Marele filozof chinez Confucius (551-479 î.Hr.) a fost primul om care a elaborat un sistem de credinţe menite să sintetizeze ideile fundamentale ale poporului chinez.

Filozofia lui, bazată pe moralitate individuală şi pe ideea unei guvernări puse în slujba poporului, ai cărei reprezentanţi constituie ei înşişi un exemplu de moralitate, a influenţat viaţa şi cultura chineză timp de peste două mii de ani şi şi-a pus pecetea asupra mentalităţii unei bune părţi a populaţiei de pe glob.

Confucius s-a născut în jurul anului 551 î.Hr., în micul stat Lu, aflat în prezent pe teritoriul provinciei Shantung, în nord-estul Chinei. Tatăl lui a murit destul de tânăr, iar Confucius şi mama lui au trăit în sărăcie. În tinereţe, viitorul filozof a lucrat ca mărunt slujbaş guvernamental, dar după câţiva ani şi-a abandonat slujba. Următorii şaisprezece ani şi i-a petrecut predicând, înconjurat de un număr considerabil de discipoli ai filozofiei sale.

Pe la vârsta de cincizeci de ani, a fost numit într-un post important în guvernul statului Lu. După vreo patru ani, duşmanii săi de la curte au contribuit la demiterea sa şi, mai mult chiar, la exilarea sa de pe teritoriul statului. Următorii treisprezece ani şi i-a petrecut ca dascăl itinerant, apoi s-a întors în statul său de baştină unde a mai trăit cinci ani. A murit în anul 479 î.Hr.

Lui Confucius i se atribuie adeseori meritul de a fi fondat o religie, dar această descriere este inexactă. Foarte rar a făcut referiri la divinitate, a refuzat să discute despre viaţa de apoi şi a evitat orice speculaţie metafizică. În esenţă, a fost un filozof laic, preocupat de moralitate şi conduita personală şi politică.

În concepţia lui Confucius, cele mai importante două virtuţi sunt jen şi li, care jalonează conduita unui om superior. Jen a fost uneori tradus prin „dragoste", dar ar putea fi mai corect definit prin „interes binevoitor faţă de soarta semenilor". Li presupune o combinaţie de maniere, ritualuri, obiceiuri, etichetă şi bună-cuviinţă.

Venerarea strămoşilor, care a reprezentat religia de bază a chinezilor chiar şi înaintea lui Confucius, a fost consolidată prin acordarea unei atenţii deosebite loială familiei şi respectului faţă de părinţi. Confucius a mai propovăduit respectul şi supunerea datorate de femei şi supuşi soţilor şi, respectiv, conducătorilor lor.

Dar înţeleptul chinez nu a aprobat tirania. El considera că statul există pentru beneficiul poporului, nu invers, şi a subliniat în repetate rânduri că un conducător trebuie să guverneze în primul rând prin puterea exemplului moral şi nu prin forţă. O altă dogmă a sa reprezenta o variantă uşor modificată a Regulii de Aur: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face".

Perspectiva fundamentală a lui Confucius era extrem de conservatoare. El credea că Epoca de Aur e de domeniul trecutului şi îi îndemna atât pe conducători, cât şi pe oamenii de rând să revină la vechile standarde morale. În realitate, idealul confucianist de guvernare prin exemplu moral nu fusese practica dominantă în vremurile de demult, astfel încît Confucius s-a dovedit un reformator mai inovator decât îi plăcea să se considere.

Confucius a trăit în timpul dinastiei Chou, o perioadă de mare efervescenţă intelectuală în China. Conducătorii contemporani cu el nu i-au acceptat programul, dar după moartea înţeleptului, ideile lui s-au răspândit pe tot cuprinsul ţării. Cu toate acestea, o dată cu instaurarea dinastiei Ch'in, în anul 221 î.Hr., confucianismul a trecut printr-o perioadă nefastă.

