Un număr relativ mic de elemente chimice distincte, formate din atomi de greutăţi diferite, combinaţi în moduri variate, dau naştere unei multitudini de molecule care alcătuiesc întreaga lume fizică. De-a lungul secolului al XIX-lea, pe măsură ce tot mai multe elemente noi erau izolate şi descrise, chimiştii au manifestat preocupări sporadice în direcţia clasificării lor.

Deşi între diversele metale, nemetale şi gaze păreau să existe relaţii profunde, caracterul acestora a rămas multă vreme un mister. Totuşi, în anii 1860, după ce descoperiseră aproape şaptezeci de elemente şi dobândiseră o mai bună înţelegere a proprietăţilor lor, chimiştii erau pregătiţi să facă un pas înainte în direcţia unei mai profunde generalizări. Dmitri Mendeleev, un impunător chimist rus, a realizat acest deziderat în 1869, prin crearea tabelului periodic al elementelor.

Dmitri Ivanovici Mendeleev s-a născut în oraşul siberian Tobolsk - o destinaţie frecventă pentru deţinuţii politici în Rusia ţaristă - la 27 ianuarie 1834. El a fost cel mai mic dintre cei şaisprezece copii ai lui Ivan Pavlovici Mendeleev şi ai Mariei Kornileva.

Profesor de filozofie, ştiinţe politice şi arte frumoase, Ivan Mendeleev a orbit în urma unei cataracte şi a fost obligat să renunţe la postul pe care îl ocupa la liceu la scurt timp după naşterea lui Dmitri. Pensia lui era insuficientă, astfel încît familia avea să fie întreţinută de dominatoarea şi eficienta lui soţie. Provenind dintr-o cunoscută familie siberiană, Maria a reuşit, după moartea soţului său, să reorganizeze şi să conducă o fabrică de sticlă ce aparţinuse familiei şi care fusese abandonată.

Copilăria lui Mendeleev reprezintă o ilustrare a inteligenţei şi a ambiţiei de a reuşi în Rusia secolului al XIX-lea. La liceul din Tobolsk, tânărului Mendeleev i-au displăcut limba latină şi clasicii, dar a manifestat un viu interes pentru fizică şi matematică. Când mamei lui Dmitri i s-a vorbit despre inteligenţa excepţională a fiului său, ea a plecat cu el la Sankt Petersburg, unde Dmitri s-a înscris la Institutul Pedagogic. La scurt timp după aceea, mama lui a murit.

Mendeleev însuşi a fost atins de aripa morţii când s-a îmbolnăvit de tuberculoză, iar un doctor faimos i-a prezis că nu mai are mult de trăit. Mendeleev i-a cerut părerea şi lui Nikolai Pirogov, un medic chiar mai renumit, care i-a spus că, dimpotrivă, va trăi mai mult decât toţi doctorii care l-au consultat. Sănătatea s-a îmbunătăţit simţitor în 1856, acelaşi an în care îşi lua licenţa în chimie.

După ce a predat vreme de câţiva ani la Universitatea din Sankt Petersburg, Mendeleev a studiat la Heidelberg, unde a descoperit efectiv fenomenul numit astăzi temperatură critică - punctul de la care un gaz nu mai poate fi condensat sub formă lichidă. În 1860 el a luat parte la revoluţionarul Congres de Chimie de la Karlsruhe, unde Stanislao Cannizzaro a readus în discuţie ipotezele lui Avogadro, iar relaţia dintre atomi şi molecule a fost, în sfârşit, clarificată (Amedeo Avogadro a sugerat că volume egale de gaze, la aceeaşi temperatură şi presiune, conţin un număr egal de molecule. Această echivalenţă permite măsurarea greutăţii elementelor care compun moleculele.). După obţinerea doctoratului în 1865, Mendeleev avea să fie numit profesor de chimie generală la Universitatea din Sankt Petersburg în 1867.

În anii '60 ai secolului al XIX-lea, Mendeleev a elaborat lucrarea „Principiile chimiei”, recunoscând necesitatea apariţiei în Rusia a unui manual de chimie anorganică. În acelaşi timp, însă, el a urmărit un obiectiv mai general - cu toate că nu era nici pe departe singurul -, acela de a introduce ordinea în acest domeniu în care domnea confuzia. Ca şi alţi chimişti, el credea că între diversele elemente trebuie să existe o unitate fundamentală.

„Dar nimic, de la ciuperci la o lege ştiinţifică, nu poate fi descoperit fără căutări şi încercări", scria el. „Aşa că am început să privesc în jur şi să notez elementele cu greutăţile lor atomice şi proprietăţile tipice, iar elementele asemănătoare şi greutăţile atomice similare pe fişe separate; astfel am ajuns la concluzia că proprietăţile elementelor sunt într-o dependenţă periodică de greutăţile lor atomice." Într-adevăr, Mendeleev a întocmit fişe separate şi, pe măsura alinierii lor, a observat repetarea proprietăţilor lor - caracterul regulat sau periodic al elementelor.

Aranjându-le pe linii în funcţie de greutatea lor atomică, el a observat că ,, mărimea greutăţii atomice determină natura elementelor". Substanţele chimice cu proprietăţi asemănătoare au numere atomice apropiate, de exemplu, manganul (cu numărul atomic 55) şi fierul (cu numărul atomic 56). În plus, anumite elemente prezintă asemănări clare pe măsura creşterii uniforme a greutăţilor atomice.

Astfel, litiul, cu numărul atomic 7, este similar cu sodiul, cu numărul atomic 23, iar ambele sunt asemănătoare cu potasiul, cu numărul atomic 39 (Acestea sunt masele atomice relative din tabelul lui Mendeleev din 1869.). Toate trei sunt moi la atingere şi au un aspect argintiu, iar astăzi sunt clasificate (împreună cu rubidiul, cesiul şi franciul) în primul grup al tabelului periodic, printre metalele alcaline.

Trebuie subliniat faptul că, în dezvoltarea tabelului, Mendeleev şi-a folosit vastele sale cunoştinţe de chimie, dublate de o intuiţie ieşită din comun. Greutăţile atomice erau relative, în anumite cazuri chiar aproximative şi se obţineau pe cale experimentală. Tabelul periodic a reprezentat prin el însuşi o forţă organizatoare, iar Mendeleev a avut îndrăzneala să prezică existenţa unor elemente care nu fuseseră încă descoperite.

„Printre elementele obişnuite", scria el, „absenţa unui număr de elemente cu proprietăţi asemănătoare borului şi aluminiului este izbitoare." În consecinţă, Mendeleev a prevăzut existenţa şi proprietăţile a trei elemente pe care le-a numit eka-aluminiu, eka-bor şi eka-siliciu. Acestea s-au dovedit a fi galiul, scandiul şi germaniul, descoperite în 1875, 1879 şi, respectiv, 1885. Şi alte predicţii ale sale s-au adeverit întru totul.

Tabelul periodic al lui Mendeleev s-a înscris în eforturile de clasificare a elementelor depuse în anii 1860, reprezentând o încununare a acestora. Lothar Meyer, care a făcut o clasificare similară cu a lui Mendeleev cam în aceeaşi perioadă, împarte uneori cu acesta meritul descoperirii, la fel ca şi Alexandre-Emile Beguyer de Chancourtois. Dar claritatea explicaţiei, precum şi capacitatea lui Mendeleev de a prevedea proprietăţile elementelor încă nedescoperite au făcut din tabelul său standardul, chimistul rus devenind unul dintre cei mai faimoşi savanţi ai vremii sale. Lucrarea sa Principiile chimiei, un text fluent, cu multe şi lungi note de subsol şi anecdote, a fost tradus în numeroase limbi.

În Rusia, Mendeleev este amintit astăzi pentru aceste realizări, dar şi pentru munca sa de pionierat în dezvoltarea industriei petroliere din regiunea Mării Negre. In 1876, el a vizitat Statele Unite, unde domnea efervescenţa prilejuită de sărbătorirea centenarului. Făcându-se exponentul opiniilor exprimate de mulţi alţi europeni din acea vreme, Mendeleev a etichetat Statele Unite drept primitive şi neinteresate de ştiinţă.

Privirea hipnotică a lui Mendeleev surprinsă în portretele sale întăreşte convingerea că viaţa lui personală a fost fascinantă. În 1863, la vârsta de treizeci şi unu de ani, la insistenţele surorii sale, s-a căsătorit cu Feozva Nikiticina Leşceva; a fost un mariaj extrem de nefericit. După ce au dat naştere la doi copii, cei doi soţi s-au separat, nici unul dintre ei nemaiputând suporta prezenţa celuilalt sub acelaşi acoperiş.

În 1876, înainte de a pleca în Statele Unite, Mendeleev a întâlnit o frumoasă tânără de şaptesprezece ani, Anna Ivanovna Popova, cu care şi-a propus să se căsătorească, în caz contrar fiind decis să se arunce în ocean şi să se înece. Deşi nu a putut obţine imediat divorţul din partea Bisericii Ortodoxe, Mendeleev a găsit totuşi un preot dispus să îl unească prin căsătorie cu Anna.

În acest fel el a devenit bigam pentru o vreme. Spre a nu fi acţionat în justiţie, Mendeleev s-a adresat ţarului. Potrivit unei relatări contemporane, un membru al clasei nobiliare a dorit mai târziu să obţină aceeaşi dispensă şi a apelat la Alexandru, făcând aluzie la chimist. „E drept că Mendeleev a avut două soţii", a replicat ţarul, „dar eu am un singur Mendeleev."

Cel de-al doilea mariaj al său a fost foarte fericit, iar cuplul a avut patru copii. Introdus de soţia sa în lumea artei, Mendeleev a devenit colecţionar şi critic de artă, chiar ales în Academia Rusă de Artă. La sfârşitul vieţii a suferit, ca şi tatăl său, de cataractă. A murit la 20 ianuarie 1907.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment