul imperiu pe care-l întemeiase. După aceea a pornit la luptă împotriva masageţilor, triburi nomade care trăiau în Asia Centrală, la est de Marea Caspică. Prima confruntare s-a încheiat cu izbânda perşilor, dar în cea de-a doua bătălie, purtată în 529 î.Hr., balanţa victoriei a înclinat în favoarea masageţilor şi Cirus - conducătorul celui mai mare imperiu din lume la vremea aceea - a fost înjunghiat.

Lui Cirus i-a urmat la tron fiul său, Cambise al II-lea. După ce i-a înfrânt pe masageţi în cadrul unei expediţii de pedepsire, el a luat trupul tatălui său şi l-a îngropat la Pasargade, străvechea capitală persană. Pe urmă, Cambise a cucerit Egiptul, unificând astfel întregul Orient Mijlociu antic într-un singur imperiu.

Fără îndoială, Cirus a fost un conducător înzestrat cu un talent militar deosebit. Dar aceasta a constituit doar una din calităţile sale. El s-a remarcat în egală măsură prin toleranţa sa. A acceptat religiile şi obiceiurile locale şi nu a manifestat cruzimea şi brutalitatea proprii atâtor cuceritori. Babilonienii şi mai ales asirienii masacraseră mii de oameni şi exilaseră popoare întregi, de teamă să nu se răscoale împotriva lor.

Astfel, atunci când babilonienii cuceriseră Iudeea, în 586 î.Hr., deportaseră o mare parte din populaţie în Babilon. Dar cincizeci de ani mai târziu, după ce cucerise Babilonul, Cirus le-a permis evreilor să se întoarcă în ţara lor. Prin urmare, în absenţa lui Cirus, ar fi fost posibil ca evreii să dispară ca grup distinct în secolul al V-lea î.Hr.

Poate că hotărârea lui Cirus a avut o justificare politică, dar aceasta nu diminuează cu nimic blândeţea şi toleranţa sa. Chiar şi grecii, care au considerat mult timp Imperiul persan drept principalul lor duşman, l-au admirat pe Cirus.

Cirus a pus bazele unui imperiu trainic, care a continuat să se extindă chiar şi după moartea sa. De fapt, s-au mai scurs două sute de ani, până când a fost cucerit de Alexandru cel Mare. În aceste două secole, în ţările guvernate de Persia au dominat pacea şi prosperitatea.

Cucerirea lui Alexandru nu a marcat sfârşitul Imperiului Persan. După moartea lui Alexandru, unul din generalii săi, Seleucos I Nicator a preluat controlul asupra Siriei, Mesopotamiei şi Iranului, punând bazele Regatului Seleucid.

Dar stăpânirea Iranului a fost de scurtă durată. La mijlocul secolului al III-lea î.Hr. a izbucnit o revoltă împotriva domniei seleucide, condusă de Arsaces I, care pretindea că descinde din ahemenizi (dinastia lui Cirus). Regatul creat de Arsaces - cunoscut sub numele de statul part - a preluat în cele din urmă controlul asupra Iranului şi Mesopotamiei. În anul 224 î.Hr., conducătorii arsacizi au fost înlocuiţi de o nouă dinastie persană, sasanizii, care pretindeau şi ei că descind din ahemenizi; imperiul întemeiat de ei a dăinuit mai bine de patru secole.

Cariera lui Cirus cel Mare reprezintă un moment de cotitură în istoria lumii. Civilizaţia înflorise mai întâi în Sumer, înainte de anul 3000 î.Hr. Mai bine de douăzeci şi cinci de secole, sumerienii şi popoarele semite care le-au succedat (cum ar fi akkadienii, babilonienii şi asirienii) au reprezentat focarul civilizaţiei.

În tot acest timp, Mesopotamia constituise zona cea mai bogată şi mai avansată cultural din lume (cu excepţia Egiptului, care se afla aproximativ la acelaşi nivel). Dar cariera lui Cirus - care marchează întâmplător jumătatea istoriei consemnate - a încheiat acest capitol al istoriei mondiale. Din acel moment, Mesopotamia şi Egiptul nu au mai fost centrul lumii civilizate, nici din punct de vedere politic, nici cultural.

Ba mai mult, popoarele semite - care alcătuiau majoritatea populaţiei din Semiluna Fertilă - nu şi-au recăpătat independenţa secole de-a rândul. După persani (popor indoeuropean), aveau să vină macedonenii şi grecii, urmaţi de parţi, romani, sasanizi (toţi de origine indoeuropeană). Abia după cuceririle musulmane din secolul al Vll-lea - la distanţă de aproape douăsprezece secole de la domnia lui Cirus - popoarele semite au pus din nou stăpânire pe Semiluna Fertilă.

Cirus este important nu numai pentru că a câştigat numeroase bătălii şi a cucerit atâtea teritorii întinse. Mult mai semnificativ ni se pare faptul că imperiul fondat de el a modificat definitiv structura politică a lumii antice.

Imperiul persan, în ciuda trăiniciei şi a expansiunii sale teritoriale, nu a avut un impact atât de puternic asupra istoriei în comparaţie cu unii împăraţi romani, englezi sau chinezi. Dar în estimarea influenţei lui Cirus trebuie să se ţină seama de faptul că realizările lui nu s-ar fi înfăptuit poate niciodată. În 620 î.Hr. (cu o generaţie înainte de naşterea lui Cirus), nimeni nu ar fi bănuit că, în decurs de un secol, întreaga lume antică va fi condusă de un trib necunoscut până atunci, originar din sud-vestul Iranului.

Nici dacă privim retrospectiv nu puteau spune că apariţia Imperiului persan a reprezentat unul dintre acele evenimente istorice care, datorită unor factori socio-economici preexistenţi sunt previzibile. De aceea, pare justificată afirmaţia că Cirus a fost un om deosebit, care a schimbat cursul istoriei.