Primul împărat al dinastiei Ch'in, Shih Huang Ti, s-a instalat în fruntea ţării hotărât să pună capăt influenţei lui Confucius şi să o rupă definitiv cu trecutul. El a ordonat interzicerea învăţăturilor lui Confucius şi arderea cărţilor lui. Această tentativă de reprimare a fost sortită eşecului.

Câţiva ani mai târziu, când dinastia Ch'in şi-a găsit sfârşitul, învăţaţii confucianişti au redevenit liberi să-şi predice doctrina. În timpul dinastiei Han (206 î.Hr. - 220 d.Hr.), confucianismul s-a statornicit ca filozofia oficială de stat a Chinei.

Începând cu dinastia Han, împăraţii chinezi au introdus treptat practica de alegere a funcţionarilor guvernamentali prin intermediul unor testări pentru serviciul civil. De-a lungul timpului, examinatorii au ajuns să impună într-o măsură tot mai mare cunoaşterea clasicilor confucianişti.

Dat fiind că intrarea în birocraţia guvernamentală reprezenta calea principală spre succesul financiar şi prestigiul social în imperiul chinez, a crescut considerabil concurenţa la examenele pentru serviciul civil.

În consecinţă, pe parcursul mai multor generaţii, un mare număr dintre cei mai inteligenţi şi mai ambiţioşi tineri din China şi-au dedicat ani buni studierii clasicilor confucianişti şi, vreme de mai multe secole, în componenţa administraţiei civile din China s-au aflat persoane a căror conduită de bază era puternic influenţată de filozofia confucianistă. Acest sistem a dăinuit în China (cu unele întreruperi) timp de aproximativ două mii de ani, începând cu anul 100 î.Hr. şi până în jurul anului 1900 d.Hr.

Dar confucianismul nu a fost doar filozofia oficială a administraţiei chineze. Idealurile confucianiste erau acceptate de majoritatea populaţiei chineze şi vreme de peste două mii de ani au influenţat profund viaţa şi gândirea acesteia.

Există mai multe explicaţii pentru popularitatea de care s-a bucurat Confucius printre chinezi. Mai întâi, sinceritatea şi integritatea sa morală au fost indubitabile. În al doilea rând, el s-a remarcat prin moderaţie şi pragmatism şi nu le-a cerut oamenilor imposibilul. El le pretindea doar să fie onorabili, nu să devină nişte sfinţi. În această privinţă, ca şi în altele, el a reflectat temperamentul pragmatic al poporului chinez.

Şi tocmai în asta constă, probabil, imensul succes pe care l-au repurtat ideile sale în China. Confucius nu le cerea chinezilor să-şi schimbe ideile fundamentale. Mai curând, el reformula, limpede şi impresionant, idealurile lor tradiţionale. Probabil că nici un alt filozof din istorie nu s-a aflat într-o mai strânsă legătură cu vederile de bază ale conaţionalilor săi.

Confucianismul, care pune accent mai degrabă pe obligaţiile indivizilor decât pe drepturile lor, poate părea excesiv de convenţional potrivit standardelor occidentale curente. Ca filozofie de guvernare, totuşi, s-a dovedit extrem de eficientă în practică. Judecată pe baza capacităţii sale de a menţine pacea şi prosperitatea internă timp de circa două mii de ani, China a fost în linii mari cea mai bine guvernată regiune de pe planetă.

Idealurile lui Confucius, adânc înrădăcinate în cultura chineză, nu au stârnit un ecou prea puternic dincolo de hotarele Asiei de Est. Ele au avut totuşi un impact major în Coreea şi Japonia, ambele ţări fiind influenţate în mare măsură de cultura chineză.

În vremurile moderne, confucianismul este în mare declin în China. Comuniştii chinezi, în efortul de a se distanţa complet de trecut, au atacat viguros confucianismul şi doctrinele sale şi n-ar fi exclus ca influenţa istorică a lui Confucius să se fi încheiat.

În trecut, totuşi, ideile lui au prins rădăcini adânci în China şi n-ar trebui să fim foarte surprinşi dacă vom fi martorii unei renaşteri a confucianismului în secolul XXI.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment